Preţul carburanţilor din România e cel mai mic din UE săptămâna aceasta VIDEO

Preţul carburanţilor din România e cel mai mic din UE săptămâna aceasta VIDEO
Benzina super 95 din România este cea mai ieftină de pe continent, conform buletinului săptămânal publicat de Comisia Europeană. Preţul mediu la pompe este de 1,3 euro pe litru, cu 30 de cenţi sub media europeană şi cu 45 de cenţi sub costul celui mai scump litru de benzină din Uniunea Europeană. Stăm bine şi la motorină, unde doar Luxemburgul ne depăşeşte.

Cea mai scumpă benzină Euro-super 95 din Uniunea Europeană se vinde în Italia, la preţul de 1,78 euro pe litru, conform buletinului săptămânal publicat de Comisia Europeană. În ţările nordice, litrul se vinde cu preţuri cuprinse între 1,70 şi 1,75 euro. Şi în Grecia benzina este scumpă, 1,72 de euro/litru. Preţul mediu al benzinei în Uniunea Europeană a fost, săptămâna aceasta, de 1,6 euro.

România practică cel mai mic preţ pentru litrul de benzină Euro-Super 95, 1,3 euro, în condiţiile în care deţine rezerve de petrol, urmată la distanţă de câţiva cenţi de Bulgaria, Polonia şi Luxemburg.

România stă bine şi la preţul motorinei, unde doar Luxemburg are un preţ mai mic. Preţul mediu al motorinei în Uniunea Europeană este de 4,64 de euro.

În Romania, motorina costă 1,33 euro, un preţ apropiat de cele din Letonia şi Polonia. În Luxemburg, însă, costul este mai mic, 1,24 euro. Cea mai scumpă motorină o găsim în Marea Britanie, 1,69 euro pe litru.

În ciuda preţurilor mici, carburantul este în continuare un lux pentru români, raportat la situaţia din celelalte state europene. Astfel, românii pot face cinci plinuri dintr-un salariu mediu lunar, în timp ce german poate face plinul de 25 de ori.

 

Etichete
Comenteaza