Producătorul de mase plastice Prodplast se relochează şi întrerupe activitatea la 1 mai

Producătorul de mase plastice Prodplast se relochează şi întrerupe activitatea la 1 mai
Producătorul de mase plastice Prodplast Bucureşti (PPL), companie controlată de omul de afaceri Florin Pogonaru, a anunţat că îşi întrerupe activitatea pe termen nedeterminat, de la 1 mai, în urma începerii unui proces de relocare.

"Prodplast va demara un amplu proces de relocare, fapt ce va conduce la imposibilitatea de a mai prelua comenzi, în acest sens, în data de 30 martie, fiind notificaţi clienţii societăţii privind întreruperea pe o perioadă nedeterminată a activităţii de producţie, începând cu data de 1 mai 2012", se arată într-un raport al companiei, remis Bursei.

Acţionarii Prodplast au decis în 2008 divizarea producătorului de mase plastice în două firme, dintre care una cu activităţi imobiliare, care deţine terenurile şi clădirile din Bucureşti, evaluate 206,3 milioane lei la acel moment.

"Terenul apartine Prodplast imobiliare, iar construcţiile vor fi demolate, urmând ca producţia să fie relocată. În ceea ce priveşte viitorul proiect de pe acest teren, lucrurile sunt încă deschise. Nu e nimic definitivat", a declarat Pogonaru pentru MEDIAFAX.

El a precizat că este acţionar indirect la Prodplast Imobiliare, alături de fonduri de investiţii.

Cifra de afaceri a producătorului de mase plastice a crescut anul trecut cu 11%, la 53,8 milioane lei (12,7 milioane euro), iar profitul aproape s-a dublat, la 2,9 milioane lei (691.000 de euro).

Prodplast are un capital de 17 milioane lei, divizat în 17 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 1 leu.

Pogonaru, care ocupă şi poziţia de preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), deţine concertat cu alte firme 51,49% din acţiunile Prodplast, iar SIF Oltenia are 23,63% din titluri.

Acţiunile Prodplast, listate la BVB, au închis şedinţa de tranzacţionare de luni la un preţ de 0,95 lei, în scădere cu 4,04%. La această cotaţie, capitalizarea firmei este de 16,2 milioane lei (3,7 milioane euro).

Comenteaza