Proiectele strategice ale zonei metropolitane
- Scris de Calin Poenaru
- 05 Feb 2013, 22:29
- Economie
- Ascultă știrea

Primarii din Zona Metropolitană Cluj-Napoca (ZMC) şi-au prezentat ieri principalele proiecte pe care le vizează în perioada 2014-2020. Pentru a se dezvolta durabil în următorii ani, municipiul şi comunele limitrofe vor trebui să investească îndeosebi în mobilitatea cetăţenilor, dezvoltarea resurselor umane şi a economiei.
„O parte dintre ceea ce s-a dezbătut sunt idei (posibile viitoare proiecte), o parte proiecte scrise dar nefinanţate, o parte proiecte în implementare. Toate acestea şi altele strânse în perioada următoare vor trebui prioritizate. Trebuie găsite soluţii pentru unirea acelora care vizează aceleaşi probleme sau au obiective complementare. Spre deosebire de perioada trecută de programare (2007-2013), unde se mergea pe principiul "primul venit, primul servit", în perioada următoare se vor finanţa cu prioritate proiectele strategice, care acoperă zone mai multe", a precizat Adrian Popa, expert al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV).
Agenţia şi reprezentanţii comunităţilor locale au trasat ieri o primă listă de proiecte prioritare, cu finanţare din fonduri europene, care ar trebui demarate în 2014-2020. Întâlnirea face parte din seria de ateliere de lucru cu reprezentanţii comunităţilor din Transilvania de Nord, demarată de ADRNV cu scopul de a lansa pregătirea de proiecte aferente perioadei respective. Echipa de planificare a ADRNV a explicat cadrul general european, naţional şi regional, în care se derulează procesul de planificare strategică, care sunt obiectivele tematice propuse de Strategia Europa 2020, direcţiile strategice regionale şi condiţiile generale în care trebuie să se înscrie proiectele pentru a avea şanse să primească finanţare europeană după 2014.
„Comunităţile care au aceleaşi nevoi trebuie să reuşească să colaboreze, prin intermediul unor proiecte comune. Este necesar ca aceste viitoare proiecte să aibă o abordare teritorială, integrată", a declarat Călin Măgurean, şef al Departamentului de evaluare din ADRNV. El a prezentat un instrument online pentru colectarea şi centralizarea tuturor ideilor de proiecte venite din partea autorităţilor publice, disponibil pe portalul ADRNV. Astăzi se va desfăşura atelierul de lucru cu comunităţile locale din judeţul Sălaj, zona Zalău - Jibou - Cehu Silvaniei, găzduit de Primăria Zalău, iar joi, cel pentru zona Gherla - Dej - Beclean, găzduit de Primăria Dej. Până acum au mai avut loc ateliere de lucru la Baia Mare (Maramureş), Tăşnad (Satu Mare), Oradea şi Valea lui Mihai (Bihor).
Proiecte pentru judeţ şi municipiul Cluj-Napoca
* ZMC: proiecte integrate cu subproiecte individuale, drumuri, pistă de biciclete,
apă-canal, centre de afaceri, dezvoltare economică, sport, locuri de joacă, centre
* Consiliul Judeţean: creştere capacitate administrativă, finalizare planuri urbanistice generale, drumuri judeţene, aeroport, spital regional de urgenţă, turism,
infrastructuri sociale, parcuri industriale
* Prefectura Cluj: sistem informatic integrat pentru eficientizarea serviciilor publice, ghişeu unic funcţional pentru avize proiecte europene
* Cluj-Napoca: mobilitate, dezvoltare economică, infrastructură socială
* Universitatea Babeş-Bolyai: Parcul Iuliu Haţieganu, campusuri universitare,
programe de cercetare, programe de studii master, programe de integrare pe piaţa muncii pentru absolvenţi
* Universitatea Tehnică: institut de cercetare interdisciplinar integrat, dezvoltare campusuri, infrastructură pentru cercetare şi educaţie, programe personalizate formare continuă adulţi, educaţie la distanţă
* Universitatea de Medicină şi Farmacie: cooperare alte universităţi, cluster cercetare şi dzvoltare, parteneriate agenţi economici, burse doctorale şi postdoctorale, centru genomică
sociale, servicii medicale, iluminat public, clădiri de patrimoniu public, turism
* ADI Ecometropolitan: operator de salubritate judeţean, obţinere contracte,
identificare echipamente de colectare pentru sistem integrat de management al deşeurilor, distribuire în judeţ
Priorităţile comunelor din ZMC în perioada 2014-2020
- Apahida: centru relaxare Cirişei (apă sărată), pescuit Câmpeneşti, extinderi utilităţi în zone industriale şi rezidenţiale, canalizare Dezmir - Sânnicoară, modernizare centre sociale, baze sportive, asfaltare drumuri
- Bonţida: extindere zona rezidenţială Bonţida şi Răscruci, dezvoltare competenţe parc industrial, promovare produse tradiţionale, after-school, cămin cultural, extindere canalizare şi asfaltare, turism, reducere abandon şcolar, alimentare apă
- Sânpaul: apă şi canal în patru sate din şase, drum comunal, forestier şi de exploataţie, conexiuni rutiere
- Baciu: apă potabilă Suceag, Rădaia şi Mera, reţele canalizare, staţie epurare, terenuri de sport
- Cojocna: centru informare turistică, înfiinţare Grup Acţiune Locală Câmpia Transilvaniei, canalizare, modernizare drum comunal, drum exploataţie agricolă, introducere gaz metan, infrastructură, dezvoltare turism balnear, utilităţi
- Aiton: introducere în circuitul turistic - drum roman şi castel medieval, parc de recreere, GAL Turda - Valea Arieşului, finalizare PUG, apă potabilă, asfaltare drum comunal, finalizare canalizare, teren sport
- Gilău: parc agrement, asfaltare drum Someşul Rece, dotări casa de cultură, extindere apă-canal, modernizare şcoli şi grădiniţe, şcoală mecanici auto
- Tureni: valorificare zona turistică Miceşti, Cheile Turzii, Cheile Tureni, Aiton, asfaltare drum Tureni - Miceşti, pistă ciclism, centru turistic, teren sport, apă-canal
- Feleacu: Tetarom IV, groapă ecologică, valorificare producţie agricolă locală, dispensare medicale, servicii sociale, asfaltare drumuri comunale, reţea apă
- Jucu: infrastructură de educaţie, dotare echipamente deszăpezire, casă cultură, canalizare
- Chinteni: capele mortuare, bază sportivă, centru informare, dezvoltare turism, drumuri comunale, apă-canal
SURSA: ADRNV