Retragerea proiectului Codului Fiscal de pe site-ul Finanţelor generează suspiciuni, susţin investitorii

Retragerea proiectului Codului Fiscal de pe site-ul Finanţelor generează suspiciuni, susţin investitorii
Reprezentanţii investitorilor consideră că retragerea de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice a proiectelor Codului Fiscal şi a celui de Procedură Fiscală fără consultarea mediului de afaceri, generează suspiciuni serioase cu privire la conţinutul final al acestor documente.

"Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) trage un important semnal de alarmă cu privire la retragerea de pe site-ul MFP a proiectelor Codului Fiscal şi a celui de Procedură Fiscală, considerând că retragerea acestor proiecte fără consultarea mediului de afaceri şi a părţilor afectate de modificările propuse, este de natură a genera suspiciuni serioase cu privire la conţinutul final al acestor documente. Organizaţiile reunite sub egida CDR susţin proiectul de rescriere a Codului Fiscal şi doresc ca acest proces să fie transparent şi deschis", se arată într-un comunicat al Coaliţiei, care reuneşte principalele structuri de investitori străini şi români de pe piaţa locală.

Vineri seara, agenţia MEDIAFAX a anunţat că, potrivit proiectului noului Cod Fiscal, persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi, pentru motoare maimari impozitul urmând însă să scadă.

Mediafax a mai anunţat că impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale.

Potrivit proiectului, persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi, pentru motoare mai mari impozitul urmând însă să scadă.

Sâmbătă, Ministerul Finanţelor a anunţat că a retras, la solicitarea premierului Ponta, proiectele Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, pentru ca acestea să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice.

Surse oficiale au declarat miercuri că Ministrul Finanţelor a transmis miniştrilor, pe suport electronic, un nou proiect al Codului Fiscal, care nu mai prevede majorarea impozitului pentru maşini cu o capacitate cilindrică de până în 1.600 centimetri cubi, fără însă alte modificări faţă de forma iniţială.

"Reamintim autorităţilor române faptul că acest proiect (de modificare a Codului Fiscal, n.r.) are o istorie marcată în principal de momente de blocare şi chiar stopare a procesului de rescriere iar modificările legislative adoptate în ultima perioadă nu au fost supuse unui proces de consultare, influenţând într-o extrem de mare măsură predictibilitatea şi stabilitatea cadrului economic autohton în integralitatea sa. Apreciem dorinţa autorităţilor române de a limita extinderea poverii fiscale şi de a adopta măsuri care să contribuie la continuarea creşterii economice, însă atrage atenţia că aceste deziderate de o importanţă crucială pentru schimbarea fundamentală a mediului economic actual pot fi atinse doar printr-o cooperare constantă cu mediul de afaceri şi societatea civilă", se menţionează în comunicat.

Concluzionând, CDR solicită autorităţilor române repunerea spre analiză şi dezbatere publică a proiectelor privind Codul Fiscal şi a celui de Procedură Fiscală.

Coaliţia este o iniţiativă privată, apolitică şi include majoritarea camerelor de comerţ bilaterale din România, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, Consiliul Invesitorilor România, Romanian Business Leaders.

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza