S-a finalizat ancheta la societățile de leasing. 16 firme amendate

S-a finalizat ancheta la societățile de leasing. 16 firme amendate

Consiliul Concurenţei din România (CCR) a sancţionat cu amenzi de 41 de milioane de lei Asociația Societăților Financiare din România (ALB) și 16 companii membre pentru participarea la un schimb de informații sensibile comercial.

CCR a constatat, în urma unei investigații, că erau transmise, alături de informații privind valoarea finanțărilor curente și viitoare, și elemente cu un grad ridicat de detaliere (valoarea bunului, perioada finanțată, valoarea reziduală, portofoliul de leasing).

“Toate acestea au condus la transparentizarea excesivă a piață, oferind posibilitatea competitorilor de a-și adapta în consecință strategiile comerciale.

Această practică a fost facilitată de ALB și de o companie care a aplicat la politica de clemență, oferind CCR informațiile necesare pentru declanșarea investigației în 2017. O companie a recunoscut participarea la fapta anticoncurențială, ceea ce a condus la reducerea amenzii aplicate acesteia”, conform CCR.

„E un caz important din punct de vedere al clarificării comportamentului privind schimbul de informații, în special în cazul asociațiilor, similar celui în care au fost implicate companii de asigurare și Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România.

Rolul și atribuțiile asociaţiilor sunt benefice în privința aplicării unor standarde profesionale ridicate în industrie. În același timp, pot facilita schimbul unor informaţii sensibile comercial, permițând companiilor să fie la curent cu strategiile de piață ale concurenților, ceea ce poate duce la restrângeri ale concurenței.

Impactul schimbului de informații asupra mediului concurențial nu depinde doar de caracteristicile inițiale ale pieței în care acesta are loc, ci și de tipul de informații schimbate” a declarat Bogdan Chirițoiu (foto), președintele CCR.

Cele mai mari amenzi le-au primit Unicredit Leasing Corporation (9 milioane de lei), BCR Leasing (4,6 milioane), BT Leasing Transilvania (4,3 milioane), Impuls Leasing (3,4 milioane), Motoractive (3,6 milioane), RCI Leasing (3,5 milioane), Țiriac Leasing (2,8 milioane).   

În urma investigației, ALB a adoptat măsuri de conformare cu legislația din domeniul concurenței. Aceasta a încheiat un contract cu o firmă de consultanță, care va centraliza și prelucra numai informații aferente perioadelor trecute (nu a intențiilor viitoare ale firmelor), apoi le va prezenta într-o formă agregată (care să nu permită identificarea informațiilor strategice ale participanților).

CCR susține că încurajează companiile implicate în fapte anticoncurenţiale să o contacteze, în felul acesta putând beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor.

Comenteaza