Să vină banii! Ce finanțare primește Autostrada Transilvania în 2024

Să vină banii! Ce finanțare primește Autostrada Transilvania în 2024
| Foto: Facebook / Kodok Márton

Bugetul Ministerului Transporturilor pe anul 2024 prevede investiții mai mici față de ce s-a cheltuit în 2023 pentru unele proiecte. Marea câștigătoare este Autostrada Moldovei (A7), care beneficiază de fonduri mai mult decât duble pe unele tronsoane. Nici Autostrada Transilvania nu stă rău, fiind pe poziția a treia în topul finanțării.

Cum arată topul șoselelor de mare viteză în funcție de alocarea bugetară în 2024, potrivit datelor oficiale consultate de economica.net.

Pe primul loc se află Autostrada A7 Bacău – Pașcani, cu un buget propus de 1,15 miliarde de lei. Spre comparație, anul acesta cheltuielile preliminate cu acest proiect derulat de grupul UMB se cifrează la 452 de milioane de lei.

Pe a doua poziție se află A1 Sibiu – Pitești, cu o alocare de 1,13 miliarde de lei pentru anul 2024. În ciuda apariției pe podium, prima autostradă transcarpatică beneficiază de o alocare mai mică decât nivelul cheltuielor preliminate din 2023, de 1,38 miliarde de lei. De asemenea, și pasionații de infrastructură și-au exprimat îngrijorarea cu privire la bugetul mai mic alocat acestui proiect, mai ales în condițiile în care anul viitor se estimează că vor începe lucrările pe secțiune montane, cele mai dificile și costisitoare totodată. Rămâne de văzut dacă bugetul alocat va fi epuizat prea repede de către constructori și dacă va fi necesară o realocare de fonduri la o eventuală rectificare bugetară.

Podiumul este completat de Autostrada Transilvania (A3), cu un buget propus de 909 milioane de lei. Și în acest caz alocarea pe 2024 este sub nivelul cheltuit în 2023, de circa 1,6 miliarde de lei. De altfel, A3 a fost autostrada pentru care s-au cheltuit cei mai mulți bani în 2023.

Amintim, la sfârșitul lunii decembrie a fost inaugurat lotul Chețani - Câmpia Turzii, care leagă complet prin autostradă Târgu Mureș de Cluj.

 

Comenteaza