Șantierele cele mai afectate de pandemie: în domeniile sport și relaxare

Șantierele cele mai afectate de pandemie: în domeniile sport și relaxare

Un scenariu optimist în condițiile pandemiei de coronavirus va fi pentru investițiile de tip public (medical, infrastructură) și pentru construcțiile rezidențiale mici, proiecte care au învins și criza economică din 2008.

Sportul și relaxarea vor fi cele mai afectate sectoare în contextul prelungirii situației actuale afectate puternic de epidemia, potrivit unui chestionar al agenției IBC Focus Cluj adresat către 300 de companii active din piața construcțiilor.

„Termenul de adaptare ar trebui să fie în strategiile fiecărei companii, având în vedere, iată, și estimările realizate de unii din cei mai puternici antreprenori, producători, subantreprenori și arhitecți și proiectanți cu ocazia studiului demarat de IBC Focus”, a menționat Andrei Spătaru, director general al IBC Focus.

În situația proiectelor aflate în stadii de negociere sau planificare, specialiștii din construcții s-au lovit în peste 80% din cazuri de prudență și amânare. În contextul actual, 9,7% spun că din interacțiunea cu clienții aceștia au preferat să accelereze procesul și 6,2% au ales să își negocieze mai puternic prețurile.

Studiul privind pulsul pieței construcțiilor în contextul epidemiei cu Covid-19 a adunat peste 300 de răspunsuri de la companii active în domeniu. Concluziile acestui studiu țintesc către nevoia de informare și educare cu privire la situația actuală a domeniului construcțiilor din România.

Comenteaza