Scade producția de mobilă în România, dar Clujul e încă în top

Scade producția de mobilă în România, dar Clujul e încă în top

Fabrica Ecolor Jucu este pe locul patru la nivel național la producția de mobilă, în condițiile în care aceasta a scăzut în România cu 11%.

Volumul producţiei de mobilă s-a diminuat cu 11% în primele patru luni ale anului, de la 920 la 818 milioane de euro, iar consumul s-a redus cu 30% în acelaşi interval faţă de perioada ianuarie - aprilie 2018, arată datele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR).

„Producţia de mobilă din România a scăzut în pri­me­le şase luni ale anului. Scăderea a fost cauzată de lipsa for­ţei de muncă de pe piaţă, de costurile foarte mari ale ma­sei lemnoase, ale energiei. Salariile au crescut și ele, deşi cele din industria mobilei sunt printre cele mai mici de pe piaţă“, a declarat Aurica Sereny, preşedintele APMR.

Cei mai mari producători de mobilă din România sunt Aramis Invest Baia Mare, Taparo Târgu-Lăpuș, Aviva Sighetu Marmației, Ecolor Jucu şi PGS Sofa & Co Oradea. În 2018, fabricile locale au produs mobilă de 2,5 miliarde de euro, iar 85% din producţie a mers la export. De altfel, industria mobilei era unul dintre sectoarele în care România avea un puternic excedent comercial, conform ZF.

„Cele mai afectate de scăderea producţiei de mobilă sunt fabricile mici care produceau mobilă pe comandă şi cele care produceau mobilă din materiale răşinoase pentru export. Foarte multe firme au început să îşi selecteze comenzile şi să vină cu produse noi, greu de realizat în serie, care vin cu multe cheltuieli. Au rezistat firmele care produc doar pentru export şi cele care au magazine proprii“.

Comenteaza