Scumpirile apartamentelor se temperează la Cluj. Dezvoltatorii dezmint criza imobiliară

Scumpirile apartamentelor se temperează la Cluj. Dezvoltatorii dezmint criza imobiliară

Prețurilor locuințelor în cele șase mari orașe ale țării s-au majorat cu un procent mult mai mic în primele trei trimestre din acest an decât în aceeași perioadă din 2017.

Prețurile apartamentelor s-au majorat în toate cele șase mari orașe monitorizate constant de portalul Imobiliare.ro. În consonanță cu tendința consemnată la nivel național, variațiile de preț au fost, însă, semnificativ mai mici decât în anii precedenți, situându-se sub pragul de 2% (și chiar 1%).

În Cluj-Napoca, pretențiile vânzătorilor s-au majorat cu 0,9% în ultimele trei luni, până la o valoare de 1.520 de euro/mp util (față de 1.510 euro în trimestrul anterior). Aici, diferența de preț la 12 luni se situează acum la 8,6%  (comparativ cu 14% în trimestrul anterior). Cluj-Napoca este singurul mare centru regional al țării în care apartamentele sunt mai scumpe acum decât în urmă cu 10 ani, diferența fiind de 6,2% față de trimestrul III din 2008. 

Pe fondul reducerii numărului de tranzacții imobiliare încheiate la nivel național, prețurile locuințelor și-au încetinit și mai mult ritmul de creștere în trimestrul al treilea din 2018, la nivel național.

Potrivit celui mai recent raport de piață realizat de Imobiliare.ro, proprietățile rezidențiale disponibile spre vânzare în România (apartamente, dar și case) s-au apreciat cu doar 0,7% față de cele trei luni anterioare (față de un plus de 1,4% în fiecare dintre primele două trimestre din 2018). Ritmul anual de creștere a prețurilor (T3 2018 față de T3 2017) se află, în momentul de față, la 5,6% – în condițiile în care, în perioada similară din 2017, același indicator se situa aproape de pragul de 10%.

Dezvoltatorii dezmint noua criză 

„Piața imobiliară arată bine, paradoxal am putea spune, în contextul în care avem o invazie de opinii, mai mult sau mai puțin avizate, care prezic o eventuală criză de proporții. Dar în acest moment nu există indicatori a căror evoluție să anticipeze o criză imobiliară. Și o afirm cu responsabilitatea antreprenorului cu proiecte rezidențiale active în trei orașe din țară: Arad, Brașov și Timișoara.

Prețurile proprietăților vor continua să crească pe termen lung, chiar dacă vom asista și la corecții punctuale inevitabile. Valoarea activelor imobiliare se validează în timp, ceea ce face adevărată afirmația că nu există un moment mai potrivit pentru a cumpăra o proprietate imobiliară decât momentul care a trecut.

Prudența este, bineînțeles, bună, însă crearea panicii nu. Indicatorii pe care îi urmărim ne dau încredere să construim în continuare și să ne așteptăm la un an 2019 bun pentru piață, marcat de stabilitate”, spune Valentin Morar, CEO al Wallberg.

Clujul are o creștere de 13% în 2018

Tendința generală de încetinire a creșterii prețurilor locuințelor poate fi pusă pe seama stabilizării pieței rezidențiale, în contextul temperării apetitului pentru achiziții. Cererea pentru proprietăți rezidențiale (apartamente, dar și case) din marile orașe ale țării se situa, trimestrul trecut, la un nivel cu 2% mai mic față de perioada similară din 2017.

Diminuări ale apetitului pentru achiziții au avut loc în majoritatea cazurilor: -18% în Constanța, -9% în Iași, -7% în Brașov și, respectiv, -3% în Timișoara. Pe de altă parte, în condițiile unei creșteri neglijabile, de doar 1%, cererea s-a menținut la un nivel constant în București. În Cluj-Napoca, însă, poate fi observat un avans important, de 13% mai exact, față de anul precedent.

În aceste condiții de piață, marjele de negociere practicate pe segmentul apartamentelor (indicator calculat ca diferență între ultimul preț solicitat de către proprietari și cel final, de vânzare) au fost mai mari în trimestrul III din 2018 decât în perioada similară din 2017 în majoritatea marilor orașe analizate.

Dintre centrele regionale cu un preț mediu de peste 1.000 euro/mp util pentru apartamentele disponibile spre vânzare, Craiova se distinge prin cea mai mare marjă de negociere, respectiv 4,5% în T3 2018 – spre comparație, în perioada similară a anului precedent, același indicator se situa la o valoare de 2,4%.

Cu cât sunt dispuși proprietarii să scadă prețul

Vânzătorii din București sunt dispuși să lase la preț 3,4% (față de 3,3% în T3 2017), la fel ca cei din Brașov (față de 3,1% în urmă cu 12 luni). În Timișoara și Cluj-Napoca, marja de negociere acceptată de către proprietari se situează la un nivel apropiat, anume 2,6% și, respectiv, 2,5% (comparativ cu 2,2% și, respectiv, 2,1% în perioada similară din 2017).

În Constanța flexibilitatea vânzătorilor s-a mai diminuat în 2018, ajungând la un nivel de 2,2% în trimestrul al treilea (față de 2,8% în urmă cu un an). Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România, cu 1,62 milioane de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.

Comenteaza