Se gândesc dacă mai e rentabil un business la Cluj sau nu. Câte firme din județ și-au suspendat afacerile în primele două luni din an

Se gândesc dacă mai e rentabil un business la Cluj sau nu. Câte firme din județ și-au suspendat afacerile în primele două luni din an
| Foto: proalba.ro

Numărul firmelor din Cluj care și-au suspendat activitatea în ianuarie-februarie 2024 a crescut cu peste 25% față de perioada similară din 2023.

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele două luni din 2024 a fost de 4.328, în creştere cu 38,58% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Clujul, în topul firmelor care au luat o pauză de la business

Conform susrsei citate, cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea au fost din Bucureşti, respectiv 500 (număr în creştere cu 24,07% faţă de ianuarie-februarie 2023), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 233 firme suspendate (număr în creştere cu 26,63%), Braşov - 189 (plus 35%), Iaşi - 186 (plus 66,07%) şi Timiş - 186 (plus 50,82%).

În februarie 2024, au avut loc 1.878 suspendări de firme, numărul cel mai mare fiind consemnat în Bucureşti (223) şi judeţele Cluj (102), Iaşi (91) şi Timiş (90).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Gorj - 26 (în creştere cu 8,33% faţă de primele două luni din 2023), Covasna - 28 (plus 21,74), Giurgiu - 32 (plus 88,24%), Teleorman - 32 (minus 11,11%) şi Ialomiţa - 33 (plus 22,22%).

Cele mai mari creşteri ale numărului de suspendări s-au înregistrat în judeţele Dâmboviţa (plus 181,82%), Brăila (plus 118,18%) şi Constanţa (plus 92,06%), în timp ce scăderi au avut loc doar în judeţele Teleorman (minus 11,11%), Călăraşi (minus 10,2%), Vaslui ( minus 4,69%) şi Satu Mare (minus 4,48%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 982 (plus 21,69%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 453 suspendări (plus 42,9%) şi construcţii - 413 suspendări (plus 67,89%).

Comenteaza