Se redeschide centrul de bowling din Gheorgheni

Se redeschide centrul de bowling din Gheorgheni
Clubul de bowling construit de Beyfin România în cartierul clujean Gheorgheni va fi redeschis astăzi, cu toate că societatea lua în calcul în vară schimbarea destinaţiei clădirii în cămin studenţesc.
Clubul va avea program de miercuri până duminică, între orele 17:00 şi 1:00, iar în cadrul acestuia vor fi organizate competiţii locale dotate cu premii, a precizat administratorul Augustin Abrudan. Centrul a fost închis în luna februarie. “A trebuit să îl modernizăm, am înlocuit pistele”, a menţionat oficialul Beyfin. Investiţiile în modernizarea centrului de bowling au ajuns la 10.000 de euro. O partidă va costa 7 lei pentru fiecare dintre cei patru participanţi, a specificat acesta. Clubul a fost inaugurat în martie 2005, după investiţii de un milion de euro şi are 10 piste.

Beyfin România a luat în calcul în iunie schimbarea destinaţiei clădirii din club de bowling în cămin studenţesc. Societatea a solicitat un certificat de urbanism pentru terenul de pe str. Al. Vaida-Voevod, având în plan extinderea, etajarea şi schimbarea destinaţiei clădirii existente, din club de bowling în cămin studenţesc. Ideea proprietarilor era de a transforma centrul de distracţii amplasat în zona universităţilor din cartierul Gheorgheni, care nu s-a dovedit a fi o afacere cu profit mulţumitor, în miniapartamente pentru studenţi.

“Am renunţat, nu avea rost. În vecinătate s-a mai construit un cămin (Economica II, n. red.) şi am renunţat să mai transformăm clădirea în cămin”, a declarat Abrudan. În perimetrul în care se află Iulius Mall şi facultăţile ar urma să mai apară noi clădiri, destinate unor funcţiuni mixte, şi chiar un hotel. Pe de altă parte, Beyfin s-a apucat de construcţia unor imobile de locuinţe în comuna Baciu. Reprezentanţii societăţii au anunţat că au demarat lucrările de infrastructură pentru ansamblul rezidenţial. Proiectul prevede 16 blocuri, cu câte 16 apartamente, pe un teren de 23.500 mp.


Comenteaza