Șeful Transporturilor: "Ajungem cu autostrada la graniță înaintea ungurilor"

Șeful Transporturilor: "Ajungem cu autostrada la graniță înaintea ungurilor"
Ministrul Răzvan Cuc combină inspecțiile de zi de pe viitoarele autostrăzi cu cele de noapte | Foto: CNAIR

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, susține că antreprenorul de pe lotul Biharia - Borș al Autostrăzii Transilvania (A3) se va mobiliza astfel încât îl va finaliza înaintea șoselei de mare viteză aflate în șantier în Ungaria.

Firma românească ce lucrează la lotul 3 al Autostrăzii Transilvania Biharia - Borş lucrează impecabil şi s-ar putea ajunge la graniţa româno-maghiară înaintea celor care lucrează la autostrada de legătură din Ungaria, susține ministrul, conform Economica.net.
      
"Am găsit un şantier ordonat, în care se lucrează noaptea. Constructorul a reuşit într-un termen record să ridice terasamentul de la autostradă, lucru de care sunt foarte mândru ca român, pentru că tot timpul se spunea că cei din Ungaria vor ajunge cu autostrada înaintea noastră la graniţă şi noi nu vom fi gata.

S-ar putea să avem o surpriză şi chiar noi să fim gata înainte de a ajunge ei cu autostrada la graniţă. Constructorul lucrează impecabil", a declarat, pe şantierul Autostrăzii Sebeş - Turda (A10), ministrul care efectuase, cu o seară înainte, o vizită neanunţată pe şantierul lotului Biharia - Borş din A3.

Aflat în inspecţie pe şantierul A10, pe loturile 1 şi 2, unde constructorii sunt firme străine, Răzvan Cuc le-a transmis că ar trebui să înveţe, să li se împărtăşească această cheie a succesului de către antreprenorii români.

"Nu am făcut-o până acum, dar o voi face până la urmă. O să iau constructorii care nu reuşesc să se mobilizeze şi să găsească acea cheie a succesului să termine lucrările aşa cum trebuie, în termenele contractuale şi în banii care li s-au alocat pe contract.

Să-i duc la şantierele de la Bacău, a lui Umbrărescu, a lui Trameco de la Biharia - Borş, să stăm un pic de vorbă şi să vedem cum unii reuşesc, fără claim-uri, în timp util, să-şi facă şi aprovizionarea cu agregate, şi cu material, ca să nu stea şi să aibă flux continuu.

Şi trebuie să înveţe şi ei, că se pare că românii au cheia succesului şi alţii nu, iar atunci trebuie să le-o împărtăşim noi. E bine că au experienţă similară, că au construit în multe ţări foarte multe obiective, de infrastructură mare, autostrăzi, poduri, cale ferată, dar nu ştiu cum la noi s-au împotmolit", susţine Cuc.

Subsecțiunile Biharia - Borş și Chiribiş - Biharia din A3, pe lungimea de 33 km, au fost câștigate, prin licitație, de asocierea Trameco Oradea - Vahostav (Slovacia) - Drumuri Bihor - Drum Asfalt - East Water Drillings. Valoarea lucrărilor este de 98 de milioane de euro, fără taxa pe valoarea adăugată.

Contractul anterior, cu o asociere de firme spaniole, a fost reziliat în 2015, iar anterior, în 2012, cel cu compania americană Bechtel. Vecinii maghiari estimează că vor aduce autostrada lor (M4 Berettyoujfalu - Nagykereki) la granița cu România în ianuarie 2020.

Proiectul Autostrăzii Transilvania (Braşov – Borş), parte din A3, a început în 2004, în baza unui contract - estimat inițial la 1,5 miliarde de euro, ulterior ridicat la 2,2 miliarde, iar apoi la 7 miliarde - încheiat cu compania americană Bechtel, ce trebuia executat până în 2012.

Contractul a suferit multe modificări, fiind reziliat în 2013. Pentru 12,5% din autostradă statul a plătit Bechtel 1,2 miliarde de euro. A3 a fost împărțită inițial de autoritățile române în două proiecte independente, București – Brașov și Brașov – Cluj – Borș, lungimea sa totală fiind de 584 km. 

Comenteaza