Video Semne bune pe Autostrada Transilvania. Cum arată lucrările în curs de finalizare

Semne bune pe Autostrada Transilvania. Cum arată lucrările în curs de finalizare
Austriecii de la Strabag se mișcă bine pe șantierul din zona Târgu-Mureș | Foto: API

Dacă lucrările din zona orașului Târgu-Mureș la Autostrada Transilvania (A3) se apropie de final, cele de pe tronsonul spre județul Cluj nu sunt încurajatoare.

"Vă prezentăm o nouă filmare aeriană realizată de voluntarii noștri pe lotul Târgu-Mureș - Ungheni, 9,2 km de drum cu acces controlat, din care 4,5 km autostradă și restul, drum de legătură cu două benzi pe sens. Șantierul antreprenorului Strabag avansează foarte bine și lotul va fi dat în trafic până la 1 decembrie 2021.

Orașul Târgu-Mureș mai are veriga lipsă Chețani - Câmpia Turzii până să fie legat la rețeaua națională de autostrăzi. Așteptăm în continuare să rezolve Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) blocajul de acolo", a menționat conducerea Asociației Pro Infrastructură (API). 

Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a somat beneficiarul tronsonului Chețani – Câmpia Turzii să decidă urgent dacă merge mai departe cu constructorul Straco, cu probleme financiare. Tronsonul era într-un stadiu de execuție de doar 37%. CNAIR mai așteaptă, din partea antreprenorului, o ultimă propunere coerentă și realistă pentru continuarea acestui contract.

Proiectul Autostrăzii Transilvania (Braşov – Borş), parte din A3, a început în 2004, în baza unui contract încheiat cu compania americană Bechtel, ce trebuia executat până în 2012. A3 a fost împărțită inițial de autoritățile române în două proiecte, București – Brașov și Brașov – Cluj – Borș, lungimea sa totală fiind de 584 km.

Etichete
Comenteaza