Standard & Poor’s, decizie amânată pentru România, rating confirmat parțial

Standard & Poor’s, decizie amânată pentru România, rating confirmat parțial

Standard & Poor's (S&P) a acceptat să amâne cu două săptămâni comunicarea ratingului de țară pentru România, în urma unui apel al guvernului față de intenția S&P de a modifica spre negativ perspectiva asupra evoluției economiei, se spune într-un comunicat al agenției. Amânarea este însă legată de promisiunea autorităților de la București de a rezolva problemele generate de controversata OUG 114.

S&P a stabilit că au fost îndeplinite condiţiile pentru un astfel de apel și, în consecinţă, se va abate de la calendarul pe 2019 de publicare a ratingurilor de țară, anunță Reuters.

Agenția a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung și scurt în valută și lei la "BBB minus/A-3", în timp ce perspectiva asociată va fi anunțată în două săptămâni.

În opinia S&P, problema cu care se confruntă țara noastră este slaba eficacitatea instituţională, precum și adâncirea semnificativă a deficitelor fiscale şi externe. Ca aspecte pozitive sunt subliniate nivelul moderat al datoriei private externe şi publice, precum  şi perspectivele de creştere încă solide.

Comenteaza