Străinii ocupă birourile Clujului

Străinii ocupă birourile Clujului
Prima clădire de birouri certificată oficial ca “verde” din oraş şi-a găsit un nou chiriaş care va ocupa încă 2.000 mp în imobilul părăsit anul trecut de centrul de servicii al ING.

O companie cu activitate în domeniul energetic preia spaţii în clădirea de pe Calea Baciului unde îşi va instala centrul de servicii din Cluj. Cel mai "prolific" sector pentru proprietarii de birouri s-a dovedit însă a fi în acest an IT-ul.

Amera Tower, imobilul de birouri de pe Calea Baciului care a obţinut în această vară certificarea LEED Gold împreună cu un certificat de performanţă energetică ce situează clădirea în clasă energetică A, are un nou chiriaş. "Am reuşit să mai găsim un client, am semnat un contract în urmă cu aproximativ două săptămâni, dar deocamdată nu putem face public numele companiei, din motive de clauze de confidenţialitate. Noul chiriaş are nevoie acum de aproape 2.000 mp şi s-ar putea extinde în viitor. Noi mai avem acum de găsit clienţi pentru aproximativ 1.800 mp, adică avem trei etaje neînchiriate. Suntem în discuţii cu încă trei companii interesate de spaţii, dintre care una ar putea lua unul sau două etaje", a detaliat Adam Ambrus, reprezentantul Amera Tower.

Clădirea de 11 etaje, situată în partea de nord-vest a ieşirii din Cluj-Napoca, pe fosta platformă industrială a comunei Baciu, are o suprafaţă construită desfăşurată de 9.000 mp şi 5.800 mp suprafaţă utilă închiriabilă. Cel mai important chiriaş al clădirii este compania de asigurări Groupama, care şi-a regrupat activitatea şi şi-a stabilit recent în Amera Tower sediul central din Cluj. Aceaşi clădire a fost pentru o perioadă scurtă integral ocupată de centrul de servicii al olandezilor de la ING, însă acesta a fost închis la interval de doar câteva luni de la inaugurare, lăsându-i pe proprietari cu câteva mii de metri pătraţi de închiriat. Una dintre companiile ale căror nume au fost vehiculate în piaţă ca posbili chiriaşi de birouri de Cluj a fost Simens.

Ovidiu Şandor, omul de afaceri care în parteneriat cu fondul de investiţii NEPI va dezvolta cel mai mare centru de afaceri anunţat în Cluj, a menţionat că potenţialii clienţi interesaţi de piaţa locală vin din IT, din domeniul financiar, pot fi societăţi de consultanţă, bănci, firme de back office activities. Alături de complexul de birouri de 52.000 mp care se va ridica pe terenul fostei fabrici Tricotaje Someşul, un alt proiect pe segmentul de birouri ce ar putea fi lansat în acest an aparţine unor dezvoltatori locali: compania Gimarom Imobile intenţionează să ridice o clădire de birouri de nouă etaje pe Calea Dorobanţilor, pe artera unde s-au concentrat o serie de imobile cu destinaţie de afaceri. Interes pentru spaţii a fost manifestat în special de companiile din domeniul IT, multinaţionale, care au nevoie de spaţii mari, în sistem open space, a precizat conducerea Gimarom.

Evoluţia sectorului IT la Cluj a fost confirmată de mişcările din domeniu din prima jumătate a anului. În iunie, compania Pitech+Plus şi-a inaugurat noul sediu din clădirea Coratim de la Clujana, unde estimează să îşi dubleze spaţiile spre final de an, Endava şi-a luat birouri suplimentare în clădirea de pe strada Buftea în acest an, iar EBS preia de la Banca Transilvania etajele clădirii albastre din centru. SoftVision, care are deja şapte sedii în Cluj, urmează să ocupe noi spaţii în oraş. Thomsons Online Benefits, furnizor mondial de programe informatice pentru beneficiile angajaţilor, şi-a inaugurat recent biroul din Cluj, ocupând o suprafaţă de 530 mp, adică tot etajul trei din Olimpia Business Center (unde a fost recent închis centrul de cercetare al Nokia). Proprietarii ansamblului de birouri Sigma din Zorilor supraetajează cu un nivel corpul de birouri de şapte etaje, după ce anul trecut au ridicat cu un etaj o altă aripă, spaţiul suplimentar fiind necesar pentru centrul de servicii al Sykes şi pentru Evoline, companie activă în domeniul software.

 

 

Etichete
Comenteaza