Studenţii din Cluj, "arşi" la buzunar de chirii. Chiar dacă stau mai mulţi într-un apartament

Studenţii din Cluj,
Preţurile chiriilor ȋn centrele universitare cresc ȋn fiecare an, ȋncepȃnd cu luna septembrie, în medie cu 25%, comparativ cu lunile de vară, odată cu începerea anului universitar, conform datelor platformei imobiliare Wizmo.ro.

Chiriile din oraşe precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Sibiu, Braşov au înregistrat în această toamnă o majorare de 20-25% faţă de lunile de vară, capitala având cele mai mari creşteri.

Cele mai importante criterii în alegerea unui apartament sunt proximitatea faţă de metrou, mijloace de transport în comun sau centrele universitare, potrivit studiului. Perioada de vârf în evoluţia preţului chiriilor este octombrie-noiembrie, interval în care preţurile chiriilor pot creşte chiar şi cu 35%, în funcţie de poziţia imobilului şi dotările acestuia.

Cei mai mulţi dintre studenţi aleg să împartă chiria cu alţi colegi, având în vedere costurile de pe piaţă, potrivit studiului.

"Bugetul lunar alocat chiriei de către un student, este, ȋn medie, de aproximativ 90 de euro ȋn Braşov, 100-110 euro ȋn Constanţa, 180 euro ȋn Cluj şi 150 euro ȋn Bucureşti, în situaţia clasică în care apartamentul este împărţit de mai multe persoane. Aproximativ 80% dintre studenţi aleg să locuiască cu cel puţin ȋncă un coleg, iar proprietăţile preferate sunt apartamentele de 2 sau 3 camere", a declarat directorul general al CAI Imobiliare, Ştefan Pop.

Garsonierele sunt alese preponderent de către cei care stau singuri. Un student care alege să închirieze singur o garsonieră în Bucureşti plăteşte în medie 250 de euro lunar.

În ceea ce priveşte preţul mediu de ȋnchiriere al apartamentelor de 2 camere adăugate pe platforma Wizmo.ro, ȋn perioada 15 august-15 septembrie 2017 acesta a fost de 485 de euro ȋn Cluj şi 500 ȋn Bucureşti, iar al celor de 3 camere, de 650, respectiv 700 de euro.

Comenteaza