Super-vedeta TV care își face hotel pe strada Napoca. E parteneră cu patronul Diesel

Super-vedeta TV care își face hotel pe strada Napoca. E parteneră cu patronul Diesel
O super-vedetă de televiziune din România a decis să investească la Cluj.

Andreea Esca şi soţul ei, Alexandre Eram, vor să construiască în "buricul" târgului, în zona ultracentrală a municipiului Cluj-Napoca, un hotel de patru stele, pe locul unei clădiri istorice, potrivit click.ro.

Imobilul va avea un etaj, mansardă şi o terasă imensă, trei curţi interioare, grădini, parcare subterană cu 16 locuri. Deja toate aprobările necesare au fost obţinute. Pe 28 noiembrie anul trecut, Consiliul Local din Cluj-Napoca îşi dădea OK-ul, într-o şedinţă extraordinară, pentru Planul Urbanistic de Detaliu care prevedea transformarea zonei de la intersecţia str. Napoca nr 17 - str. Fortăreţei nr 4 într-un hotel. Potrivit unor surse din Primăria Cluj, investiţia este făcută de Andreea Esca împreună cu soţul ei, Alexandre Eram, şi cu un cunoscut om de afaceri clujean, care deţine deja terenul pe care se află un imobil cu valoare istorică.

ZIUA de CLUJ a aflat că în spatele societății care pregătește această investiție este Mircea Buteanu, patronul Diesel Cluj, care poartă acum oficial numele Mircea Schmidt. Societatea Napoca 15 SRL este deținută în acte de Ines Butean, 83 de ani, probabil mama omului de afaceri, și de Iuliana Irina Minea, 43 de ani, administratorul Diesel Club SRL și a altor societăți controlate de Mircea Buteanu, potrivit termene.ro.

Terenul pe care se va construi imobilul de lux are 1.144 mp, conform actelor aprobate de Consiliul Local şi este la o aruncătură de băţ de catedrală. Pentru că Esca, Eram şi Buteanu nu pot demola clădirea istorică cu valoare de patrimoniu, ei o vor modifica şi renova total. În acest scop au angajat o echipă de şase arhitecţi. Potrivit aprobării date de Consiliul Local, investitorii au obligaţia ca în doi ani să ridice clădirea.

 

Comenteaza