Urmaşii Nokia de la Cluj

Urmaşii Nokia de la Cluj
La trei ani după retragerea investitorului vedetă Nokia, parcul industrial de la Jucu a ajuns la un grad de ocupare de 60%, cu patru companii active, potrivit datelor Tetarom.

Din parcul industrial de 154 ha, deocamdată doar 60% e acoperit prin contracte, iar patru dintre companiile cu spaţii rezervate sunt active: Bosch, De'Longhi, Karl Heinz Dietrich (KHD) - proiect logistic şi Imperial - parc fotovoltaic.

„Cei de la Transcarpatica nu s-au apucat încă de proiect, dar Star Storage şi Holzart urmează să înceapă lucrul, în primăvară. Contractul cu Battistero este suspendat, din cauza unor probleme pe care le are unul dintre acţionari, dar cu Framag datele de contract sunt stabilite şi vom semna contractul până la finalul lunii. Mai avem şi alte discuţii în derulare şi cereri de la investitori pe care nu le putem face publice acum, dar sperăm ca în acest an să ajungem la 100% grad de ocupare", a spus directorul Tetarom, Viorel Găvrea.

Pe lista oficială de investitori ai Tetarom III se află acum De'Longhi, Robert Bosch, Transcarpatica, KHD International Exped, Imperial, Holzart şi Star Storage. Societatea austriacă Framag, activă în domenii legate de echipamente industriale şi inginerie mecanică, urmează să preia un teren de 4 ha pentru o fabrică. În urmă cu câteva săptămâni, un alt posibil investitor a fost anunţat pentru Tetarom III, însă administratorii parcului au precizat că discuţiile sunt încă departe de încheierea unui contract.

Delegaţia firmei britanice Parker Hannifin Manufacturing, divizia europeană a companiei americane, s-a întâlnit la începutul lunii cu secretarul de stat în Ministerul Economiei, Virgil Daniel Popescu, coordonator al domeniului comerţ exterior şi relaţii internaţionale din instituţie. Conducerea companiei vrea ca în cadrul proceselor de restructurare a acesteia să construiască o linie de producere a cilindrilor hidraulici, după o tehnologie nouă, într-o ţară membră a Uniunii Europene şi să mute sediul central al diviziei europene în noua locaţie. România este o posibilă destinaţie, iar analiza preliminară efectuată de conducerea acesteia pentru amplasarea noii unităţi în România vizează zona municipiului Cluj-Napoca şi împrejurimile acestuia.

Unul dintre cei mai importanţi ocupanţi de spaţii în Tetarom III după închiderea Nokia este acum grupul german Bosch. Noul centru de cercetare şi dezvoltare a fost deschis în noiembrie, iar grupul a început să testeze şi să livreze primele produse fabricate în noua unitate. Centrul de cercetare Bosch de la Cluj e primul deschis de concernul german în România. Bosch a investit aici 77 de milioane de euro, iar noul centru de cercetare şi producţie ocupă 38.000 mp. Din punct de vedere organizaţional, noul centru va face parte din divizia Automotive Electronics, care dezvoltă şi produce unităţi electronice de comandă, semiconductori şi senzori pentru industria auto.

Vecinii italieni de la De'Longhi din parcul industrial din comuna Jucu şi-au început activitatea în 2013, în fostele hale Nokia preluate, şi se pregătesc să finalizeze lucrările la o nouă fabrică. Unitatea preluată de la producătorul de telefoane şi noua fabrică în curs de realizare sunt proiecte independente, urmând, ca după ce clădirea nouă devine funcţională, aceasta să opereze ca furnizor pentru fabrica existentă. De'Longhi a preluat fosta hală Nokia pentru producţia de expresoare de cafea de uz casnic.

În afară de lovitura retragerii Nokia, administratorii Tetarom au mai contabilizat şi alte minusuri pentru parcul de la Jucu: producătorul de cozonaci Battistero (anunţat iniţial ca investitor, dar pentru care au apărut probleme cu identificarea unui teren potrivit) nu se află încă în lista de ocupanţi ai parcului industrial. În 2012, conducerea Tetarom anunţa un prim satelit atras de investitorii vedetă Bosch şi De'Longhi: Mader Logistik urma să realizeze un centru de logistică în vecinătatea investitorilor de la Jucu, pe un teren de 8 ha. Între timp, Mader a renunţat la Jucu.

În schimb, KHD, specializată tot în activităţi logistice, a dat drumul lucrărilor. Numărul de locuri de muncă estimate în Tetarom III este de peste 1.500, iar investiţiile clienţilor ar trebui să depăşească 200 de milioane de euro. Activităţile principale desfăşurate în parcul de la Jucu vizează producţia de aparatură electrocasnică şi de componente auto, operaţiuni de mecanică generală, logistică şi centru de date.

Etichete
Comenteaza