Vicepreşedintele Volksbank, Lucian Cojocaru, a fost adus la audieri la DIICOT

Vicepreşedintele Volksbank, Lucian Cojocaru, a fost adus la audieri la DIICOT
Lucian Cojocaru, fost director BRD şi în prezent vicepreşedinte Volksbank, şi unul dintre fraţii Creştin au fost aduşi, joi, pentru audieri la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), cel de-al doilea frate Creştin fiind în Dubai.

Lucian Cojocaru, fost director BRD şi în prezent vicepreşedinte Volksbank, şefi ai sucursalelor BRD Unirii şi Dorobanţi şi responsabili ATE Bank sunt cercetaţi de DIICOT în cazul fraudelor bancare, capii afacerii fiind Marius Locic şi fraţii Creştin, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în această afacere sunt implicaţi patru notari, unul dintre aceştia fiind soţia lui Damian Drăghici, Paula Rosenberg. Damian Drăghici, consilier al premierului Ponta pentru problemele romilor, a fost ales senator pe listele USL.

De asemenea, în anchetă este vizată şi soţia lui Marius Locic, au mai declarat sursele.

La DIICOT, joi, au ajuns, Dana Băjescu, directorul Grupului BRD Dorobanţi din Bucureşti, şi notarul Paula Rosenberg. Şi Vasile Creştin se află la DIICOT, fratele său, Dumitru Creştin, fiind plecat la Dubai, susţin avocaţi.

Procurorii aşteaptă documentele ridicate în timpul percheziţiilor dispuse joi dimineaţă, pentru care un judecător al Curţii de Apel Bucureşti a emis autorizaţie, urmând ca actele să fie centralizate. Curtea de Apel Bucureşti este competentă, întrucât în cauză sunt vizaţi patru notari.

Volksbank a confirmat, printr-un comunicat, că a fost prejudiciată în acest caz cu aproximativ opt milioane de euro, precizând că a sesizat autorităţile, încă din mai 2010, în cazul unor dosare de credit în care s-au utilizat documente falsificate.

Conform băncii, creditele beneficiază de garanţii imobiliare, Volksbank Romania precizând că a demarat procedurile de executare silită.

Lucian Cojocaru a fost numit vicepreşedinte la Volksbank în septembrie 2010. Volksbank sesizase autorităţile în mai 2010.

BRD a anunţat, joi, că activitatea băncii nu este afectată de percheziţiile DIICOT la două dintre unităţile sale, în cadrul unor investigaţii cu privire la obţinerea ilegală de credite de la mai multe bănci, precizând totodată că BRD cooperează cu autorităţile de mai multe luni asupra anchetelor în curs.

"BRD-Groupe Societe Generale a luat la cunoştiinţă în dimineaţa de 13 decembrie 2012 de solicitarea DIICOT de a efectua percheziţii la sediile a două unităţi bancare din Bucureşti, în cadrul investigaţiilor de mai mare amploare ce vizează obţinerea în mod ilegal de credite de la mai multe instituţii financiare. Potrivit prevederilor legale, banca a asigurat condiţiile necesare efectuării percheziţiilor, conform mandatelor emise de autorităţi. În acelaşi timp, operaţiunile cu clienţii băncii au continuat în condiţii normale", se arată într-un comunicat transmis de bancă Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"BRD cooperează de mai multe luni cu autorităţile asupra anchetelor în curs şi continuă să asigure tot suportul necesar pentru finalizarea cercetărilor dispuse în acest caz", se mai arată în comunicat.

Anchetatorii au făcut, joi, 48 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a şapte directori ai băncilor, prejudiul fiind de 85 milioane de euro.

Percheziţiile au fost dispuse de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală la 48 de adrese din municipiul Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea, acţiunea vizând destructurarea unui grup infracţional organizat constituit din 58 de persoane suspectate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

La finalul percheziţiilor, 90 de persoane vor fi duse pentru audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, precizează DIICOT.

"În fapt se reţine că, sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare, pentru un număr de 35 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional organizat", se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Procurorii susţin că membrii grupului infracţional ar fi fost sprijiniţi de şapte directori generali sau directori comerciali ai unităţilor bancare, acuzaţi că ar fi coordonat procedurile de selecţie a firmelor, ar fi dat avize pentru risc şi ar fi aprobat creditele deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale. Totodată, gruparea ar fi fost sprijinită şi de şase funcţionari de la unităţile bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare.

Membrii grupării ar fi beneficiat şi de sprijinul unor evaluatori autorizaţi, prin întocmirea unor rapoarte de evaluare pentru bunuri imobile estimate la valori mai mari decât cele reale, în vederea ipotecării acestora cu ocazia încheierii contractelor de creditare, potrivit procurorilor DIICOT.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi patru notari publici care ar fi încheiat şi autentificat contractele de garanţie ipotecară.

"Contractele de garanţie ipotecară cu privire la aceste bunuri imobile erau încheiate şi autentificate de către patru învinuite, având calitatea de notar public, prin supraevaluarea bunurilor imobile, raportat la valoarea de piaţă şi la valoarea înscrisă anterior în contracte de vânzare - cumpărare încheiate cu privire la aceleaşi bunuri, actele fiind utilizate de către membrii grupării în vederea obţinerii în mod ilegal a creditelor bancare", au precizat procurorii DIICOT.

(Serviciul FOTO al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţii imagini)

 

Etichete
Comenteaza