Vin scumpirile peste noi. Cresc prețurile gazelor, energiei electrice, carburanților și alimentelor

Vin scumpirile peste noi. Cresc prețurile gazelor, energiei electrice, carburanților și alimentelor
Facturile la energie electrică și gaze, precum și prețul carburanților la pompă se vor majora din nou de la 1 octombrie, ceea ce va produce un val de scumpiri pentru cele mai multe produse și servicii, în special pentru alimente, toate acestea concomitent cu creșterea ratelor la bănci.

În ceea ce priveşte preţul energiei electrice, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a decis că, de la 1 octombrie, va exista o majorare pentru consumatorii casnici de 0,03 lei/kWh. Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a explicat, pentru AGERPRES, că aceasta înseamnă o scumpire cu 3,45 lei pe lună pentru un consum mediu de 100 kWh.

Totodată, vicepreşedintele ANRE, Emil Calotă, a anunţat că preţul gazelor pentru consumatorii casnici va creşte, în medie, cu 6% în al patrulea trimestru al anului. Comitetul de reglementare al reglementatorului nu a aprobat încă această decizie, care ar urma să fie luată săptămâna viitoare.

În plus, Guvernul a decis majorarea accizei la carburanţi cu 0,16 lei pe litru de la 15 septembrie, urmând ca o creştere similară să aibă loc de la 1 octombrie, aşa că ziua de duminică vine şi cu o nouă scumpire la pompă. Deocamdată, potrivit site-urilor companiilor petroliere, preţul celor mai ieftine sortimente de carburanţi a ajuns aproape de 5 lei pe litru, după ce, la mijlocul lunii septembrie, era de circa 4,7 lei la motorină şi 4,8 lei la benzină.

Problema cea mai mare este că aceste produse - energie, gaze şi carburanţi - sunt folosite în masă şi duc la scumpiri în lanţ pentru aproape toate produsele şi serviciile din economie, întrucât ele influenţează atât costurile de producţie, cât şi segmentul de transport şi comercializare.

Spre exemplu, este de aşteptat ca alimentele să se scumpească în final cu 5-6%, consideră Dragoş Frumosu, preşedintele federaţiilor sindicale din industria alimentară.

"Dacă, pentru producători, toate aceste scumpiri înseamnă 2-3% în mod direct, la raft s-ar putea ca preţul să fie cu 5-6% mai mare. Aceasta deoarece transportul influenţează materia primă, dar costul de transport înseamnă şi transportul de la producător la comerciant. Apoi scumpirea energiei electrică este suportată, la fel, atât de producător, cât şi de comerciant", a declarat Frumosu, pentru Agerpres. Acesta a arătat că produsele care se vor scumpi cel mai mult sunt carnea, produsele din carne, laptele, produsele lactate şi pâinea.

Totodată, ratele la bănci ale românilor vor creşte şi ele, odată cu nivelul ROBOR, rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele.

 

 

Etichete
Comenteaza