Am votat cu credinţa că de mâine nu se va mai cere şpagă

Fie că semnalează, fie nu analiştii acest fapt, nu este nici o îndoială în mintea multora că majorarea economică de 5% necesară pentru ca România să aibă un cuvânt de spus în UE este frânată poate până la jumătate de corupţie.

Nu cred că se mai poate acceptă ca scuză incompetenţa în guvernare, pentru că este o eroare să spui că funcţionarii din ministere sau din agenţii chiar nu ştiu ce au de făcut – şi chiar dacă n-ar şti, există regulamente şi recomandări din UE pentru guvernare eficientă. Dimpotrivă, ei ştiu, dar pur şi simplu nu trec proiecte legislative sau amendamente ale unor acte normative prost concepute (intenţionat sau nu) dacă nu primesc sumele de bani pe care le cer, adică şpagă – şi de multe ori nu ies la produs pentru că există o directivă de sus, ci pur şi simplu acţionează din proprie iniţiativă pentru a-şi rotunji propriile venituri. 

Şi tocmai în acest scop au fost create în timp structuri intermediare mult mai bine organizate, securizate şi pragmatice decât cele ale politicienilor (care deşi ştiu că sunt urmăriţi de cele mai multe ori îşi pierd capul din cauza lăcomiei). Sunt folosite construcţii specializate gen “task force”-uri, “advisory board-uri” sau “support training program”-uri, care camuflează foarte bine sursa şi destinaţia şpăgii. Lucrează în ele tehnocraţi care au făcut parte din servicii publice sau din companii private şi care îţi dau de înţeles că au cunoștințe în “turnul de control”, oricare ar fi acela (deşi blufează de cele mai multe ori). Şi ceea ce este perfect este că sunt de fapt structuri private, care nu sunt în atenţia serviciilor anticorupţie şi care acţionează colectând banii banii de şpagă şi apoi plasându-i unde se cere, păstrându-şi, bineînţeles, un meritat comision. Şi, mai mult ca perfectul, acţionează transpartinic. 

Dar, pentru că “it takes two to tango”, există, din păcate, societăți comerciale care sunt gata să plătească preţul cerut (mai bine zis negociat, căci se poate negocia) pentru a fi schimbată o lege în favoarea lor. Şi asta deşi au norme stricte de bună guvernanţă corporatistă şi / sau cu toate că sunt membre ale unor asociaţii care promovează un mediu de afaceri igienic. De cele mai multe ori sunt companiile care au ajuns în pragul disperării că legislaţia nu se schimbă sau cele care vor să facă o intrare de tip “blitz” şi nu sunt în acord cu normele în vigoare.

Aşa că, indiferent de reformele pro-business din luna septembrie (scăderea CAS cu 5% şi nouă schemă de ajutor de stat), de banii care vin din UE, de apetitul unei guvernări sau a alteia pentru raţionalizarea fiscalităţii, reforme structurale şi strategii transpartinice, până ce nu se dezmembrează structurile intermediare care tranzacţionează şpăgi şi controlează în cele din urmă economia, România va creşte, dar frânat, prin efect de bază şi fără să poată să facă uz de oportunităţile enorme din regiune.

Cu aceste gânduri am pus duminică votul în urnă. Crezând - se poate spune cu idealism sau cu naivitate - că atât eu, cât şi miile de oameni de afaceri putem face o treabă mult mai bună în a da valoare adăugată României dacă de mâine nu se va mai cere (şi da) şpagă.