“Pe vremea comunismului emisiunile Radioului Europa Liberă le ascultam seara la un aparat rusesc de radio, în bucătărie cu părinţii. Erau una din puţinele raze de speranţă, era dovada palpabilă că dincolo de cortina de fier există o lume normală. Era o raţie de libertate”.
Sunt cuvintele unui om simplu, unul din milioanele de români care au rezistat minciunii de stat, frigului alienant, foametei, cozilor infinite şi mai ales lipsei totale de perspective din timpul ceauşist. Astfel gândesc toţi cei care au traversat deşertul comunist şi şi-au alinat serile cu Europa Liberă.
Prin acest radio, finanţat de CIA şi de Congresul American, s-a făcut cultură în bezna comunistă. Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, cei doi critici, soţ şi soţie, şi a lor formidabilă emisiune “Teze şi antiteze” la Paris au făcut mai mult decât o academie. Volumele “Unde scurte 1-6” şi “La apa Vavilonului” tipărite de editura Humanitas arată cu adevărat istoria Radio Europa Liberă decât cărţile arhivistului Securităţii, controversatul Mihai Pelin.
“Operaţiunea Meliţa şi Eterul. Radio Europa Liberă în documente” - o puteţi găsi la Libri Polus - arată doar o parte ascunsă, murdară, a poveştii faimosului radio şi a atentatului pus la cale de Securitate pentru anihilarea postului care îi făcea nopţi albe lui Ceauşescu şi acoliţilor lui. Nici memoriile lui Stroescu Stânişoară sau ale Ioanei Măgură Bernard nu aduc atâtea amănunte ca volumele Monicăi Lovinescu. Peste toate însă, cu o forţă şi o emoţie extraordinare vine filmul lui Solomon. “Război pe calea undelor”, un film răvăşitor pe care vi-l recomand. De văzut obligatoriu. De-a lungul filmului, documentar, “spart” de regizor cu inserţii cinematografice inspirate, veţi vedea acum oamenii a căror VOCE v-a fermecat. Apoi povestea lui Carlos Şacalul.
A lui Vlad Georgescu, istoricul director de post, omorât de un cancer suspect ca şi predecesorii săi. Şi a siniştrilor securişti Ilie Merce şi Pleşiţă. Monumental, peste toţi din film, peste Hurezeanu, Necolai Constantin Munteanu, Ratesh este imaginea uluitoare a Monicăi Lovinescu. Imobilizată la pat, slăbită, învinsă de bătrâneţe. Dar cu vocea intactă.
“N-aveam nici o putere în afară de microfon - Mare putere”, spune cu vocea ei inconfundabilă, în film, Lovinescu. O apariţie de o fragilitate totală, dar cu o forţă a vocii captivantă.
Noile generaţii nu mai înţeleg nimic din ce a fost comunismul. Poate că e bine aşa, poate că nu. Imaginile din film cu cozile interminabile şi cu alimentarele sinistre, cvasigoale sau doar cu picioare de porci de vânzare s-ar putea să le şocheze.
Să le ofere şansa de a înţelege ce lume a fost şi ce şansă enormă au să trăiască în libertate. Un film document, care face anatomia unui mit apus, dar căruia îi datorăm enorm.
