Aşteptând Poliţia fumatului...

Și pentru că nu sunt dintre cei aflați în prima categorie, atunci, uneori paralizat și îngrețoșat, nu pot decât să mă minunez de seninătatea celor din a doua categorie. Oricum, toată viața, într un fel sau în altul, m au fascinat acei indivizi care cu un tupeu greu de imaginat reușesc mai întotdeauna să și bată joc de viața celorlalți. Mai tânăr fiind, încercam un sentiment de revoltă, martor involuntar, la "întâlnirea" publică între ideile acestor categorii de oameni; acum, înțelegând totul, inclusiv propria mea viață în altă "cheie", sunt chiar amuzat de ceea ce se întâmplă. De la un timp mă amuză orice individ care în visul sau (frumos, nu?) de a se crede "buric al Pământului", are (și) impresia că e, sau poate fi stăpân peste viața și alegerile de viață al celorlalți.

Credeam, până mai an, că numai în presă s au născut "genii", izvoare ale "generației așteptate", dar am citit, nu fără năduf un text al dlui Andrei Pleșu, oripilat de calitatea presei actuale; dar năduful meu, nu contrazicea nimic din cuvintele talentatului eseist: mai degrabă era generat de lipsa întrebării asupra calității morale şi intelectuale ale celor care o fac. Probabil că același sentiment care mă face să nu mă mai revolt împotriva a ceva sau a cuiva, m a făcut să declar, acum câțiva ani, că nu mă simt, și că nu am fost, de fapt, niciodată ziarist, jurnalist, sau ceva decurgând din aceste profesii, devenite de câțiva ani, buni, din profesie, așa cum era, doar o simplă meserie.

Sunt deci, doar un om simplu, banal, care uneori gândește scriind, și atât. Să mă explic: recentul meu amuzament a fost declanșat de un distins cadru didactic al USAMV Cluj, care așa, din bune intenții și dintr o data a hotărât că frumosul nostru oraș nu mai are nici un viitor, dacă bieții fumători mai continuă să fumeze în localurile publice, altfel, destinate și lăsate de Dumnezeu, și pentru ei. A propus, în mod democratic (?) o lista de semnături, pentru interzicerea ucigașului viciu: o minunată și indispensabil(ă) inițiativă. Pe moment, m am gândit că dacă aș fi fost în locul d-sale, aș fi deschis și o listă și pentru cei care nu sunt de acord această inițiativă, nu i așa, atât de "la modă" în Europa? Apoi, pe data, m am gândit că mai bine mulțumesc Domnului că nu sunt în locul d-sale. Apoi m am gândit că nu e bine nici măcar să judec un astfel de demers. M a salvat de la a judeca, spusa lui Heidegger, care afirmă că depeizarea e un mod fundamental de a fi în lume; deci, asta e. Nu putem, nu are rost și nici sens să intrăm în acest joc inegal, steril și ieftin. Cum sunt un obișnuit al cafenelelor, cred că vor fi, asemeni mie, destui că să se opună distrugerii conceptului de cafenea, așa cum l am moștenit de la "Imperiu". Și, poate că ar trebui să aruncăm o privire la Austria, al cărei Parlament a refuzat să ia o astfel de decizie idioată, căci a suprima fumatul într o cafenea precum Tomaselli din Salzburg de exemplu, (cafenea care există de din anii 1500!!!),asta ar fi ucis chiar mitul cafenelei, al dezbaterii de idei, al rafinamentelor fumatului (pipă, cigar, țigări), al cititului ziarelor dimineața, etc.... Ar fi ucis, cu alte cuvinte, o lume. O lume, cum spunea Borges, oricum aflată pe cale de dispariție... Dar n o să mă lupt decât la modul acesta, ușor umoristic, deși a râde de dorința interzicerii dreptului de a fuma e puțin pernicios, dar nici nu pot, în contrapartidă să mă gândesc că aș putea, și eu, deschide o lista în care să cer semnături pentru interzicerea a ceva. Mă gândesc simplu și clar că soluția nu e niciodată a interzice dreptul cuiva de a fuma într un loc public, ci de a creea locuri publice similare cu acelea în care se fumează: cafenele, restaurante, șamd, pentru nefumători... Dar, poate că nu vom reuși prin propuneri de bun simț, că această. și atunci nu ne rămâne decât să să facem față acestor agresiuni... Să începem, ușor, ușor, să ne sustragem vieții, comenzilor de tot felul, să ne sustragem din viață această viitoare care le aparține doar LOR, nefumătorilor; să ne depărtăm de orice implicare în viață asta, care, se pare, nu ne mai aparține... Să învățam, dacă vom putea, că dacă așa au hotărât EI, pentru viață noastră, să facem lucruri împotrivă voinței noastre, deși nu le am face, doar că să se simtă, DOAR EI, fericiți. Să facem asta, din prostie sau pentru că nu se poate, altfel...Și, probabil că vom ajunge să dispărem din chiar propria noastră trecere pe acest pământ? Ar fi mai bine așa, până nu se va deschide o altă listă de semnături, pentru înființarea unei "Poliții a fumatului". Dacă se va semna în număr mare, atunci poliția aceasta va căpăta dreptul să ne oprească pe stradă, în locurile publice, ( dar, la urma urmei, de ce nu și în propriile case?) să ne percheziționeze și să ne aresteze în cazul în care vom fi prinși cu țigări în buzunare, sau fumând, ascunși în baie? Oricum, e bine dacă vom ajunge, măcar cum a ajuns Murphy, personajul lui Beckett, să se desfacă în bucățele mici, în fâșii înguste, și apoi cineva (un semnatar al listei, desigur!), să vină să ne măture pe un făraș, alături de propriile chiștoace și să ne arunce la coșul de gunoi. Și ce răzbunare mai frumoasă poate fi, împotrivă acestei poliții a minții, decât aceea de a sfârși ca un personaj celebru din literatura lumii?