DISTRIBUIE
Sunt departe de a fi imaculaţi, dar au, ce-i drept, o porumbiţă- şefă care joacă în picioare porumboii guşaţi din colivie, având avantajul că primeşte grăunţele direct din mâna marelui porumboi pleşuv cocoţat în vârf de catarg de vreo şase ani.
“Încă n-ai ajuns să deosebeşti porumbeii de porumbiţe, dar vrei să fii şef!”, a tunat, cu vocea celui care doreşte reîntoarcerea în prim-plan după ce a stat o perioadă cu capul la cutie, unul dintre greii Partidului Democrat, acum PDL, Radu Berceanu. “Nu cred că este normal ca eu să mă duc, de exemplu, la Asociaţia crescătorilor de porumbei şi să le spun «Domne, vreau şi eu să fiu aici membru!» Şi ei îmi spun: «Da, domne, vino încoace, uite un băiat care s-ar putea să devină un crescător important de porumbei!»
Cam aşa s-a desfăşurat dialogul public între Berceanu şi Baconschi, cel din urmă fiind mai cunoscut pentru aventurile din cadă decât pentru prestaţia sa de ministru de Externe al unei ţări care tocmai a aflat că nu va ajunge în Schengen prea curând.
De altfel, dacă nu-l întreabă colegii de guvern sau de partid, măcar presa ar trebui să-l întrebe pe distinsul intelectual Baconschi de ce în loc să bată anticamerele cancelariilor europene, în ultimele luni acesta a preferat să bată la pas organizaţiile PDL din ţară, încercând să-şi popularizeze aşa-zisa platformă populară pe care ar reprezenta-o. Cel care vrea funcţii în PDL “nu poate fi un om nou-nouţ, care nu a fost nicăieri până atunci. Niciodată nu a ajuns în vreo astfel de funcţie un om care intră pe uşa din spate”, ne-a spus acum două zile un alt greu al partidului de guvernământ, bistriţeanul Ioan Oltean, vicepreşedinte PDL şi al Camerei Deputaţilor. Tot din acest weekend un alt greu al democrat-liberalilor, aflat printre preferaţii preşedintelui atotputernic, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a anunţat că nu va candida la preşedinţia PDL. Teoretic, lucrurile sunt cât se poate de clare în acest moment în cadrul PDL. Cu două luni înainte de alegerile interne se prefigurează două tabere în care necunoscuta o reprezintă doar poziţionarea actualului preşedinte al partidului, clujeanul Emil Boc, premier în exerciţiu. Pe de-o parte, se află Băsescu, Udrea, Stolojan, Cezar Preda, Anca Boagiu, Roberta Anastase, Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu, Traian Radu Ungureanu, Raluca Turcan şi “trompetele de serviciu”, indivizi fără prea multă personalitate, folosiţi astăzi pentru a apărea ca “maimuţele cu fund roşu” pe la televiziuni, domnii Tălmăcean, Vişan, Murg, Hoară, Tinel Gheorghe şi Alin Popoviciu.
Cazul primarului de Arad, Gheorghe Falcă, al celui de Braşov, George Scripcaru, şi al celui de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, sunt unele cu totul speciale, în aparenţă aceştia fiind apropiaţi ai Elenei Udrea, dar fără a avea o relaţie tensionată sau de duşmănie cu Vasile Blaga. În realitate, singura problemă pentru “buldogul german” o reprezintă dorinţa preşedintelui României de a conduce şi, mai ales, de a controla total în continuare “partidul oranjadă”. În acest sens, preşedintele încearcă tot felul de stratageme, care de care mai halucinante. Ultimele, cele cu Baconschi, respectiv Negoiţă, sunt de-a dreptul hazlii. Blaga, în afara sprijinului direct al celor şase grei - Berceanu, Frunzăverde, Oltean, Hava, Flutur şi Videanu - se mai bucură de sprijinul lui Ostaficiuc, Toader, Vâlcov şi, poate, Florea ori chiar Ştefan. Practic, însă, Blaga se bucură de sprijinul tuturor vechilor democraţi, chiar şi acolo unde liderii de filială, mai mult noi decât vechi, au trecut sub pulpana roz-bonbon şi poşeta Hermes a Coanei Nuţi din Pleşcoi. Avantajul numărul unu al lui Blaga este, probabil, faptul că acesta a reuşit un lucru rar întâlnit în politica românească, să fie un om de cuvânt.
Caracteristică simplă, dar atât de greu de găsit între politicienii ultimilor 20 de ani. De altfel, preluarea partidului de către Blaga ar crea unica şansă ca PDL să poată purta în următorii ani discuţii şi negocieri cu celelalte partide politice în afara traseiştilor trădători din UNPR şi a curvelor verzi din Uniune. De asemenea, alegerea lui Blaga reprezintă şansa ca PDL să aibă norocul de a depăşi 20 de procente la următoarele alegeri. Emil Boc, cel care până la această oră încă nu a făcut gesturi inteligibile cu privire la intenţiile sale, are o misiune extrem de simplă. Trebuie să aleagă între a face un parteneriat cu Blaga şi greii partidului, parteneriat care, foarte probabil, i-ar garanta funcţia de premier în următoarele 20 de luni şi, indiscutabil, un rol-cheie în conducerea partidului, într-un fel sau altul, sau să rămână sub pulpana preşedintelui mult prea jucător, la cheremul poftelor acestuia şi sub pericolul real al traiectoriilor poşetelor Coanei, al hormonilor Ancăi şi al apăsărilor Monicăi şi Ralucăi. Foarte probabil că dacă Emil Boc va decide să-l înfrunte pe Blaga exclusiv la cererea Cotroceniului, şansa ca acesta să rămână în Palatul Victoria după luna mai scade vertiginos.
Cam aşa s-a desfăşurat dialogul public între Berceanu şi Baconschi, cel din urmă fiind mai cunoscut pentru aventurile din cadă decât pentru prestaţia sa de ministru de Externe al unei ţări care tocmai a aflat că nu va ajunge în Schengen prea curând.
De altfel, dacă nu-l întreabă colegii de guvern sau de partid, măcar presa ar trebui să-l întrebe pe distinsul intelectual Baconschi de ce în loc să bată anticamerele cancelariilor europene, în ultimele luni acesta a preferat să bată la pas organizaţiile PDL din ţară, încercând să-şi popularizeze aşa-zisa platformă populară pe care ar reprezenta-o. Cel care vrea funcţii în PDL “nu poate fi un om nou-nouţ, care nu a fost nicăieri până atunci. Niciodată nu a ajuns în vreo astfel de funcţie un om care intră pe uşa din spate”, ne-a spus acum două zile un alt greu al partidului de guvernământ, bistriţeanul Ioan Oltean, vicepreşedinte PDL şi al Camerei Deputaţilor. Tot din acest weekend un alt greu al democrat-liberalilor, aflat printre preferaţii preşedintelui atotputernic, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a anunţat că nu va candida la preşedinţia PDL. Teoretic, lucrurile sunt cât se poate de clare în acest moment în cadrul PDL. Cu două luni înainte de alegerile interne se prefigurează două tabere în care necunoscuta o reprezintă doar poziţionarea actualului preşedinte al partidului, clujeanul Emil Boc, premier în exerciţiu. Pe de-o parte, se află Băsescu, Udrea, Stolojan, Cezar Preda, Anca Boagiu, Roberta Anastase, Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu, Traian Radu Ungureanu, Raluca Turcan şi “trompetele de serviciu”, indivizi fără prea multă personalitate, folosiţi astăzi pentru a apărea ca “maimuţele cu fund roşu” pe la televiziuni, domnii Tălmăcean, Vişan, Murg, Hoară, Tinel Gheorghe şi Alin Popoviciu.
Cazul primarului de Arad, Gheorghe Falcă, al celui de Braşov, George Scripcaru, şi al celui de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, sunt unele cu totul speciale, în aparenţă aceştia fiind apropiaţi ai Elenei Udrea, dar fără a avea o relaţie tensionată sau de duşmănie cu Vasile Blaga. În realitate, singura problemă pentru “buldogul german” o reprezintă dorinţa preşedintelui României de a conduce şi, mai ales, de a controla total în continuare “partidul oranjadă”. În acest sens, preşedintele încearcă tot felul de stratageme, care de care mai halucinante. Ultimele, cele cu Baconschi, respectiv Negoiţă, sunt de-a dreptul hazlii. Blaga, în afara sprijinului direct al celor şase grei - Berceanu, Frunzăverde, Oltean, Hava, Flutur şi Videanu - se mai bucură de sprijinul lui Ostaficiuc, Toader, Vâlcov şi, poate, Florea ori chiar Ştefan. Practic, însă, Blaga se bucură de sprijinul tuturor vechilor democraţi, chiar şi acolo unde liderii de filială, mai mult noi decât vechi, au trecut sub pulpana roz-bonbon şi poşeta Hermes a Coanei Nuţi din Pleşcoi. Avantajul numărul unu al lui Blaga este, probabil, faptul că acesta a reuşit un lucru rar întâlnit în politica românească, să fie un om de cuvânt.
Caracteristică simplă, dar atât de greu de găsit între politicienii ultimilor 20 de ani. De altfel, preluarea partidului de către Blaga ar crea unica şansă ca PDL să poată purta în următorii ani discuţii şi negocieri cu celelalte partide politice în afara traseiştilor trădători din UNPR şi a curvelor verzi din Uniune. De asemenea, alegerea lui Blaga reprezintă şansa ca PDL să aibă norocul de a depăşi 20 de procente la următoarele alegeri. Emil Boc, cel care până la această oră încă nu a făcut gesturi inteligibile cu privire la intenţiile sale, are o misiune extrem de simplă. Trebuie să aleagă între a face un parteneriat cu Blaga şi greii partidului, parteneriat care, foarte probabil, i-ar garanta funcţia de premier în următoarele 20 de luni şi, indiscutabil, un rol-cheie în conducerea partidului, într-un fel sau altul, sau să rămână sub pulpana preşedintelui mult prea jucător, la cheremul poftelor acestuia şi sub pericolul real al traiectoriilor poşetelor Coanei, al hormonilor Ancăi şi al apăsărilor Monicăi şi Ralucăi. Foarte probabil că dacă Emil Boc va decide să-l înfrunte pe Blaga exclusiv la cererea Cotroceniului, şansa ca acesta să rămână în Palatul Victoria după luna mai scade vertiginos.
DISTRIBUIE
Comenteaza
