Caracatiţa cu şorţ - mafioneria made in Romania şi cazul Cătălin Voicu

Vreau să stabilim din capul locului: acesta nu este un articol împotriva instituţiei masoneriei şi a principiilor ei de funcţionare. Vreau să fiu clar.

 Eu, mai degrabă, admir rolul acestei societăţi de-a lungul istoriei. România întreagă şi modernă datorează ceva masoneriei. în ţesătura multor evenimente importante pot fi găsite firele acestei frăţii orientate spre progres, spre bine, spre idealuri omeneşti de primă mână.

Ceea ce mă deranjează până la dezgust este modul în care au fost terfelite scopurile nobile de o gaşcă de neaveniţi, modul în care a fost deturnată organizaţia într-un stil atât de românesc. Am scris acum câţiva ani un text intitulat “Loji în plic: masoneria de carton”, în urma căruia am primit multe felicitări de la masoni autentici care mi-au dat dreptate. Am să reproduc două mici fragmente care nu şi-au pierdut deloc din actualitate, dimpotrivă, parcă acum sunt şi mai potrivite.

 

“Au apărut tot felul de personaje care şi-au adjudecat ramuri masonice, ba cu capitala în Bragadiru, ba cu centrul în Periş. Informatori şi ofiţeri de Securitate, foşti activişti de partid şi infractori de drept comun s-au înghesuit să sprijine, după puterile lor, compromiterea imaginii acestei organizaţii. Dacă mai vreţi un exemplu picant, iată-l: apare pe la televiziuni obscure (în alt sens, desigur) un domn numit Olimpian Ungherea, mare membru şi specialist în masonerie, după cum se recomandă.

Până în decembrie 1989, tovarăşul Olimpian Ungherea a fost redactorul-şef al revistei Ministerului de Interne, celebra Pentru Patrie! (...) “Să intrăm şi noi că poate punem mâna pe ceva, poate ne pică şi nouă un ban!”, pare sa fie fraza conducătoare pentru aceşti buticari ai masoneriei de carton. Pentru ei, binele ţării trece prin stomacul propriu şi se adăposteşte în facturiere şi conturi. Masoneria este, în capul unora, o modalitate mai eficientă, mai sigură, de a da un tun, eventual din afaceri cu statul.”

 

Cătălin Voicu este, evident, mason. Şi el face parte din rândul celor care au văzut în masonerie un mod mai rapid de a-ţi întemeia o reţea, de a-ţi rezolva probleme, de a avea acces la putere prin scurtături întunecoase. De fapt, în capul lui şi al altora, masoneria e un fel de mafie. Un loc în care discuţi secrete care nu ies afară, la fraieri. O reţea bine ierarhizată, în care se dau ordine şi se execută misiuni. Nu-mi dau seama cum a ajuns să poarte însemnele masonice, dar sunt convins că nu e singurul caz de individ dubios intrat acolo. Cum spuneam mai sus, din păcate, se pare că a venit ora indivizilor dubioşi să poarte, într-o totală impostură, compasuri crăcănate între un interes meschin şi altul, echere pe care nu le înţeleg şi lumini care, cred ei, îi autorizează să lucreze pe ascuns. Să tragă ţepe, să vicieze procese juridice, să şantajeze şi să estorcheze.

 

Indivizii de teapa lui Cătălin Voicu, “fraţii” lui din loji de rit şmanglian, au reuşit să transforme masoneria într-o mafie. Şorţuleţul este, pentru ei, o simbolică vestă antiglonţ. De-a valma cu foşti ofiţeri de securitate, cu judecători, cu spioni şi politicieni de prin toate partidele, au pus bazele Mafioneriei.

Iar  Mafioneria a funcţionat impecabil până acum, a reuşit să denatureze justiţia, să bruieze democraţia şi să umple de noroi şi scârnă lojile masonice. Bandiţii de toate culorile s-au înfrăţit între ei şi s-ar fi înfrăţit şi cu dracul dacă asta le-ar fi permis să jefuiască şi să stăpânească. Dar, după cum se vede,  edificiul din pietre putrede nu a ţinut, cărămizile moi vor nărui zidul. Şi vai de cei ce vor fi prinşi sub dărâmături!