Cartelul gasteropodelor sau cu ce ne alegem după localele într-un tur

Cartelul gasteropodelor sau cu ce ne alegem după localele într-un tur
Se arată tot mai limpede că e cazul să ne luăm gândul de la alegerile locale în două tururi. Despre soluțiile ca lucrurile să fie întoarse s-a discutat mult și, în general, concluzia a fost că ar fi ori prea riscant din perspectivă constituțională (soluția ordonanței de urgență), ori imposibil din perspectivă parlamentară (nu există o majoritate care să o voteze).

În plus, varianta unei ordonanțe de urgență, care ar salva obrazul PNL cu mâna premierului Cioloș, a fost respinsă ferm de acesta, pe motive de incompatibilitate cu filosofia guvernării sale: scopul nu scuză mijloacele.

(În treacăt fie spus, anticipez că la anul pe vremea asta o să privim spre "epoca" Cioloș ca spre o vârstă de aur a guvernării bazate pe principiul respectării regulilor, inclusiv aceea a limitării folosirii instrumentului ordonanței de urgență la situațiile care chiar o impun. Este primul guvern din istoria noastră recentă care chiar se ține de cuvântul dat la începutul mandatului: în cazul tuturor cabinetelor anterioare, cu cât era mai mare patosul cu care criticau practica înainte de învestire, cu atât mai mare se dovedea râvna de a-și călca în picioare propriile credințe și principii de bună guvernare).

Cu ce ne vom alege după locale nu este prea complicat de anticipat. La Cluj, Emil Boc va câștiga un nou mandat fără să depună mari eforturi. Se întrevede o mare disipare a eforturilor opoziției anti-Boc, fiecare partid dorindu-și o felie cât mai mare din electorat, pentru a putea căpăta un potențial de șantaj util la formarea majorității în Consiliul Local și la desemnarea președintelui de la Consiliul Județean. Din start, aceștia va trebui să excludă 16-18% din voturi, cele care vor fi acontate de UDMR, care are cele mai mari șanse să-și impună din nou un viceprimar. Nici președinția CJ nu este exclusă, dacă celelalte partide vor obține scoruri apropiate, dar mici.

Cât despre campanie, va fi o perpetuă hârjoană ca-n Roadrunner, cu primarul în rolul păsăroiului iute de picior și coioții opoziției visând umed să-l jumulească ritualic în piața publică. Laș sau iute de picior, dl. Boc va evita orice dezbatere, va inunda presa locală cu comunicate în care se vor evoca mărețele realizări ale epocii sale, va inaugura tot felul de obiective minore ca și când ar fi descoperit elixirul vieții veșnice, va insista să uite complet de eșecurile de proporții cosmice ale mandatelor sale (banii europeni pierduți, pe care bugetul local va fi musai să-i suporte în loc, traficul infect care ne scoate zilnic peri albi, lipsa cronică de curaj când este necesară o decizie potențial nepopulară, prieteșugurile și atârnătorii politici ce nu încetează să forțeze continuarea desfigurării ireversibile a orașului etc.)

Nici contracandidații nu vor îndrăzni să atace pe toate fronturile. Dacă mai sunt printre cititori naivi care să creadă sincer în lupta politică locală, îi voi dezamăgi spunându-le că până și cei mai vajnici adversari au schelete comune prin dulapuri. De pildă, cum altfel ne-am putea explica deplina înțelegere a Primăriei față de blocurile-tun ce se construiesc fără noimă în spații protejate și / sau cu respectarea cel mult aproximativă a planurilor inițiale.

D-nii. Tișe, Pop și Rus, de pildă, vor avea tot interesul ca subiectul autorizării blocurilor lor să nu fie o temă de campanie anti-Boc în lunile ce urmează. Tot în acest sens, vă invit să urmăriți comparativ cum se scrie în presa locală despre subiectul intenției unor consilieri locali (cu PNL-istul Ovidiu Florian în capul listei) de a desființa din fașă filosofia noului PUG care consacră Făgetul și, în general, spațiile verzi drept spații inaccesibile construcțiilor. Veți avea surprize majore, de unde nici nu v-ați aștepta, constatând că marii adversari ai d-lui. Boc tac precum mortu-n păpușoi pe o temă atât de actuală.

Altfel, ieșind din planul bătăliei pentru Cluj, vom constata că miza numărului de tururi de la locale este uriașă. Cu două tururi, partidele mici ar avea șanse peste zero de a câștiga ceva primării, altfel le va fi practic imposibil, în lipsa unor aranjamente de culise cu granzii. În tot cazul, primenirea clasei politice, de care se făcea atâta tapaj nu mai departe de noiembrie, este un deziderat intangibil, deocamdată, iar rotirea PSD-PNL, plus sateliții, va mai continua cel puțin un ciclu electoral.

Să ne întoarcem puțin în timp până în vara lui 2014, când guvernul Ponta adopta celebra ordonanță "Dragnea", care le oferea pentru o perioadă limitată șansa aleșilor locali să treacă de la un partid la altul fără teama de a-și pierde mandatul. Un act samavolnic, constatat ca atare și de Curtea Constituțională, dar la mult timp după ce efectele sale se produseseră. Miza PSD era, desigur, racolarea cât mai multor primari în pragul alegerilor prezidențiale, prin șantaje și promisiuni, dar de planul lor s-a ales praful, din prostie și lăcomie.

Acum, la mai bine de un an, vedem și care a fost prețul pe care l-am plătit toți pentru dorința de mărire a unuia dintre cei mai toxici lideri politici ai vremurilor noastre, Victor Ponta. Curtea de Conturi ne spune că în 2014 premierul a avut la dispoziție inițial 161 de milioane de lei la Fondul de Rezervă al Guvernului, la dispoziția Premierului, și că în urma a trei rectificări succesive (deși legea limitează clar la două numărul maxim de rectificări bugetare dintr-un an), suma s-a multiplicat de aproape 15 ori, la 2,3 miliarde de lei, cât de vreo 100 km de autostradă.

Bani trimiși din pixul unui singur om (cel mult doi, dacă-l punem la socoteală și pe dl. Dragnea) unde a avut el chef. Pe la primării fidele, pe la biserici, prin tot felul de proiecte edilitare ieftine, dar care să fure ochii prostimii și să o mulgă de voturi. Degeaba legea îl obliga să folosească banii pentru situații neprevăzute sau de urgență, câtă vreme evaluarea unei situații sau a alteia este subiectivă și poate fi lesne deturnată în folos propriu. Practicile de acest fel au fost folosite și în trecut, dar magnitudinea lor nu a fost nicicând atât de mare.

Dar viața la țară nu este simplă deloc. Nu toate comunele sunt Florești, ca să aibă bani la buget de să-i poată întoarce cu furca. Imensa majoritate a mediului rural și urban mic este dependentă vital de banii de la centru, fie de la județ, că și acolo există un Fond de Rezervă, fie direct de la București. Unde toată lumea are nevoie de ajutor, trebuie să apară un criteriu cuantificabil de departajare a nevoilor, iar apartenența politică a fost singurul care i-a satisfăcut pe toți, pe rând. Chiar și adversarii politici de pe plan local au fost învățați să închidă ochii.

Cine s-ar fi putut opune viramentului unor sume de bani esențiale livrării de energie termică într-un oraș de câteva zeci de mii de suflete? Dar construirii sau pictării bisericii dintr-un sat? Dar terminării drumului comunal care zace în șantier deja de douăzeci de ani? Nimeni, că altfel ar fi fost linșat în fața birtului cât ai zice "opoziție". La țară, politica a luat forma unei colecții de carteluri inexpugnabile, controlate cu mână forte de câțiva norocoși ai sorții care își împart, o dată la patru ani, feudele.

Îmi aduc aminte de cazul unei comune din Suceava în care primarul și viceprimarul erau în partide diferite și candidau pe rând de la partidul care părea să aibă prima șansă la alegerile legislative. Comuna înflorea pentru că, independent de alternanțele de putere de la București sau de la județ, primarul era tot timpul la putere. Cei doi, mari adversari pe hârtie, se înțelegeau de minune, iar alternativa era ucisă din fașă.

Fostul director al școlii, schimbat la un moment dat taman pe motiv de neapartenență politică, a încercat să spargă cartelul, însă două scrutine la rând nu a găsit sprijin politic. La al treilea, s-a înscris în UNPR. S-a ținut de nas toată campania, și-a încasat câteva castane în cap inclusiv de la ai lui, de la centru, dar în final a eșuat din nou. Cartelul nu a putut fi înduplecat.

Concluzia e simplă. La trei luni de la "revoluția #Colectiv", viața politică merge înainte, fără să se mai ferească măcar de la a călca pe cadavre. Cât despre dl. Cioloș, care ar fi avut măcar teoretic posibilitatea să schimbe desfășurarea localelor, va plăti prețul pe care-l merită pentru consecvența cu care își urmărește lăudabilele principii.

Cel puțin din partea mea, și-a confirmat respectul și simpatia pentru a fi rămas vertical când toți - inclusiv susținători ai săi din societatea civilă - l-ar fi preferat ceva mai flexibil, mai disponibil la reevaluări și relativizări ale principiilor, reeducat în nefasta noastră tradiție democratică și mai ușor integrabil în corpul bălos și moale, de melc lunecos, al cartelului politic dominant.

Comenteaza