Cuvântul a stat la originea
latinului “gobernace”, care s-a transmis mai târziu tuturor limbilor. “Kybernaien” înseamnă a imprima orientarea
unei corăbii aflate pe mare, evident după ce i se stabileşte poziţia, se determină
factorii mediului înconjurător care o afectează şi se hotărăşte locul în care
se vrea să se ajungă.
Pe bună dreptate, cei care au stăruit asupra etimologiei (de pildă, Pavel Zgaga) au atras atenţia asupra împrejurării că a conduce o corabie pe mare nu se reduce la simpla aplicare a unor formule învăţate pe dinafară sau a unor prescripţii valabile pentru toate cazurile, ci presupune, mereu, în plus, decizii în contexte particulare. “Agenţii înşişi trebuie să ia în considerare ceea ce este adecvat să facă în împrejurările date pentru a ajunge la ţintă”, spun aceştia.
Agenţii trebuie să stăpânească, desigur, cunoştinţe “tehnice” cu privire la navigaţia pe mare, dar au nevoie, de asemenea, de o capacitate de a lua decizii înţelepte în împrejurări irepetabile. Această complexitate a “kybernaien” o redă
în bună măsură distincţia dintre “techne” şi “phronesis”. Este, însă, de adăugat, spre a distinge până la capăt semnificaţiile cuvintelor hotărâtoare moştenite de cultura în care trăim, că “phronesis” înseamnă “abilitate, formată prin cultură, de a lua decizii adecvate în diferite situaţii unice”, dar şi ceva în plus: o înţelepciune de natură morală.
Pentru noi, ca ulterior născuţi, a contat, fireşte, nu doar etimologia, ci şi ceea ce a devenit “kybernaien”. Căci, după ce a fost preluat de gândirea politică, termenul a fost el însuşi afectat de pragurile din evoluţia acesteia: am în vedere trecerea de la conceperea politicii ca prelungire a moralei (Aristotel) la conceperea ca ştiinţă (Hobbes, Machiavelli), la legarea politicii de arta convorbirii (Vico), la conceperea politicii ca manifestare a “raţiunii practice” (Kant), la conceperea ca realizare a “spiritului absolut” (Hegel) sau a unui sens al istoriei (Marx), la “Realpolitik” (Max Weber), la restabilirea legăturii politicii cu problemele moral-practice (Hannah Arendt)” şi la plasarea politicii în comunicarea sistematic nedistorsionată (Habermas). Cine vrea să înţeleagă semnificaţiile, implicaţiile şi consecinţele governance trebuie să ia act de aceste praguri şi să le includă în cultura sa.
Nu stărui acum asupra pragurilor conceperii politicii, dar subliniez că, odată cu trecerea la gândirea politică modernă, care s-a concentrat asupra puterii în comunităţi, asumându-se natura deficitară a oamenilor şi coruptibilitatea lor, tradiţia reflecţiei asupra “kybernaien” a sucombat în faţa tradiţiei, pe atunci incipiente, a “gouvernement”. în limba franceză s-a consacrat, la sfârşitul evului mediu, “gouverner”, prin care s-a înţeles acţiunea de a domina un efectiv de supuşi şi de a-i conduce. De aici, termenul a trecut în limba engleză, drept “governance”.
Sub acest termen au fost aduse, însă, curând nu doar cunoştinţe despre dominarea supuşilor, ci şi cunoştinţe despre proprietate, condiţiile mediului înconjurător natural şi social, însuşirile celor care conduc şi orientările populaţiei.
De la “governement” la “governance” nu s-a petrecut doar o modificare de limbaj, ci şi o schimbarea de optică culturală: membrii comunităţii nu mai sunt obiect simplu al administrării, ci participanţi, măcar până la un punct, la decizii sau oameni care, cel puţin, condiţionează, direct sau indirect, deciziile. în orice caz, concepţia oarecum autoritară legată de “gouverner” a fost înlocuită cu concepţia mai curând funcţionalistă legată de “governance”.
în Anglia s-a vorbit, în anii optzeci ai secolului trecut, de “new public management” şi de “corporate gouvernance”, care au semnalat o nouă optică de conducere a întreprinderilor, publice sau private: este vorba de optica axată pe asumpţia unei sinergii a acţionarilor, a directorilor, a angajaţilor. în fapt, governance înseamnă, pentru timpul nostru, acea conducere care corelează acţiunea diferiţilor factori umani şi materiali, într-o întreprindere, în vederea succesului acesteia în atingerea scopurilor pe care şi le-a propus. Din acest motiv, astăzi, pe bună dreptate, termenul “governance” este preferat, fiind incomparabil mai comprehensiv şi, deci, mai acoperitor al condiţionărilor performanţelor întreprinderilor decât cel de “conducere”, “guvernare”, “management”.
Pentru a putea folosi cu
succes cognitiv şi acţional termenul de “governance” este indispensabilă o
definiţie precisă. Personal, am folosit acest termen în analiza Gouvernance
Now. Participation and Efficacy (2003), pe care am prezentat-o la
