Creşterea PIB din 2013, cinstire „muncitorului” român

Inclusiv politicienii, care, dacă n-ar fi încâlciţi în criza nedorită de la începutul acestui an, ar putea avea părerea lor despre această creştere, probabil deturnând-o după cum le-ar fi placul şi obiceiul. Aşa că, în absenţa altor opinii educate, cele mai interesante rămân cele ale analiştilor şi consultanţilor şi observ că marea majoritate a acestora pun creşterea economică pe seama norocului, a efectului de baza, a unor sectoare care nu au nici o şansă să repete performanţa sau, nu în ultimul rând, consideră că este un act al Domnului. Aşa o fi, cum spun ei.

Dar poate că este binevenită şi opinia unuia din linia întâi, care se bucură şi se mândreşte cu creşterea economică din 2013. Fie că este sustenabilă sau nu, fie că se vede în indicatori macro sau în buzunarul fiecăruia, fie că serveşte sau nu relansării consumului, finanţării deficitelor, extinderii infrastructurii sau sprijinirii domeniilor publice, creşterea PIB din 2013 trebuie privită că un succes al "muncitorului" român. Antreprenor mare sau IMM-ist, corporatist, agricultor sau la modul propriu muncitor calificat sau necalificat, la stat sau la privat, "muncitorul" român din prima linie a dus greul anul trecut, la trântă cu economia reală. Asta în condiţiile în care concordia politică care a domnit (şi care acum s-a terminat) nu a reuşit din păcate să creeze nişte mecanisme şi direcţii care să ajute cu adevărat mediul de afaceri.

Fiscalitatea complicată, ineficienţa organelor de control şi blocajele financiare nu reuşesc să domolească evaziunea şi apetitul pentru munca la negru. Băncile au încă răni nevindecate de la creditele neperformate din trecut, câştigă împrumutând statul, participând în proiecte garantate de acesta sau din provizioane, deci chiar nu au motive să înceapă creditarea de masă şi nici măcar nu poţi să le condamni. Şcoala continuă proiectul ei personal de a exporta absolvenţi, iar cei care, din varii motive, rămân în ţară au nevoie de costuri enorme pentru a fi recalificaţi în ceea ce cu adevărat are nevoie piaţa muncii. Diplomaţia economică a României este absentă în zona BRICS (exceptând, probabil, cazuri oportuniste sau clientelare), tocmai într-un context în care exporturile au devenit ţinta de prima mărime a tot mai multor afaceri. În continuare eşuăm în a găsi formule de stimulare a repatrierii celor 3-4 milioane de români din Europa care sunt deja renumiţi pentru hărnicie şi profesionalism şi care contribuie din ce în ce mai evident la PIB de aiurea.

Creşterea din 2013 care sunt sigur că a tras atenţia asupra României (cu plăcere sau invidie) este meritul exclusiv al "muncitorului" român care roboteşte de dimineaţă până seara că să pună o pâine pe masă, cum se spune. Ca un adevărat luptător de tranşee, "muncitorul" român - erou necunoscut, fie el antreprenor mare sau IMM-ist, corporatist, funcţionar public, agricultor, muncitor calificat sau necalificat, la stat sau la privat - s-a adaptat la condiţiile ostile de mediu şi a adus cea mai bună valoare adăugată din 2008 încoace. Cu un plan bun pe termen lung, combătând neajunsurile de mai sus şi stabilind ceea ce se cere de mult, şi anume planificare şi prioritizare sectorială, România nu poate avea probleme de dezvoltare sustenabilă. Asta pentru că se bazează şi în cele ce urmează pe "muncitorul" român, calul de povară al economiei care a crescut, datorită lui, cu 3,5%.