Cum au pierdut românii războiul cu ungurii

Articolul de faţă se doreşte a fi un semnal tras cu toată încrederea că încă nu e totul pierdut.

Astăzi, de ziua maghiarilor de pretutindeni trebuie să recunoaştem ceea ce Guvernul şi afiliaţii săi, a se citi ţuţerii, pupincuriştii sau lăudătorii deşănţaţi, refuză să recunoască încă de la începutul anului 2010. Acesta nu este însă un articol care laudă poporul maghiar, la fel de uşor de dus cu zăhărelul promisiunilor populiste ca şi cel român.

Este un articol bazat pe date şi informaţii publice care demonstrează traseul diferit a două ţări vecine. La start, în toamna lui 2008, România s-a, aflat cel puţin la nivel declarativ, într-o situaţie net superioară din punct de vedere economic Ungariei. Astăzi, în Ungaria se văd primele semne ale refacerii economiei şi se poate vorbi de începuturile reale ale ieşirii din criză, în timp ce România se afundă tot mai adânc în prăpastia crizei financiar-economice care anunţă pentru următoarele luni consecinţe devastatoare la nivel social.

 

România este astăzi în pragul colapsului financiar-economic şi social, similar cu situaţia din urmă cu un an şi 4 luni a Ungariei. Ţara din Câmpia Panoniei însă a reuşit din martie 2009 până astăzi să renască pur şi simplu, în timp ce România priveşte speriată spre modelele Islandei şi Greciei care par tot mai aproape. Luna trecută, februarie 2010, Ungaria şi-a permis să refuze un miliard de euro de la Fondul Monetar Internaţional, din tranşa de 14 miliarde contractată în octombrie 2009 - împrumut care se adaugă la cel de 6 miliarde de euro contractat de la Banca Centrală Europeană.

 

Cu 20 de miliarde, Ungaria era prima ţară în toamna lui 2008 care se adresa organismelor financiare internaţionale pentru a cere ajutor. în aceeaşi perioadă, în România care era în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare şi cu un an până la alegerile prezidenţiale, primul ministru de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintele de atunci şi de acum, Traian Băsescu, ne asigurau plini de emfază că “economia României duduie”, respectiv că România nu are nevoie în nici un caz de împrumut extern.

 

 La mai puţin de 4 luni de la acele declaraţii aiuritoare, România se adresează FMI pentru a contracta un împrumut de 20 de miliarde de euro (aproape 13 miliarde de la FMI, 6 miliarde de la Comisia Europeană prin intermediul Băncii Central Europene şi 1 miliard pe finanţarea de proiecte de la Banca Mondială). Mai grav este însă ca la un an de la contractarea respectivului împrumut, în martie 2010, în România se vorbeşte, deocamdată pe la colţuri, de iminenţa contractării unui nou împrumut extern, care se va situa undeva pe la 14 miliarde de euro! Adică avem toate şansele să ajungem cu împrumutul extern pe la 33-34 de miliarde. Ca şi grad de îndatorare nu ar fi o mare problemă, în acest moment România având o datorie publică de sub 30%, în timp ce Ungaria vecină are un grad al datoriei publice ce se apropie de 80%.

 

Dar nu despre asta vorbim acum, iar relevanţa acestui fapt este aproape de zero având în vedere că în deceniul ‘80-’90 România a încercat prin politica tembelă a lui Ceauşescu să-şi plătească complet datoriile externe în timp ce românii trăiau de pe o zi pe alta...! Mult mai grav este că măsurile luate de Guvernul României în ultimele 15 luni nu au arătat că există o viziune şi o strategie concretă de ieşire din criză, majoritatea banilor împrumutaţi fiind băgaţi în plata salariilor şi în necesităţile imediate de consum ale unui organism birocratic cu totul incredibil. După ce Guvernul Bajnai a preluat hăţurile puterii în Ungaria, înlocuind în martie 2009 Guvernul Ferenc Gyurcsany, în ţara de la apus de România s-au luat măsuri extrem de radicale.

 

S-a revenit la salariile bugetarilor dinainte de creşterea fără acoperire, de 50%, dictată de către Viktor Orban în penultimul an de mandat. S-au redus la sânge cheltuielile bugetare, cu aproape 30% - asta spre deosebire de România, unde în bugetul pe 2010 apar cheltuieli bugetare cu 10% mai mari decât în 2009. Reducerea cheltuielilor bugetare face ca în 2009-2010 Ungaria să ajungă să economisească aproape 5 miliarde de euro faţă de 2007-2008 doar la capitolul cheltuieli bugetare! Primul ministru Gordon Bajnai a reuşit să reducă deficitul bugetar pe anul trecut la 3,9% din PIB - trebuie spus că în 2006-2007 Ungaria a avut un deficit de peste 9% - asta în timp ce în România deficitul pe anul trecut a sărit de 7,2% deşi în iarna lui 2008 se vorbea de un deficit pentru 2009 de maxim 4,2%.

 

Dar în Ungaria, guvernul a venit cu măsuri extrem de radicale de scădere a cheltuielilor, dublate însă de altele de relaxare fiscală şi sporire a consumului, exporturilor şi a competitivităţii economice. S-a mărit vârsta de pensionare la 65 de ani tocmai pentru a scuti statul de apariţia unor noi apăsări financiare generate de creşterea numărului de pensionări. S-au îngheţat salariile în sectorul public. S-au îngheţat acordarea de ajutoare sociale pentru anii 2010-2011. S-a majorat TVA de la 20% la 25%, dar în contrapartidă s-a scăzut impozitul pe venit până la 17% şi s-au scăzut contribuţiile de asigurări sociale de la 32,5% la 27%.

 

S-a mizat pe creşterea consumului exact ca şi în cazul Bulgariei, asta în timp ce în România s-a introdus impozitul forfetar - “sicriul forfetar” care a dus la închiderea a peste 130.000 de firme dintr-un total de puţin peste 600.000 de societăţi comerciale existente la începutul anului 2009. De asemenea, România se pregăteşte serios să crească TVA de la 19% la minim 22%, în timp ce doar reacţia dură a opiniei publice a blocat iniţiativa guvernului de a anula plăţile salariale pe baza drepturilor de autor în cazul unor anumite categorii profesionale, scăderea alocaţiei copiilor, respectiv impozitarea veniturilor persoanelor cu handicap şi a pensiilor. România duce lipsă de viziune şi strânge declarativ cureaua, dar în realitate suferă din cauza unor hemoragii reale ale banului public.

 

 Dar poate cel mai grav lucru este că nici măcar astăzi nu există strategie şi viziune pe termen mediu şi lung, ceea ce face ca guvernul să continue să se îndatoreze şi din segmentul bancar românesc, anul trecut, pe lângă banii veniţi de la FMI, guvernul contractând împrumuturi de peste 4 milioane de euro zilnic de la băncile prezente pe piaţa românească.

 

în februarie 2009 cel mai bogat român, magnatul Dinu Patriciu, enunţa într-un interviu dat prestigiosului Financial Times că singura şansă ca România să iasă din criză este să crească la maxim consumul, scăzând impozitele şi taxele la un minim istoric. Atunci declaraţiile sale, preluate de presa românească, au fost considerate complet nerealiste şi chiar periculoase.

 

 Pentru a compara, trebuie spus că Bulgaria, ţară care era cu mult în spatele României din punct de vedere al situaţiei economice în toamna lui 2008, a reuşit, prin scăderea impozitului pe dividende la 5% şi a impozitului pe profit la 10%, precum şi scăderea TVA cu 7 puncte, să-şi relanseze creşterea economică prin încurajarea consumului, de altfel, Bulgaria devenind un adevărat rai fiscal, fiind ţara din Uniunea Europeană cu cele mai reduse taxe şi impozite.

 

 Deci, iată cum, printr-o politică haotică, în care campaniile electorale şi-au spus cuvântul, România a devenit dintr-o ţară cu o economie care duduia o ţară aflată pe buza prăpastiei, în care economia pur şi simplu se sufocă în aşteptarea momentului culminant al crizei din lunile mai - iunie ale acestui an. Spre ce ne îndreptăm oare?