Cum ia partea leului multinaționala: produce Cercei, evenimente media, poate și discurs anticorupție

Statul român a fost un ghișeul de încasat comisioane, cheltuieli de lobby sau de executat obligații provinciale de nepotism. Am tot urlat pe aici că multinaționalele ”fură legal”, sintagmă care indigna mințile simple, desigur. Dar o fac, extrag birocratic, „fură” adică vând cu plasă de siguranță, decontează tot soiul de produse, utile-inutile, piața trebuie aranjată – jucătorii sunt prea mari ca să nu lucreze la sigur.

Tiparul de funcționare este unul extrem de întâlnit, nu este ”specific românesc”. Tot un material, precum cel excelent furnizat de Rise Project despre Institutul Matei Balș, ne arată și că mecanismele de extragere de profit sunt complet birocratizate: poți cumpăra medici vedetă, instituții, poți folosi presa ca pe un cititor de carduri, poți inventa epidemii, poți inventa bolnavi. Am văzut și firme românești furând fără milă prin acte fictive de la bolnavi reali (vezi cazul Polisano). Multinaționala dă o lecție de rafinament birocratic – nu e nevoie să furi atât de rudimentar precum Polisano, e de ajuns să susții, inclusiv politic, crearea unui sistem care să-și umfle artificial costurile.

(Îmi amintesc cum anunța un Minister al Sănătății neputincios cum că n-are bani să verifice toate companiile de pe piața dezinfectanților, așa că a rămas din oficiu un singur vinovat – Hexi Farma -, vinovatul indicat de presă, statul român nelămurind apoi nimic din amploarea practicilor. Cu alte cuvinte, în loc să stabilim că e o piață complet viciată, am pedepsit doar un pion din acea piață. Pentru că n-am avut bani să-i controlăm pe ceilalți).

O altă marotă a analismului românesc e că dacă dispare corupția ne ajung banii. Lecția predată însă de astfel de cazuri este că bolnavul este tratat ca un soi de proletar pe câmpul maladiilor. I se extrag din propria condiție valori de care n-are habar. Mai toți politicienii, ziariștii, medicii au împrumutat discursul de eficientizare de piață. Ei bine, iată produsul. Oricât de puțini bani ar băga statul român în sănătate, va exista oricând o parte a leului sustrasă de sub nasul bolnavului. Banii investiți în sănătate sunt investiți aiurea, în deconturi pentru business, nu în dotare, nu în îngrijire, nu în calificare, nu în oameni. Legea subcontractării și a achizițiilor e singura care contează.

Deși pare că medicul Cercel e superstarul anchetei Rise, medicul cu institut la purtător și cu inovații media pentru umflarea vânzărilor, lecția e tocmai inversă. Mecanismul multinațională/stat-slab va crea fără încetare Cercei, așa cum poate să creeze costuri enorme pentru tratarea unei gripe.

Altă lecție e că opoziția capital național / capital multinațional e o invenție pentru fraieri. Cercel și alții ca el, mulți dintre ei mari apărători ai patriei, există din intermedierea unui astfel de transfer, dinspre banii publici înspre marile afaceri, că or fi ele cu benzină sau cu medicamente. Iar Cercei sunt o mie și mai poți inventa alte mii. Așa cum multinaționalele, fie că sunt Veolia, diverse bănci sau cine știe ce companie de extragere de resurse, vor vinde în același timp un discurs antiguvernamental, antistat, proprivatizare în timp ce vor ataca intensiv banii publici – acolo e garanția afacerii, abia apoi urmează stilul clasic de comerț ”la bucată”.

Numai când vezi un astfel de material și îți dai seama cât de nepregătiți politic suntem să atacăm situații complexe precum cele de exploatare intensivă prin lege, lobby, monopol. Nu avem politicieni educați în această direcție, nu avem presă cu tradiție anti putere financiară. Avem unii care urlă pentru multinaționale, alții care urlă pentru cei care fac un ban mai mărunt, dar cash și imediat utilizabil. Dacă nu vom găsi calea radicală și anti afacerism-patriotic susținut de PSD și de mulți liberali, și anti-corporatism-nemilos, – corporatism susținut de tot soiul de figuri publice care se dau rezistente, dar mai ales de respectivele corporații -f, rezolvările vor continua să fie dezastruoase pentru o imensă proporție din populație.

Multinaționala este în România și susținătoarea discursului anticorupție, și a privatizării, și a eliberării de intermediari locali poate chiar prin intermediul DNA (sigur că i-ar conveni să aibă niște vameși chiar mai ieftini decât Cercel și alții ca el). Singura rezistență e una de intermediere și comisionare, din partea curentului ”autohtonist” de business și de politică. Ei nu vor să modifice realități, vor să comisioneze – aici nici mulți critici PSD, nici fani PSD nu înțeleg ce reprezintă acum acest partid. Șantajul se desfășoara cam ca la criza medicamentelor: dacă nu vrei scump, s-ar putea să nu mai ai deloc. La fel ar putea suna amenințarea și în caz că România chiar ar lupta împotriva corupției multinaționale – s-ar putea să rămână fără servicii de bază pentru că filozofia însăși a sistemului funcționează după cum a tot fost aranjată lobbystic în decenii.

Da, scenariul de coșmar este acesta. Lupta cu corupția nu poate exista decât pe plan local, cu peștișori locali. România nu și-a crescut anticorpi anticapitaliști capabili să asigure măcar supraviețuire. Dar un material precum cel din Rise ne poate educa indirect să nu ne oprim la creaturi odioase mediatice precum Cercel și să vedem ce anume le face posibile.

Text publicat inițial pe Voxpublica