Şi tot nu eram dumirită: oare să aibă, într-adevăr, liderii maghiarilor un rol mai aparte pe scena politicii noastre decât cel jucat de colegii lor, românii? Astăzi nu mai am nici un motiv de curiozitate. Am înţeles! Politicienii maghiari sunt chiar mai români decât ne-am aştepta. Pentru că s-au luptat prea mult şi au făcut orice ca să rămână la putere, liderii maghiarilor au ajuns acum să se identifice, pur şi simplu, cu toxicii noştri politicieni.
Seriozitatea caracteristică poporului maghiar s-a transformat la ei în şiretenie specific mioritică, iar nobleţea lor s-a preschimbat de-a dreptul în lichelism. îmi permit acum să afirm că preocupările politicenilor maghiari nu mai sunt nicidecum cele cu care, iniţial, porniseră la drum.
Şi-mi pare nespus de rău pentru electoratul lor! Pentru că mi-e greu să cred că la începuturi un preşedinte al UDMR Cluj, care visa la funcţia de primar, ar fi preferat să se înhăiteze cu rivalul său politic decât să-l concureze. Tot imposibil de crezut este că pe atunci reprezentanţii UDMR, împrăştiaţi cu funcţii importante prin administraţia publică, nu făceau decât să vegheze la interesele de căpătuială ale te miri cui…
O prietenie cu primarul Boc bazată pe aşa-numitul “respect reciproc”, o periere neîncetată a viceprimarului liberal, un acord tacit la proiectele imobiliare controversate pe care aceştia le-au tot promovat în ultimii ani, strângeri de mână şi coaliţii făţarnice care să ţină în frâu eventualele contre ale outsider-ilor politici – aceasta a fost calea cea mai sigură aleasă de liderii maghiari clujeni pentru păstrarea controlului.
Gluma se îngroaşă şi începe să devină de un real prost gust când descopăr că nici cultura nu mai e ce a fost cândva pentru maghiarime, că până şi pentru promovarea ei se fac trocuri şi se închid guri.
Tompa Gabor, unul dintre cei mai buni regizori ai României, reuşeşte să facă pentru Cluj ceea ce nici un primar, preşedinte sau alt lider politic nu a fost în stare să facă, până în prezent: organizarea, în 2008, a celui mai important eveniment teatral de talie europeană. Tompa a primit girul Uniunii Teatrelor din Europa (UTE), în vederea organizării Festivalului european tocmai pentru meritele pe care le are, pentru performanţele sale manageriale şi pentru rezultatele excelente obţinute la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.
Şi este cunoscut faptul că, pentru organizarea acestui festival, oraşul gazdă a fost întotdeauna selectat cu o maximă atenţie de UTE. De asemenea, este cunoscut faptul că nu orice teatru este acceptat să intre în UTE. Dar edilul Clujului nu înţelege asta, el nu ştie nici măcar să facă diferenţa între un festival de teatru şi unul de film. De aceea nici nu este dispus să scoată la bătaie suficienţi bani pentru susţinerea acestui eveniment la Cluj.
Nu am auzit, însă, nici măcar un singur politician maghiar care să protesteze, care să-i reproşeze primarului că greşeşte. Ba din contră, viceprimarul Boros Janos se chinuia să distragă atenţia presei, apreciind, împăciuitor, că suma minimă propusă de Boc nu este bătută în cuie. Pentru mine este absolut jenant gândul că regizorul Tompa Gabor, care în tot anul trecut nu a cerut nici un leu de la administraţia locală, s-a văzut nevoit să iasă public pentru a avertiza că Festivalul UTE poate fi compromis din lipsa banilor.
E trist şi nu pot spune decât “ruşine vouă, aleşilor maghiari”, pentru că ştiţi să vă păstraţi hiene doar atunci când vine vorba despre nişte denumiri stupide de străzi, dar vă întoarceţi capetele, oblojindu-l pe primar, când trebuie să luptaţi pentru ceea ce v-ar putea reprezenta pe voi toţi… şi chiar şi pe noi.
