De pe “Anfield Road” spre “Cluj Arena”prin “Cetate”

De pe “Anfield Road” spre “Cluj Arena”prin “Cetate”
În urmă cu 10 zile am primit invitaţia de a merge pe templul “Anfield Road”, la partida Liverpool-Steaua. Un foarte bun prieten al meu, A.H., mare fan al echipei din Ghencea, mi-a făcut această invitaţie de a însoţi delegaţia oficială a Stelei în Marea Britanie.
Ca într-un schimb prietenesc, la rândul meu, l-am invitat să vină vineri, pe 24 septembrie, în tribună pentru a asista la “bătălia pentru Cluj”, cum atât de frumos au numit colegii mei de la ZIUA de CLUJ marele derby al Ardealului, Universitatea Cluj - CFR Cluj. O atmosferă uluitoare şi o galerie cât toată Transilvania. Din păcate, nu am reuşit să ajung de această dată pe “Anfield” deşi îmi doresc de mult timp să ascult teribila galerie a “docherilor” din Liverpool, o galerie cât tot stadionul de altfel, cântând “You’ll never walk alone”. Rămâne pe altădată...! Nu a ajuns nici amicul meu la Alba-Iulia, vineri, în schimb a urmărit meciul la TV şi m-a sunat pur şi simplu şocat, atât în timpul partidei, după golul lui Claudiu, cât şi la pauză şi la final. Urmărea meciul cu cel care tocmai semnase cu echipa lui Porumboiu şi cu alţi amici, pe o terasă în Bucureşti.

Sonorul televizorului era dat la maxim şi erau absolut surprinşi să audă şi să vadă, alături de ceilalţi bucureşteni de pe terasa respectivă, o galerie cum nu au mai văzut în România, o atmosferă uluitoare, o galerie care a cântat şi şi-a încurajat favoriţii cu mult înainte de fluierul de început al încleştării şi până după terminarea ostilităţilor din teren. O galerie şi aproape un stadion întreg care au cântat într-un glas de la început până la sfârşit. O galerie ca un suflet mare, o nebunie frumoasă în alb şi negru, peste 6.000 de inimi care pulsau emoţionant în ritmul sprinturilor şi geniului lui Claudiu, al sarabandelor lui Delgado, al jocului aproape perfect al aceluiaşi Balde şi al plonjoanelor şi intervenţiilor uriaşe ale “pariului” Huţan, un adevărat om păianjen vineri după-amiază la Alba-Iulia.

Da, marele câştigător al meciului de vineri este fără nici o îndoială, fără nici o discuţie, Clujul. Oraşul de referinţă al Ardealului a dovedit întregii Românii unde s-a născut civilizaţia. A dovedit că, înainte de orice, peste orice rivalităţi sau duşmănii, Clujul, Ardealul sunt unice. Cu totul unice. Pe teren rezultatul partidei poate mulţumi ambele echipe ale Clujului. Poate mulţumi suporterii ambelor formaţii. Începutul a aparţinut indiscutabil Universităţii, dar pe parcurs CFR a dovedit că are un lot extrem de valoros şi atitudine de campioană. Pentru CFR cred că a fost cel mai bun meci făcut în această ediţie de campionat. Cu un Culio mereu surprinzător şi pregătit parcă pentru a mai da o lovitură miecuri seara pe “Olimpico”, CFR a avut, la rândul său, momente bune de dominare. Cu un Traore aproape imposibil de marcat, cu un Alcantara ca o stâncă în apărare şi cu două explozii de mare jucător ale lui De Zerbi, CFR poate visa la o revenire în forţă pentru podiumul Ligii I.

Cârţu mai are, indiscutabil, de muncit, dar viitorul imediat poate dovedi că CFR are, alături de actuala Steaua, cel mai valoros lot din Liga lui Mitică. Dar până la urmă din această încleştare nu vor rămâne decât cele două puncte împărţite de cele două echipe, strategia de a se anula reciproc aleasă de Marian Pană şi “Sorinacio” şi prestaţia incredibilă a celei mai frumoase galerii din România. Galeria Universităţii a dovedit încă o dată ce înseamnă dragostea pentru culori, pentru tradiţie, pentru istorie. Cu o coregrafie superbă, care a ridicat întreg stadionul în picioare în ropote de aplauze, galeria lui “U” s-a comportat impecabil, nici măcar nu merită notate sau amintite cele două-trei momente de uşoară agresivitate verbală şi trivialităţi care s-au pierdut însă în corul de cântece şi încurajări. Nici un cuvânt, nici un slogan împotriva preşedintelui marii rivale din oraş, care, de altfel, era prezent în tribuna oficială a “Cetăţii”.

Nici o agresivitate verbală împotriva principalului finanţator al rivalilor din Gruia. Comportament de mare galerie, o galerie de pus alături de marile galerii ale puternicelor cluburi europene. Dacă notăm şi modul în care s-au deplasat spre Alba-Iulia cele peste 1.000 de maşini şi microbuze cu suporteri “bianconeri”, putem să afirmăm fără nici o îndoială că civilizaţia s-a născut la Cluj, în inima Transilvaniei. Despre drumul până la stadionul “Cetate” aş vrea să spun doar că m-a emoţionat modul în care localnicii din Aiud, Teiuş sau Alba Iulia au întâmpinat coloanele de maşini cu suporteri. La mai puţin de 10 kilometri de Alba Iulia, un grup de aproximativ 10-12 de copii de şcoală primară strigau “Haide «U»”, fluturând două steaguri ale României pe care scria “«U», te iubim cu sufletul!”.

Chiar şi doar pentru acea imagine, pe care îmi pare rău că nu am imortalizat-o, a meritat drumul spre Alba Iulia. A fost o imagine cu adevărat uluitoare, o imagine care a generat lacrimi în ochii oricărui ardelean susţinător al Universităţii sau al oricărei alte echipe. “U” a dovedit că e o echipă iubită şi a demonstrat că suporterii săi, consideraţi printre cei mai “nebuni” din România, ştiu să respecte, ştiu să se comporte şi mai ales ştiu să trăiască pentru un simbol, încurajându-şi echipa în toate momentele. Imediat după golul lui Traore, reacţia teribilă a galeriei Universităţii a fost să-şi încurajeze cu şi mai mare înflăcărare favoriţii. De asemenea, e obligatoriu de notat faptul că nucleul dur de aproximativ 200 de persoane al galeriei CFR Cluj a făcut deplasarea la Alba Iulia şi a încercat ca în puţinele momente de acalmie a “marii galerii” să-şi susţină favoriţii cu determinare. Îmi pare sincer rău că, probabil, temându-se de eventuale incidente, nu au făcut deplasarea la Alba Iulia măcar 700-800 de suporteri ai campioanei. Legat de momentul incendierii acelor bannere, steaguri şi 4-5 scaune, la 10 minute după terminarea partidei, în sectorul rezervat galeriei CFR, nu cred că merită vorbit prea mult.

Nu acuz în nici un fel suporterii CFR prezenţi acolo şi nu cred că evenimentul trebuie să creeze o imagine negativă pentru suflarea alb-vişinie. Legat de acest eveniment cred că merită totuşi blamată lipsa de intervenţie a jandarmilor prezenţi la faţa locului care priveau pur şi simplu paralizaţi încercând parcă să distrugă la sfârşit imaginea unei jandarmerii care s-a comportat absolut impecabil şi tocmai de aceea merită felicitată. De altfel, ce mă deranjează la unele elemente ale jandarmeriei e tocmai măsura dublă pe care o adoptă în cazul “ultraşilor”. Dacă incedierea respectivă s-ar fi provocat, Doamne, fereşte! undeva în zona tribunei a 2-a, înţesată de fani ai Universităţii, reacţia domnilor jandarmi ar fi fost, indiscutabil, alta.

Dar până la urmă, nu cred că merită să vorbim prea mult despre acest incident minor, fiind convins că liderii galeriei CFR şi oficialii din Gruia vor acţiona în consecinţă, îndepărtând personajele care le distrug imaginea construită în timp cu mare greutate. La sfârşit vreau să-i felicit cu maximă sinceritate pe generalul Litan şi pe ceilalţi şefi ai Jandarmeriei Cluj şi Alba pentru modul în care au ţinut sub control masa uriaşă de suporteri ce s-a deplasat de la Cluj spre Cetatea Marii Uniri. De asemenea, le adresez felicitările mele comandantului Poliţiei Cluj-Napoca, Marcel Bonţidean, precum şi şefilor celor două inspectorate de poliţie, Cluj şi Alba, Ioan Păcurar şi Tudor Grindean, pentru modul în care au ştiut să se mobilizeze în ziua marelui derby. Au dovedit încă o dată că sunt profesionişti veritabili. Închei acest scurt expozeu prin a mai spune două lucruri. Cred sincer că Florian Walter se poate gândi fără nici o problemă deja la campionatul viitor şi la locul de pe care Universitatea Cluj se va bate pentru o cupă europeană în fastuosul “Cluj Arena”, cea mai modernă arenă fotbalistică pe care o va avea, începând cu 1 august anul viitor, România. De asemenea, nu în ultimul rând ţin să le urez succes clujenilor de la CFR în înfruntarea pe care o vor avea marţi seara pe “Olimpico” cu AS Roma.

P.S. Deja mă gândesc la modul în care se va auzi “Slavă ţie, studenţie!” şi “Haide, «U», te iubim cu sufletul” în acustica fenomenală pe care o va avea arena de pe Someş, aşa cum mă gândesc la confruntarea din primăvară de pe “Dr. Constantin Rădulescu”, unde, cu siguranţă, vor fi peste 21.000 de iubitori ai zeului Fotbal prezenţi la confruntarea dintre CFR Cluj şi Universitatea Cluj.


Comenteaza