Democraţia internă în partidele româneşti

Ştiţi care este cel mai democratic partid românesc? Dacă nu, vă spun eu, că le cercetez de două decenii încoace. Cel mai democratic partid românesc este ....UDMR.

Denumirea de Uniunea Democrată Maghiară din România nu este mincinoasă în ceea ce priveşte sintagma “democrată” şi nici în altele. Este singura formaţiune politică din ţara noastră unde reprezentanţii aleşi sunt trimişi în Parlament după ce trec printr-un sistem de alegeri interne.

E singura formaţiune politică în care deputaţii şi senatorii locuiesc în judeţul, chiar în circumscripţia unde candidează şi pe care o reprezintă. E singura formaţiune  unde aleşii sunt preocupaţi constant să reprezinte în forumul legislativ interesele alegătorilor. România ar fi foarte departe azi dacă şi celelalte partide, care pretind preponderent că reprezintă interesele majoritarilor, le-ar reprezenta acelora interesele.

 

 Singura problemă este una formală, legală: UDMR este o organizaţie complexă a societăţii civile (despre care am scris, pe larg, în cartea mea despre Convenţia Democratică), nefiind înscrisă la Tribunal ca partid. Se comportă ca un partid în Parlament, la guvernare sau în opoziţie, dar, formal, nu este un partid. Şi-atunci, trebuie să repet întrebarea şi să dau un nou răspuns. Prin urmare, ştiţi care este cel mai democratic partid românesc?

 

Am folosit mai multe criterii pentru a da un răspuns la această întrebare, pe care am pus-o mereu studenţilor mei, şi când predam la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj, şi când predau, în prezent, la Universitatea Bucureşti. Şi să nu creadă cineva că răspunsul a fost mereu acelaşi, aşa că dacă vreun student se “informează” de la cei din generaţiile anterioare cam ce întrebări încuietoare le pun, să nu creadă că răspunsul este mereu acelaşi. în 2005, pentru prima dată, răspunsul la întrebare m-a surprins şi pe mine, cel care mă întrebam sau întrebam. Pentru că după congresul de la începutul acelui an, răspunsul a fost .... PSD. Să mă explic.

 

Unul dintre subiectele mele preferate de cercetare este ceea ce am numit “moştenirea politică” a Frontului Salvării Naţionale (care cuprinde cele trei partide desprinse din formaţiunea hegemonică – FDSN/PDSR/PSD, FSN/PD/PD-L şi ApR, care a fuzionat cu PNL-ul). Este formaţiunea care a influenţat cel mai puternic, la început în rău sau numai în rău, dar apoi şi în bine, politica românească şi viaţa tuturor din această ţară. Scriu o carte despre acest subiect, nu ştiu când o voi termina, dar deja este mai bună decît cartea despre CDR.

 

 Or, conform unor criterii de acolo, care ar ocupa prea mult spaţiu dacă le-aş explica aici, reiese că în decembrie 2004 s-a încheiat ceea ce am numit “Epoca Iliescu”. Multiplul preşedinte al României îşi încheiase şi ultimul mandat şi se pregătea să revină în partidul al cărui lider fondator este, ocupând firesc postul de Preşedinte al PSD. Or, prin vot democratic, Iliescu nu a fost reales, la al n-lea congres. Nu există dovadă mai puternică a democraţiei interne a acelui partid. în partidul lui Băsescu este imposibil să fie ales altcineva decât cel desemnat de liderul informal.

 

PSD este pe cale să se autodetroneze din poziţia de cel mai democratic partid. Iar cel care se pregăteşte să dea lovitura mortală democraţiei interne este cel care acum cinci ani a beneficiat de avantajele ei – Mircea Geoană. “Votul pe echipe” va înmormânta PSD din punct de vedere democratic. Culmea, cel care strigă cel mai tare împotriva acestei iniţiative este Ion Iliescu!

 

Acelaşi fenomen se petrece şi în PNL. “Democratul” Crin Antonescu se ceartă cu alt “democrat”, Ludovic Orban, pe aceeaşi temă. Orban vrea menţinerea sistemului care permite alegerea vicepreşedinţilor partidului în ordinea voturilor primite de către candidaţii înscrişi în această confruntare din interiorul partidului. Antonescu vrea ca fiecare candidat la preşedinţia partidului să vină cu “echipa” sa, iar dacă el este ales, atunci toată echipa să fie aleasă, indiferent cât de incompetenţi, impopulari, corupţi sau proşti sunt respectivii. Preşedintele liberal chiar ameninţă că nu va mai candida dacă nu i se face pe plac.

 

Aş putea să explic, pe scurt sau pe larg, care sunt avantajele şi dezavantajele fiecăruia dintre aceste sisteme. Dar care ar mai fi farmecul pentru cititor? Sunt cel mai mare adversar al celor care spun că nu îi interesează politica, ba chiar că nu avem nevoie de politică. Aceste nerozii nici nu merită comentate. Politica este ocupaţia cea mai importantă în viaţa comunităţilor, din paleolitic şi până în prezent, de azi şi până la Judecata de Apoi. Este adevărat că sunt politicieni care nu merită acest nume, dar sunt şi câteva sute de politicieni în istoria neamurilor despre care s-au scris zeci de mii de cărţi importante şi fără activitatea cărora viaţa oamenilor ar fi rămas o mizerie.

 

 Prin urmare, modul în care politicienii sunt aleşi într-o democraţie, în particular într-un partid, este crucial. De aceea, îi invit pe cititorii care înţeleg ceea ce tocmai au citit aici să se gândească singuri la avantaje şi dezavantaje. Indiferent de concluzia la care vor ajunge, îi asigur că la capătul acestui exerciţiu, ei vor fi în avantaj.