Scenele s-au petrecut la o şcoală dintr-o localitate rurală din judeţul Mureş, dar se puteau petrece oriunde în ţara asta, unde unii profesori nu mai sunt profesori, iar unii poliţişti nu mai sunt poliţişti. Si cum să fie ceea ce ar trebui să fie, dacă nu mai există respect pentru autoritate şi nici oamenii nu se mai respectă între ei? Si despre ce respect reciproc vorbim cûnd ne uităm la imaginile unor oameni care nu se respectă pe sine? Oricum ar fi, introducerea “în actualitate” a incidentului ne forţează să-i dăm atenţie. Altfel decât amatorii de senzaţional.
Am oarecari îndoieli cu privire la acurateţea prezentării faptelor şi
circumstanţelor acelui incident. însă incidente precum acestea ne obligă să ne gândim ceva mai serios, mai ales cei care avem copii şi/sau cei care suntem ori am fost profesori (la un moment dat) în astfel de şcoli. Prin urmare, mă voi referi la informaţiile prezentate de reporteri. Ele trebuie înţelese în contextul actual al sistemului de educaţie din ţara noastră. în general, când vorbim despre degradarea atmosferei din anumite şcoli româneşti, la tensiuni, chiar violenţe, sunt câteva situaţii tipice:
* cele în care profesorii le aplică corecţii fizice elevilor, în ciuda faptului că regulamentele (şi legile) interzic asemenea tratamente;
* cele în care elevii îi agresează pe profesori;
* violenţele dintre elevi, chiar şi între fete;
* violenţele “băieţilor de cartier” şi/sau ale unor indivizi certaţi cu legea sau pe cale de a deveni infractori, îndreptate împotriva tuturor celor care au de-a face cu şcoala.
Pentru unele dintre aceste abateri sau infracţiuni s-au găsit remedii, care în unele părţi se aplică, în altele mai puţin. împotriva agresiunilor din afara şcolii, s-a luat măsura angajării unor firme de pază sau a unor persoane care îndeplinesc acele funcţii. în aceeaşi categorie a agresiunilor din afara şcolii se înscriu şi aceia care fac comerţ cu droguri şi pătrund în şcoli sau licee, unde încearcă să deschidă şi să menţină pieţe de desfacere.
Acolo unde poliţia şi jandarmeria îşi fac datoria, infractorii, bandele şi traficanţii sunt ţinuţi departe de şcoală. Ca o paranteză, ar trebui ca legea să fie mult mai drastică cu aceia care încearcă să introducă droguri (de orice fel) în mediile şcolare de minori.
Violenţa profesorilor împotriva elevilor este tot mai rară, iar când se manifestă opinia publică, şi autorităţile reacţionează prompt. Cînd vine vorba însă despre violenţa elevilor împotriva profesorilor sau chiar între ei, lucrurile se complică. Dincolo de cazuistică, întotdeauna importantă când se judecă incidentele, problema “punerii la respect” a copiilor şi adolescenţilor este delicată şi ar trebui discutată pe baze principiale clare. în Noua Zeelandă (un fel de ţară a referendumurilor), anul trecut s-a organizat un referendum “naţional” cu privire la dezincriminarea părinţilor care le aplică odraslelor câte un dos de palmă sau chiar o palmă, în sens de corecţie.
Acolo, gestul preşedintelui României, Traian Băsescu (care pe vremea aceea era doar “candidat”), de a-i da copilului de la Ploieşti un “dos de palmă” (“jur pe Biblie că nu l-am lovit cu pumnul”), ar fi fost poate privit cu mai multă îngăduinţă. La noi însă, unde violenţa în familie este extrem de ridicată (atât împotriva copiilor, cât şi împotriva femeilor), un asemenea referendum nu-şi are sensul. Aplecarea oamenilor către violenţă, ura şi resentimentele din societate sunt atât de mari încât, dacă s-ar organiza un referendum cu privire la introducerea pedepsei cu moartea, peste 75% dintre votanţi ar fi în favoarea sa.
Revenind la cazul din judeţul Mureş, acolo a fost o situaţie specială. “Profesoara” cu pricina şi-ar fi agresat colegii de cancelarie, iar părinţii copiilor au sesizat poliţia. De aici a început “comedia erorilor”. “Poliţistul” incompetent i s-a adresat în mod neadecvat “profesoarei”, care n-a stat mult pe gânduri şi i-a aplicat un dos de palmă, pe modelul deja brevetat de Băsescu. Iar “poliţistului” i-au zburat ochelarii de pe nas.
Toată scena era filmată – cum şi de ce?, n-am înţeles. Rănit în orgoliu, cel agresat a acţionat ca un simplu “bătăuş” sau poate la fel precum acţionează acasă cu nevasta, a pocnit-o şi el înapoi pe agresoare. De aici trebuie să înceapă dezbaterea, pentru că poliţiştii de la noi reacţionează în cazuri uşoare sau în cazuri “limită” ca nişte bătăuşi, nu precum organe de menţinere a ordinii. Uşurinţa cu care poliţistul a lovit-o pe agresiva “profesoară”, deşi era filmat, ne semnalează că respectivul face parte din acea categorie de poliţişti care îi lovesc pe oameni, indiferent că sunt nevinovaţi, contravenienţi, recalcitranţi sau infractori, fără deosebire.
Poliţiştii aceştia se raportează la toţi nonpoliţiştii ca la nişte infractori. Or, tocmai de astfel de poliţişti nu avem nevoie. Cînd sunt puşi însă în situaţia de a impune ordinea infractorilor periculoşi, sunt destui poliţişti care n-au curajul să ia măsurile legale şi necesare. Mai degrabă fraternizează cu infractorii şi se încuscresc cu ei, în special dacă sunt şefi de “clanuri” ori “bande” periculoase. Există şi poliţişti corecţi, care ştiu exact cum trebuie să reacţioneze faţă de infractori, faţă de persoanele agresive, precum “profesoara”, dar mai ales faţă de cetăţenii în slujba cărora sunt.
Aceia sunt singurii care înţeleg că poliţistul este un “public servant”. Sunt însă atât de multe lucruri care trebuie nuanţate, încât am să revin asupra temei. Curând.
