Dreptul de a visa

Dreptul de a visa
Cu siguranţă că în spatele fiecărui eşec al oricărui om se ascunde renunţarea la un vis.
Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Căutăm, întotdeauna, explicaţii facile pentru fiecare din insuccesele pe care le avem, ca şi când, dacă spunem în faţa oglinzii că am aflat de ce viaţa noastră nu e aşa cum am fi dorit, aceasta se datorează, mai ales, modului nostru de a minimaliza propriile noastre vise şi de a le prelua pe ale altora, asumându-le ca şi când ar fi mai bune. Unul dintre motivele din care poporul nostru nu ajunge şi n-o să ajungă probabil niciodată acolo unde visăm noi, o bună parte din acest popor (dar nu mai mult de vreo cinci milioane!), este şi acela care face posibil ca oamenii să nu mai creadă în propriile vise.

 

 în fiecare dintre noi există un vis pe care ştim să-l ascultăm sau să-l înăbuşim: acel vis profund despre ceea ce suntem înlăuntrul nostru. Unii preferă să-l abandoneze şi să trăiască vise de-a gata, alţii aleg să-şi înţeleagă propria viziune şi să-şi urmeze legenda personală. La un moment dat, pe parcursul vieţii, acest vis, dezvoltat şi crescut îndeajuns de mult ca să fie confirmat în afara sufletului nostru, are nevoie de susţinere. E ca şi un copil, care ajunge la vârsta la care oamenii trebuie să-l ia în serios, să aibă încredere în el. Dar pentru asta, el, copilul de altă dată, trebuie să-şi asume cu tărie ideea întru care trăieşte, ideea întru care trebuie ca ceilalţi să-l ia în serios.

 

Nu este o vârstă anume pentru asta. Asumarea propriului vis se poate face oricând. în orice moment al vieţii - la tinereţe sau maturitate -, când visul este suficient de puternic pentru a deveni sistem şi rost. Pentru că rostul e visul şi invers. Dar ce nu ştie multă lume e faptul că visele nu vin oricând şi nu se maturizează la comandă. Iar pentru un vis, un “obiect” atât de personalizat şi personalizant, singurul care poate sau nu să “dea seamă” este numai autorul lui.

 

După toate cele câte ni se prezintă sau, mai bine zis, ni se inoculează în fiecare zi, constatăm, dacă suntem suficient de atenţi, că am ajuns pe punctul de a renunţa chiar şi la “dreptul de a visa”. Un drept care ar trebui neapărat adăugat în marea Cartă a Drepturilor şi Libertăţilor Omului. Aşa cum americanii au prin Constituţie dreptul la fericire, românilor ar trebui să li se legifereze dreptul de-a visa şi de-a merge pe mâna lor, de a crede în propriile vise şi idei.

 

în ultimii ani s-a multiplicat înfiorător modul în care ni se distrug visele. Politica, administraţia, televizorul, radioul, familia, prietenii, filmul sau decăderea artei până la nivel de vulgar nu fac decât să ne ucidă chiar cele mai solide vise. Acelea care pot fi, într-o secundă, realitate şi drum. Adică cele care ne sunt de cel mai mare preţ. Poate faptul că ne aflăm cu ţara în cea mai mare cumpănă se datorează chiar nouă, care nu reuşim să credem, cu adevărat, în chiar propriul proiect; nouă, care nu mai vrem să luptăm pentru propriile noastre idei, pentru propriile noastre adevăruri, lăsând în seama altora să aleagă pentru noi.

 

Nu mai suntem atenţi nici la dreptul nostru cel mai “curat”, acela de a visa... Am putea spune fără nici o îndoială că după ce am “ratat” şi acest drept spiritul nostru nu mai are resurse, nu mai poate avea nici o ancoră. Iar la o analiză, - fiindcă într-un târziu vine şi vremea analizei şi nimeni nu scapă de asta! -, vom descoperi că, sufocând însăşi viaţa fiinţei noastre dinlăuntru, n-am făcut altceva decât să ne supunem unei forme de a ne afla în infern. Or, dreptul de a visa nu face altceva decât să te ajute să ieşi din acest infern, denunţându-l ca pe un fals la care nu vrei să consimţi.

 

Nu mai căutăm modele în cărţi, cei care au murit apărându-şi propriile vise şi propriul crez nu mai constituie exemple pentru acest popor. Avem certitudini şi din ce în ce mai puţine îndoieli, ceea ce e foarte periculos. Cuvintele cu care ni se explică în fiecare zi totul, fără a se lua în considerare părerea noastră, au ajuns să folosească prea multor oameni, încât nu se mai potrivesc aproape nimănui. Un fapt de viaţă, câteodată chiar unul din visele în care credem cel mai mult, ni se explică sărac, cu câte un termen. Or, un termen, oricât de bogat ar fi în semnificaţii, nu reuşeşte niciodată să explice arhitectura subtilă (şi tocmai prin asta valoroasă!) a unui fapt, a unui sentiment, a unei trăiri, ci doar să le denumească. Dar noi nu trăim din termeni şi denumiri.

 

Un termen sau o denumire este de fiecare dată aceeaşi, deşi nu există oameni, fapte, contexte care să fie nici măcar asemănătoare. E o prostie pe care o vom plăti greu dacă sub influenţa exterioară trecem peste adevăruri clare, cum este acela că nu există fapte identice în două vieţi diferite, cum nu există, poate, nici înlăuntrul aceleiaşi vieţi. Poate că e bine să ne întrebăm dacă într-adevăr e o soluţie să ne trăim viaţa în lumina unor aşa-zise adevăruri construite din astfel de “cărămizi”.

 

Nu mai ştiu unde am citit această frază pe care am şi notat-o pe o agendă, frază al cărei înţeles mă urmăreşte şi pe care nu mi-o pot şterge din minte: “Singura mântuire este aceea de a avea curajul să te accepţi aşa cum eşti tu, cu ideile şi simţămintele tale. Nu are sens să lupţi cu ceea ce nu poate fi înfrânt în tine; cu adevărul tău esenţial. Iar a-l încărca de vină este un mod restrictiv de a gândi omenescul, dându-l pradă unor cenzuri străine de deplinătatea lui...”.

 

Poporul român este astăzi, orices-ar spune, într-o mare cumpănă. E abuzat, sărăcit, trist şi temător. Dar poporul nu este decât suma destinelor cetăţenilor ei. Iar destinele acestea, personale, care nu seamănă niciodată între ele şi care nu pot fi denumite cu un termen sau altul, nu sunt decât suma viselor care trăiesc, ale fiecăruia dintre noi. Iar dacă nu ne vom pierde şi dreptul de a visa, aşa cum am pierdut atâtea după 1989, atunci România mai are o şansă în faţa hăului care se deschide atât în faţa noastră, ca popor, cât şi în faţa fiecăruia dintre noi, ca indivizi.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza