E mai bine să nu te amesteci...

... în viaţa nimănui! Avea dreptate prietenul meu Rareş Bogdan, într-o emisiune TV, când spunea că nu merită să tot vorbim şi să scriem.

Oamenii, cunoscuţi sau necunoscuţi, străini sau apropiaţi, nu numai că n-au nevoie de “interesul” nostru asupra mersului vieţii lor, ba chiar par uneori să se simtă deranjaţi de “imixtiunea” pe care o realizezi, cu vorba sau cu scrisul, în viaţa lor, vai, atât de clară şi de limpede... Le înţeleg supărarea, deşi cei mai mulţi sunt politicoşi şi se prefac că ascultă şi chiar mimează că se gândesc la ce spui... Le înţeleg dorinţa de a fi lăsaţi în pace, de a fi lăsaţi să-şi trăiască viaţa, fără să-şi mai întoarcă privirea, din când în când, înapoi; oamenii vor să fie lăsaţi în pace, vor să fie lăsaţi să privească înainte, să râdă, să se bucure de viaţa lor, aşa cum e ea, nu cum am vrea noi să fie...

E mai comod şi mai productiv, iar noi ne încăpăţânăm să dăm sfaturi, în editoriale, de pe ecranul televizorului, în discuţii particulare, la cafenea sau oriunde altundeva... Cred că ei sunt cei care au dreptate. Ei, oamenii cărora le vrei binele împotriva propriilor planuri şi împotriva a ceea ce ei consideră că au de făcut, de gândit, de muncit şi de trăit pe această lume ce pare tot mai golită de sensuri. “Cel mai greu lucru pe lumea asta e acela de a încerca să faci bine cuiva împotriva voinţei lui.”, spunea Abu Ali Ibn Sinna, iar formula lui a rămas aceeaşi şi la fel de adevărată ca atunci când a fost scrisă, deşi au trecut sute de ani. E mai bine să nu te amesteci, e mai bine să stai, martor mut, la alegerile oamenilor din jurul tău, la alegerile de toate felurile ale acestui popor pe care lumea civilizată are tot mai mari dificultăţi să-l înţeleagă.

E mai bine să nu te amesteci şi să nu superi pe nimeni cu atitudinea ta, chiar dacă ştii că ai dreptate. Chiar dacă viaţa îţi dă, dacă ţi-a dat sau îţi va da dreptate, trebuie să nu te mai amesteci. Oamenii trebuie lăsaţi să râdă, să se distreze, să-şi trăiască viaţa aşa cum cred ei că e bine. Să voteze aşa cum doresc, să aleagă calea vieţii lor aşa cum le dictează inima, conştiinţa, morala, cultura. Aşa cum sunt ei în stare să perceapă lumea care îi înconjoară şi cum se percep pe ei în Marele Concert al Umanităţii, în relaţie cu natura, cu oamenii lângă care aleg să trăiască ori cu oamenii pe care îi aleg să le conducă ţara, viaţa şi destinul. E mai bine să nu te amesteci, chiar şi atunci când îi vezi disperaţi şi căzuţi în urma propriilor alegeri, e bine să-i laşi în pace, chiar şi atunci când ar fi dispuşi să admită că au greşit, că au ales altă cale decât cea bună; e bine
să-i laşi să-şi analizeze alegerile şi e bine, dacă reuşeşti, să nu-i ierţi şi să le întorci spatele. Nimic altceva decât să le întorci spatele. Avea dreptate prietenul meu Rareş. Nu e, oare, mai comod şi mai bine să te retragi dintre ei, să nici nu mai ştii că există, să-ţi vezi de treabă şi să-i cauţi pe aceia pentru care ce spui tu prezintă interes? Să nu ne îmbătăm cu apă rece: nici nu-ţi vor simţi lipsa!...

Oare nu mai sunt destui care ar avea nevoie de tot ceea ce ai acumulat tu, trăire, experienţă, etc., de acel “ceva” mai mult sau mai puţin valoros, dar pe care eşti dispus să-l oferi? Cu siguranţă că da, mai există şi aceia care vor să privească mai departe, mai există şi alţii care mai au timp să analizeze şi să se îndoiască de ceea ce uneori pare să fie o certitudine, mai sunt, sper, măcar câţiva care nu le ştiu deja pe toate şi încă ceva în plus... “Dubito ergo cogito...”, spunea Descartes, dar cât de puţini sunt aceia care se îndoiesc că ceea ce fac ei este cel mai bine, mai adevărat şi mai drept... Mă îndoiesc... Şi eu mă îndoiesc că mai are rost să spui, să vrei să spui adevărurile verificate de tine...

Şi ce dacă ai fost şi tu în Arcadia? Oamenii au foarte multă treabă. Oamenii au de pierdut, oamenii sunt extrem de ocupaţi să-şi trăiască viaţa, să râdă, să se distreze, să facă una, alta, să socializeze, să cunoască oameni noi, să-şi facă prieteni noi... Atâtea şi atâtea... Iar tu scrii şi vorbeşti, le creezi tuturor disconfortul de a te asculta şi de a se gândi cum să scape mai repede de spectrul acelora care insistă să le vrea binele cu forţa... E mai bine să nu te amesteci, să dispari, să-i laşi cu viaţa lor frumoasă şi veselă, e mai bine să te retragi şi să nu-i mai împiedici cu “prostiile” tale. Pe care le tot scrii şi spui, fără să vezi cât de mult îi plictiseşti... E mai bine să nu te mai amesteci, să-i laşi cu râsul lor zgomotos, cu viaţa lor jucăuşă şi frumoasă, cu votul lor, cu alegerile lor, cu familiile lor fericite, cu dimensiunile lor morale şi cu privirea lor limpede, fără regrete, într-un “înainte” pe care tu nu l-ai înţeles niciodată... E mai bine să nu te amesteci... Să nu te MAI amesteci...