între blocuri, pe strãzile din noile cartiere de case, pe tãpsanele de la marginea orasului, noile modele vor purta alte nume. Nume cu rezonantã portughezã, argentinianã, brazilianã, suedezã sau chiar africanã. Nu va mai auzi nimeni: “Si acum Goga la balon, trece de Cordos, paseazã la Bundea, care este luat în primire de Ungurusan”, vorbe aruncate în vânticelul de Somes de copii în meciurile încropite între clase, la sfârsitul orelor de curs. în mintea celor care învatã la acea vârstã sã iubeascã si sã respecte culorile unui club de fotbal, albul si negru, “microbul” va fi tot mai greu de indus chiar si de cãtre pãrintii sau fratii care trãiesc de generatii cu aceste culori-simbol în minte si în suflet. Pentru aceste lucruri cine va rãspunde?
Cine îsi va asuma lipsa pentru cel putin un sezon a Universitãtii din prima ligã? Nimeni. Tipic românesc. La câstig de imagine toti, la esec nimeni! Nici un bãrbat adevãrat care sã spunã cu regret în glas, dar cu onoare, “am gresit”. Sau “am fãcut achizitii proaste”. Sau “am ales antrenori de mâna a treia si a patra”. Sau “am încercat sã jucãm în fotbalul mare cu antrenori si conducãtori de club din zona judeteanã sau poate a ligii a treia”.
Nu veti auzi astfel de lucruri pentru cã la “U” nu au existat si nu existã vinovati. Existã comploturi ale altora, existã dusmani care ne vor rãul, existã ghinion, si nu prostie, existã manageri slabi, si nu hoti. Se gãseste orice scuzã pentru a spãla imaginea unora sau a altora care urmãreau sã câstige, la rândul lor, imagine sau bani de pe urma unui simbol si de aceastã datã nu le-a iesit.
Un club la care fiecare audit descoperã o altã valoare a datoriilor, un club unde conducãtorii, antrenorii si jucãtorii au fost si sunt plãtiti în continuare la salarii echivalente cu echipe care se situeazã în prima parte a clasamentului primei ligi. Un club unde singurii care nu pot fi suspectati de nimic decât de iubire sincerã sunt suporterii. Acei oameni care poate de prea multe ori si-au dat ultimii bani din buzunar pentru un bilet de meci, un fular, un tricou sau o deplasare la meciurile de afarã.
Meciuri unde echipa lor de suflet a jucat cu douã-trei exceptii rusinos de prost. Si asta poate ar fi fost iertat de cãtre inimosii ultrasi, însã lipsa de motivatie si de combativitate, lipsa de dãruire si de nerv, alãturi de greselile stupide generate de lipsa de concentrare din final, nu pot fi uitate sau iertate. Putem sã ne întrebãm de ce nu s-a vrut vânzarea echipei în vara anului trecut? De ce nu s-a început încã reconstructia stadionului-templu “Ion Moina”?
De ce s-au acceptat solutii de compromis în privinta antrenorilor si conducãtorilor? De ce s-a mizat doar pe sufletul alb-negru al acestor conducatori, si nu pe competenta si valoarea recunoscutã pe piata de profil? Falub, Multescu, Meszaros. Trei nume ce vor purta stigmatul retrogradãrii. Bãnceu, Danciu, Tise, Dobos. Alte patru nume rãspunzãtoare de esecul Universitãtii. Urmeazã Nicoarã si Canta, rãspunzãtori de esecul repetat al licitatiilor pentru reconstructia stadionului.
La sfârsit, nici Boc nu se poate spãla pe mâini deoarece va trebui sã explice din ce ratiuni nu a vândut echipa în varã? Cu sigurantã, nici unul dintre cei enumerati mai sus nu va spune nimic. Fiecare va încerca sã facã uitat esecul Universitãtii, speriati de o posibilã asociere a acestui esec cu numele lor.
Iar cei care continuã sã trãiascã cu speranta cã echipa lor va ajunge sã se batã de la egal la egal cu granzii primei ligi si chiar cu granzii Europei vor astepta vânzarea. Cu speranta cã cei pe mâna cãrora va încãpea clubul vor întelege cu adevãrat tezaurul pe care au pus mâna.Pânã atunci însã, “U” îsi poate salva onoarea unui sezon ratat în ultimul meci. Un meci cât un campionat.
