Forţa grupurilor de interese - garanţia democraţiei

Trebuie să fii tare prostănac dacă îl iei în serios pe Traian Băsescu atunci când îţi explică democraţia.

Acest domn, altminteri înzestrat cu o inteligenţă naturală remarcabilă, nu este şi un om “deştept”, admiţând distincţia formală între inteligenţa nativă şi inteligenţa cultivată prin cultură, educaţie, lectură, cercetare, studii superioare, studiu permanent, invenţii, inovaţii, creaţie originală.

 

Când a fost întrebat în campania electorală care a fost ultima carte pe care a citit-o, şeful statului a intrat în trepidaţie, dar până la urmă şi-a amintit, răspunzând “Cărtărăscu... ăăăă... Levantul”.

 

 Din superficialitate sau cinism, Băsescu are automatismul pocirii unor nume, dar nu asta ar fi chiar o nenorocire, ci faptul că acum vreo trei ani parcă povestea că ultima carte citită este... “Levantul” de Mircea Cărtărescu. Prin urmare, preşedintele n-a mai citit nimic de atunci încoace. Păcat, pentru că într-un articol mai vechi îi recomandasem să citească Alexis de Tocqueville, “Despre democraţie în America”.

 

Nu să-i pună pe tot felul de tipi să i-o povestească, cum am auzit din “surse” că face, pentru că nu ai cum să înţelegi cartea aceasta (ori alte cărţi importante) dacă nu o citeşti/dacă nu le citeşti, chiar trebuie să o faci de mai multe ori. Şi nu ai cum să înţelegi democraţia dacă nu ai citit capodopera lui Tocqueville. Şi acum aţi înţeles concluzia silogismului mascat: nici ceilalţi tipi care nu au citit Alexis de Tocqueville, “Despre democraţie în America” (ambele volume!), nu au cum să înţeleagă democraţia cu adevărat. Nici măcar cei care citesc acest articol, dar nu l-au citit pe Tocqueville.

 

Dacă l-ar fi citit, printre multe alte lucruri ar fi înţeles că forţa democraţiilor autentice, cele construite de jos în sus, nu de sus în jos – cum este democraţia românească, în legătură cu care avem toţi îndoieli că ar fi reală – stă în forţa nenumăratelor asociaţii ale societăţii civile, dintre care cele mai puternice sunt grupurile de interese. America, ţara unde Tocqueville a avut revelaţia miracolului democraţiei, este ţara grupurilor de interese. Acolo sunt zeci de mii de grupuri de interese, dintre care câteva mii sunt deosebit de puternice şi/sau influente.

 

O parte o fac prin activitatea de lobby. Nici un grup de interese nu este însă atât de puternic încât să devină hegemonic – iată de ce toate teoriile conspiraţioniste cu privire la cine conduce America şi cine conduce lumea sunt nişte aberaţii mari cât capul vostru, al vostru, cei care credeţi în teorii conspiraţioniste cu privire la conducerea obscură a lumii.

 

De fapt, cum a explicat şi un alt celebru teoretician al democraţiei, cu multe cărţi deja traduse în româneşte, Robert Dahl, democraţiile moderne sunt poliarhii, adică regimuri politice în care coexistă mai multe centre de putere, care se află într-o permanentă competiţie de interese economice, politice, culturale, religioase, ştiinţifice etc.

 

De ce am făcut aceste precizări?

Pentru că în mintea nevirusată de lecturi fundamentale a lui Băsescu grupurile de interese reprezintă ceva negativ, chiar malefic! A dovedit acest lucru prin aberaţiile susţinute în apărarea noii legi a învăţământului, care din mai multe puncte de vedere este o lege nocivă şi care anulează multe din câştigurile reformei educaţiei şi învăţământului făcute în cele două decenii precedente.

 

Cine spune că nu s-a făcut reformă a educaţiei în România ori nu cunoaşte realitatea (deci este ignorant) ori este răuvoitor, partizan (deci este imoral). Reforma a început din 22 decembrie 1989 şi continuă de atunci încoace, s-au făcut de multe ori paşi înapoi ori “un pas înainte, doi paşi înapoi”, s-au comis şi erori (cum este şi actuala lege), mai sunt multe de reformat, dar asta nu anulează acumulările anterioare.

 

Din păcate, alături de mari reformatori ai educaţiei – cum este şi rămâne Andrei Marga, clujeanul nostru şi rectorul nostru – pe postul respectiv s-au succedat personaje improvizate, fără experienţă şi competenţă academică (cum este şi actualul ministru, Daniel Funeriu), care au stricat munca predecesorilor, doar pentru că erau dintr-un partid inamic.

 

 în ciuda aroganţei sale de diletant, Funeriu este departe de nivelul de competenţă al Ecaterinei Andronescu, care conduce consiliul rectorilor din această ţară şi pe care am iertat-o de multe când a intrat în confruntare directă cu pseudouniversitatea “Spiru Haret”.

 

 Funeriu n-a comis-o singur, ci cu complicitatea şi binecuvântarea unor cadre didactice din Universitatea “Babeş-Bolyai”, dintre care unul a ajuns prim-ministru, iar altul lucrează chiar în minister. Să fie acesta modul în care oamenii promovaţi de Marga, tot nişte clujeni, îşi exprimă recunoştinţa şi emanciparea faţă de omul care i-a ajutat şi promovat, dar care a împins prea departe autonomia universitară? Putem să presupunem că Băsescu şi PD-L vor să-şi subordoneze, de fapt, şi spaţiul academic, universitar din această ţară.

 

Funeriu şi patronul său politic, Băsescu, dau un atac fără precedent împotriva autonomiei universitare. în interpretarea actualului şef al statului, cei care apără autonomia universitară, i.e. rectorii, ca şi alţi oponenţi (elevii, profesorii, părinţii, sindicatele) nu reprezintă decât nişte grupuri de interese egoiste.

 

 Te uiţi şi nu-ţi vine să crezi! Cu alte cuvinte, Băsescu şi Funeriu se cred un fel de instanţe aflate deasupra tuturor intereselor, un fel de garanţi împotriva grupurilor de interese. Or, o lege care este împotriva elevilor, a profesorilor, a părinţilor, a sindicatelor, a rectorilor, în fond cui foloseşte?

Acum înţelegem câteva din motivele pentru care tocmai părţile interesate, de fapt singurele părţi legitime din procesul de învăţământ, nu au fost invitate, consultate şi integrate în procesul elaborării legii de către birocraţii de la minister conduşi de Funeriu – aşa cum se petrec lucrurile în ţările democratice autentice. Ca nu cumva “grupurile de interese” să influenţeze legea!

 

 Este o gândire profund putredă. Că vorba aceea, peştele de la cap se împute! Băsescu nu înţelege că interesul naţional nu se stabileşte în CSAT, nici interesele publice nu sunt stabilite de către guvern, ministere şi alte agenţii guvernamentale.

 

CSAT-ul, Guvernul, Preşedinţia României, Parlamentul, ministerele, agenţiile guvernamentale, Justiţia, serviciile secrete, Armata, diplomaţia, administraţia locală – toată această imensă birocraţie instituţională are rolul de a servi şi apăra interesul naţional, interesul public, interesul comunitar local, dar nu de a stabili care sunt acestea.

 

Interesul naţional, interesul public, interesele publice, interesul comunitar – toate acestea sunt rezultatul convergenţei, consensului, negocierii dintre grupurile de interese din societate, din care facem parte cu toţii, adesea din grupuri de interese diferite, contradictorii.