Între bolşevism şi habarnism

Cel mai mare luptător de wrestling din toate timpurile locuieşte în România.

 Chiar dacă n-a apărut niciodată pe ringurile de luptă din USA, preşedintele  face demonstraţii uimitoare de wrestling, care nu sunt însă transmise de canalele marginale de sport, ci pe toate televiziunile de ştiri sau naţionale: în văzul tuturor, se urcă în vârful unor turnuri supraetajate, de unde sare cu picioarele pe liderii pedelişti, care ar fi luat-o razna.

Zici că i-a zdrobit şi nu se mai ridică de-acolo vreunul întreg. De ce sare cu picioarele pe ei, în văzul naţiunii? Cică partidul s-ar fi bolşevizat. Cum? Practicând un sistem nedemocratic de alegeri, acelaşi precum cel pe care PD/PD-L îl practică de ani de zile. Deci, nimic nou. Dacă partidul s-a bolşevizat, atunci lucrurile s-au petrecut cu multă vreme în urmă, când Băsescu conducea partidul. Prin urmare, Băsescu este bolşevicul-şef, dacă îl luăm în serios.

 

De ce se amestecă Băsescu în treburile PD/PD-L? Răspunsul la această întrebare este identic cu răspunsul dat de Iliescu în anii din urmă, când întrebam de ce se amesteca respectivul (când era preşedintele României) în treburile interne ale FSN/FDSN/PSDR/PSD. Este identic, în sensul că nu există. Nu există pentru că, prin acest amestec şi partizanatul implicat, şi Iliescu, şi Băsescu se situează în categoria “şeful suprem al statului”, încalcă “legea fundamentală a ţării”. Dar ce mai contează Constituţia când avem atâtea pe cap?

 

La referinţe culturale, Băsescu este la fel de bun ca la statistici. 20% dintre locuitorii acestei ţări sunt homosexuali. 99% dintre români sunt iubitori de manele. Iar PD-L s-a bolşevizat. Ce metode de sondare a opiniei publice foloseşte Băsescu pentru a veni apoi cu asemenea aproximaţii este treaba lui, pentru că se face singur de râs. Dar când face referinţe culturale, el care nu-şi mai aduce aminte nici când a citit o carte şi nici ce carte a citit, cineva trebuie să i-o taie. Şi doar n-o să i-o taie iubitorii de manele, indiferent câţi or fi. Trebuie s-o facă iubitorii de cărţi, cititorii de cărţi, experţii în asemenea probleme sau măcar cei care au citit în viaţa lor cărţi despre bolşevici şi bolşevism.

 

Nu mă aventurez să dau vreo estimare cu privire la procentajul de locuitori ai acestei ţări care citesc în mod regulat cărţi. în această categorie intră oamenii care citesc, în medie, o carte pe lună. Observaţi cât sunt de darnic, pentru că nu am definit categoria celor care citesc în mod regulat cărţi, referindu-mă la baremul (totuşi, modest) de o carte pe săptămână. Dintre aceia care citesc în mod regulat cărţi, nu-mi dau seama câţi au citit marile cărţi despre bolşevici şi bolşevism. Majoritatea acelora au fost scrise în engleză şi, eventual, franceză şi germană. Ruşii n-au scris cărţi relevante despre fenomenul bolşevismului, fiindcă în toată perioada în care s-au scris acele cărţi, ei s-au aflat sub talpa bolşevicilor. Cu toate acestea, anumite cărţi fundamentale despre fenomenul bolşevic au fost traduse. Vă propun un test: să citiţi una, două sau chiar toate aceste cărţi şi să vedeţi dacă există vreo legătură între spusele lui Băsescu şi bolşevism. Dacă nu există nici o legătură, atunci ar trebui să cădem de acord asupra unui lucru: Băsescu nu aparţine bolşevismului (şi nici pedeliştii), ci habarnismului (un influent curent intelectual al modernităţii româneşti postcomuniste, cu numeroşi reprezentanţi în toate domeniile de activitate).

 

Dintre cărţile (serioase) traduse, merită atenţie următoarele, în ordinea alfabetică a autorilor: Alain Besancon, “Originile intelectuale ale leninismului”; Stephane Courtois (editor, plus alţi cinci autori), “Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune”; Ernst Nolte, “Războiul civil european, 1917-1945. Naţional-socialism şi bolşevism”; Richard Pipes, “O scurtă istorie a revoluţiei ruse” (care este versiunea prescurtată a două cărţi, “Russia under the Old Regim”, precum şi a capodoperei “The Russian Revolution”); Adam B. Ulam, “Bolşevicii. Istoria intelectuală şi politică a triumfului comunismului în Rusia”. Dacă le citiţi pe acestea, vă mai dau o listă de cinci, zece sau mai multe cărţi importante. Oricum, pentru începători, cel mai important este să citească prima carte. Dacă o înţeleg şi, mai important, dacă le place, atunci le pot citi şi pe celelalte.

 

Vă spun, însă, de pe acum că nu veţi găsi nimic care să se lege cu modul în care Băsescu foloseşte termenul de “bolşevism” cu privire la propriul partid. Cea mai importantă deosebire dintre bolşevici şi pedişti/pedelişti constă în aceea că primii erau militanţi fanatici ai unei doctrine radicale de transformare revoluţionară a lumii, pe când  despre ultimii nu se poate spune că sunt ataşaţi în mod particular de vreo doctrină. Multe cărţi (printre care unele dintre cele de mai sus) au încercat să explice genealogia (intelectuală şi politică) a modului bolşevic de gîndire. La pedişti/pedelişti, nu e mare greutate să explici cum au ajuns aceşti oameni să nu creadă în nimic, cu excepţia a ceea ce le spune Băsescu.

 

Faptul că Băsescu e habarnist nu-i deranjează pe mulţi în ţara noastră, în particular pe manelişti. Ca habarnist, este reprezentativ. Celor cărora le pasă totuşi de destinul acestei ţări, nu le poate fi indiferent faptul că suntem conduşi de un habarnist. Acesta vrea să modifice sistemul de partide şi sistemul politic din această ţară, deşi nu are habar care vor fi efectele asupra interesului public şi a democraţiei. Crede că ştie foarte bine care vor fi avantajele pentru propriul partid. Iar dacă îl lăsăm pe habarnist să-şi continue “opera”, avem conducătorul pe care îl merităm.