Lecţia Jobbik

După ce un umorist francez ne-a făcut o “aroganţă” în direct la France 2, folosind un joc de cuvinte şi acreditând drept “salutul românesc” gestul cerşetorilor parizieni care rostesc aplecat şi plângăcios “S’il vous plaît, Messieurs, Mesdames!”, ai noştri au reacţionat prompt.

Ministerul Afacerilor Externe, prin ambasada de la Paris, a transmis mai multe scrisori de protest, cerând prezentarea de scuze şi sancţionarea postului TV. Reacţia a venit şi din zona civilă, de la un grup de tineri hackeri, care au atacat ediţia online a cotidianului Le Monde, la doar câteva ore după ce le făcuseră acelaşi lucru britanicilor de la Daily Telegraph. Mesajul lor: “Ne-a ajuns atâta batjocură. Ţiganii nu sunt români! Nu ei ne-au scris istoria! Când vorbiţi despre compatrioţii noştri, nu folosiţi expresiile <<Ţigani români>>. Noi v-am respectat Franţa, voi ne veţi respecta ROMâNIA!”

 

în urmă cu 10 zile, vecinii noştri unguri au fost la vot şi au ales, în proporţie surprinzător de mare, formaţiunea de extremă dreapta Jobbik (Mişcarea pentru o Ungarie mai Bună), cu un puternic discurs anti-sistem, şovin, antisemit şi rasist. în centrul atenţiei lor e tot minoritatea ţigănească. Printre altele, programul extremiştilor tânărului lider Vona Gábor (32 de ani) are drept ţel ultim revenirea Ungariei în graniţele dinaintea Primului Război Mondial, iar pentru asta se doreşte chiar şi revigorarea trupelor de jandarmi Csendõrség, care au participat activ la aşa-numita operaţiune de “dez-evreizare” din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

O analiză rece şi fără patimi a resorturilor sociale şi culturale ale revirimentului extremei drepte în Ungaria este publicată de EU Observer în această săptămână, conturând cu luciditate caracteristicile noului electorat extremist maghiar. Cu toată surprinderea, constatăm că atracţia pentru extrema dreaptă nu e apanajul populaţiei paupere, îmbătrânite, nostalgice şi cu educaţie precară, ci prinde periculos de mult la cei tineri şi cu educaţie solidă. De altfel, relaţiile dintre Jobbik şi mişcările studenţeşti sunt foarte strânse, însăşi formaţiunea politică fiind provenită dintr-o organizaţie studenţească.

 

Ungaria este prima ţară în care alegerile de după izbucnirea crizei au făcut să renască, atât de puternic, sentimentele asociate extremei drepte, fiind îndeplinite toate condiţiile pentru ca asta să se întâmple. Un institut de cercetări sociale de la Budapesta a arătat că ungurii sunt printre cei mai predispuşi dintre toate popoarele europene să îmbrăţişeze discursul de extremă dreapta, în proporţie de aproape 21%, în UE aflându-se doar în spatele bulgarilor la acest capitol. Acum doar 7 ani, ponderea corespunzătoare nu depăşea 10%. între timp, ţara a fost guvernată prost, de un executiv mincinos cu discurs de stânga şi apucături tribale, care şi-a recunoscut minciuna doar pus în faţa evidenţei unor înregistrări audio, a fost prima economie din UE care a apelat la ajutorul FMI, a trecut printr-o perioadă de maximă austeritate bugetară, cu costuri sociale imense şi, colac peste pupăză, a experimentat o serie de evenimente violente în centrul cărora s-au aflat agresori ţigani. Cel puţin unul dintre acestea ne-a mişcat şi pe noi, fiind ucis handbalistul român Marian Cozma. Ţapul ispăşitor era gata de jupuit.

 

Creşterea spectaculoasă a popularităţii Jobbik în rândul tinerilor nu s-a putut atinge fără folosirea cu multă ingeniozitate a reţelelor sociale pe internet. Pagina de Facebook a partidului a fost o platformă intens vizitată, care i-a ajutat pe adepţii lui Vona să comunice direct cu tinerii, pentru care celelalte partide nu îşi alocaseră mari energii. Jobbik şi-a postat pe Facebook manifestul electoral, iar fiecare mişcare de campanie a devenit subiect de dezbatere pentru simpatizanţi. Mesajele erau simple şi clare (Dictatura Fidesz începe la Curtea Supremă, Jobbik îl dă în judecată pe liderul socialiştilor Mesterházy pentru insultă şi calomnie etc.) şi ajungeau ţintit la publicul vizat.

 

Tot preponderent din tineri este alcătuită şi celebra “Magyar Garda”, o formaţiune cu accente paramilitare, menită să “apere năpăstuita Ungarie cu tot corpul, spiritul şi mintea”, uneori asemuită “batalioanelor de asalt” ale “Cămăşilor Brune” care l-au propulsat la putere pe Adolf Hitler în Germania interbelică. Vestea bună e că partidul câştigător, FIDESZ-ul fostului şi, posibil, viitorului premier Orbán Viktor, pare să fi obţinut îndeajuns de multe mandate cât să poată constitui singur guvernul. Vestea proastă e că nici Orbán nu e cel mai tolerant şi diplomat politician maghiar, iar, graţie cameleonismului său proverbial, ar putea să-şi uite declaraţiile extrem de dure la adresa Jobbik şi să înceapă să-i curteze de îndată ce popularitatea i-ar scădea. Să ne reamintim doar de cordialitatea relaţiilor pe care le-a întreţinut cu alţi extremişti în trecutul recent (Csurka István şi MIEP).

 

Revenirea partidelor de extremă dreapta în prim-planul vieţii politice din diferite state poate avea efecte de contagiune şi în statele vecine. De această dată, efectul ar putea fi înlesnit de relaţiile bune, formale sau, mai ales, informale, ale elitei politice maghiare cu o parte a politicienilor români, nu doar ardeleni sau din UDMR. în plus, condiţiile de germinare a sentimentelor ce compun sfera extremei drepte (printre acestea neîncrederea în instituţiile statului sau în instituţiile internaţionale, neîncrederea în sistemul politic văzut în ansamblu ca o infecţie, insatisfacţia privind propria viaţă, homofobia, suspiciunea îndreptată spre celălalt, vecin, coleg, chiar familie etc.) tind să fie îndeplinite şi în societatea românească.

 

Pare, aşadar, doar o chestiune de timp până la revenirea lor pe agenda publică şi coagularea unor nuclee extremiste care ar putea creşte destul până la următoarele alegeri. Spaţiul virtual poate oferi şanse de comunicare nenumărate şi greu de monitorizat sau operaţionalizat, pentru tot felul de idei, şi de toleranţă, şi de ură, apeluri la unitate sau mesaje dezbinatoare. Mor de curiozitate să aflu care vor fi mesajele care vor face pionieratul în materie, pentru că acelea au ocazia unică de a se putea răspândi cu uşurinţă în electoratul tânăr.

 

Menţinerea extremei drepte în limite electorale nepericuloase este esenţială, dar demersul este complex, cere timp, energie şi creativitate din partea oamenilor politici şi a societăţii, în ansamblu. O condiţie de bază e aducerea la cote cât mai mici a atitudinilor extremiste, cu un corolar chiar şi mai important: creşterea încrederii sociale, în noi înşine, între noi înşine şi în instituţiile statului, pe care tot noi le-am creat, ca popor. Unitatea unui popor se poate obţine în jurul unui proiect comun, pe care îl aşteptăm de mult timp. Varianta prescurtată a lungului drum spre proiectul comun e duşmanul comun. N-ar fi rău să ne ferim de varianta din urmă cât încă mai putem.