Venită din spațiul civic, Macovei e puțin probabil să se fi strecurat singură noaptea în minister deghizată în Mata Hari ca să copieze rapoarte despre viețile sfinților în robă. Dar poate au făcut-o alții! Sunt încredințat că în mai 2005, când anunța că a cerut un raport privind arhiva SIPA, extrase din dosare erau deja traficate, folosite ca monedă de schimb, utilizate ca instrumente de tortură.
Îmi aduc aminte că informații despre viața privată a unor magistrați circulau pe piață și înainte de momentul unghiular al desființării SIPA, și după. Un jurnalist de investigații care pretinde altfel (mă refer la cei grei, nu la cei care au publicat „servite") minte pur și simplu. Dincolo de anecdotica acestor informații, care conțineau detalii de budoar, mai există o componentă care are legătură cu anturajul magistraților.
Firește, sunt și laturi incidente - magistrat care a dat o soluție discutabilă, sau a ignorat o probă, la cererea amantei, soția unui om de afaceri - , dar să fim indugenți și să spunem că sunt excepții. Cine, cu cine s-a culcat, de câte ori și unde - nu interesează. Decât în prezența unor împrejurări care să justifice interesul public - adică vicierea procesului de decizie. Pentru asta, trebuie probe. Unde să le căutăm? În arhiva SIPA!
Intrăm pe un teren alunecos! Garanții asupra acurateței acestor rapoarte, bazate pe mărturii din surse protejate, interceptări, filaj nu poate nimeni furniza decât în cadrul unor procese unde probele trebuie coroborate. Ca să ajungi însă la proces trebuie să existe o sesizare, investigația să contureze vinovăție, un rechizitoriu beton... e complicat.
Unde mai pui că nici cadrele Serviciului nu erau taman parfum de roze. Au existat cazuri celebre de șefi sau adjuncți de departamente SIPA condamnați după ce se dovediseră rotițe ale unor angrenaje slinoase care îmbinau interesele unor magistrați și interlopi. Sub ei erau adevărate rețele mafiote care nu garantau independența justiției, ci bunăstarea personală.
