Mesaj către noul ministru al Sănătăţii

Mesaj către noul ministru al Sănătăţii
Stimate domnule ministru, în primul rând, vă urez succes la venirea în turnul de control al sistemului sanitar, cunoscut în ultima vreme sub denumirea de “devoratorul”, “râşniţa” sau “malaxorul de miniştri”, pentru că a înghiţit un ministru pe an - statistic vorbind - politic sau tehnic, cu experienţă sau nu, permanent sau interimar.

Vă place sau nu, personal veţi valida statistica de mai sus, iar asta pentru că mandatul dvs este doar de circa un an, până la alegeri. Aşa cum analiştii au văzut deja în bila de cristal, aveţi în mod evident două variante tactice de lucru, ambele defavorabile în scurtul parcurs
al carierei dvs la Ministerul Sănătăţii: să continuaţi şi să acceleraţi reforma sistemului sanitar, deschizând încă două-trei fronturi în zonele dureroase (veţi fi acuzat de succesor că aţi prăpădit banii unde nu trebuia şi că i-aţi transferat un dezastru) sau să parcaţi reforma în conservare, făcând ce se poate face cu o eventuală rectificare în octombrie, plus un credit de angajament şi un buget mai important în valoare absolută pentru 2012 şi neuitând a oferi când vine momentul şi unde este cazul câteva cadouri electorale (veţi fi acuzat de succesor că nu aţi făcut nimic în ultimul an şi că i-aţi transferat un dezastru).

Oricum ar fi, trebuie să fiţi prevenit şi pregătit că pe biroul ministerial zace vraful de documente care descriu cu lux de amănunte problemele şi mulţimea de soluţii pentru reformarea sănătăţii: nevoia modernizării legislaţiei, problemele de finanţare incluzând noi resurse, administrarea şi finanţarea spitalelor, nemulţumirea şi exodul medicilor, independenţa faţă de Ministerul Sănătăţii şi modalitatea de administrare pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sau Sistemul Informatic Unic Integrat, pachetul bazal, cardul de sănătate, asigurările private, interesele şi lobby-ul industriei, medicamente inovative vs generice, claw-back-ul. A, şi să nu uit, corupţia, frauda, risipa.

Cred că am omis în enumerarea de mai sus multe teme care au fost pe agendă predecesorilor dvs, dar nu despre asta este vorba în demersul meu. Mai jos îmi permit să enumăr o serie de soluţii de strategie sau de creştere a veniturilor şi de scădere a cheltuielilor care au fost mai puţin sau deloc discutate la nivel public, un fel de "thinking outside the box", care ar putea să ajute la unele decizii pe care le veţi lua. Astfel, puteţi avea în vedere şi următoarele:

*Crearea unei comisii naţionale de reformă

Creaţi-vă o comisie de guvernare a reformei formată din minţi pragmatice, luminate, nepervertite de analize de televizor, declaraţii tragice şi nevoi urgente. O comisie formată de specialişti tehnici care să vă elaboreze un business case al reformei, cu tot ceea ce aceasta înseamnă.

Contribuţii diferenţiate la Fondul Naţional al Asigurărilor Sociale de Sănătate

Contribuţia uniformă a angajatului, deşi echitabilă, este evident ineficientă, de fapt nemulţumitoare pentru cei care vor să investească mai mulţi bani în propria sănătate, prin sistemul public. O soluţie ar fi s-o diferenţiaţi opţional, dând la schimb un sistem de carduri (argint, aur, platină) care să acceseze pachete de servicii diferenţiate, după modelul "frequent flyer" din transporturile aeriene, de exemplu.

Privatizarea spitalelor prin metoda MEBO

Oricum, extrem de multe spitale sunt "privatizate", cred că ştiţi la ce mă refer. Vindeţi-le angajaţilor aşa cum sunt, chiar şi pentru 1 leu, dacă au datorii, şi lăsaţi-i să le administreze singuri. Vă veţi mira cum noii proprietari vor şti să îşi gestioneze eficient noua proprietate, iar sistemul sanitar va scăpa de o mare bătaie de cap, de data aceasta, fără victime colaterale.

"Supraprogramul" naţional de oncologie

Europa şi mapamondul se confruntă cu creşterea nevoilor în oncologie, cu atât mai mult cu cât cancerul poate fi depistat din ce în ce mai precoce şi este din ce în ce mai tratabil. Se estimează că nevoile de servicii medicale vor creşte cu 35% până în 2015 pe segmentul oncologie, şi asta doar în Uniunea Europeană.
De aceea, o soluţie ar fi să scoateţi oncologia din practica pachetului comun al administrării programelor naţionale şi să alocaţi absolut tot ceea este necesar pentru a se începe obţinerea unor rezultate măsurabile.

Taxa pe fast-food

Ideea nu este ceva nou, însă a fost lăsată la păstrare, la mijloc fiind interese comerciale extraordinar de puternice. Introduceţi-o cu orice preţ, inclusiv al carierei dvs politice, pentru că asistăm la exterminarea lentă a populaţiei (în special a celei tinere) prin distrucţie metabolică. Vă asigur că manualele de istorie vă vor cita, în 10 ani, ca pe eroul vizionar care a salvat România de la obezificare.

Medicamentele

Aici nu sunt pe departe la fel de bun cât sunt cei care apar la televizor şi îşi dau cu părerea despre gama variată de soluţii originale sau importate care pot fi aplicate pentru "aprovizionarea cu medicamente a populaţiei". Nici nu am să vorbesc despre teme îndelung analizate şi despre soluţiile vehiculate în zona arieratelor create de industrie, a listelor generoase de compensare, a rolului medicamentului inovativ şi a celui generic, a paradoxului preţurilor mici sau a falsei creşteri (prin neîncasare) a pieţei farmaceutice, a claw-back-ului, a "concubinajului" dintre companiile farmaceutice şi medici. Dar, dacă doriţi să aflaţi şi soluţii neabordate la problemele legate de "aprovizionarea cu medicamente a populaţiei", vă stau la dispoziţie să discutăm despre nevoia de strategie naţională a medicamentului (ca să nu mai avem "cazul Cantacuzino"), despre campaniile guvernamentale de educaţie progenerice (ca să nu mai fim victimele manipulării practicate de interese comerciale), despre taxa pe reprezentantul medical (în aşa fel încât "concubinajul" descris mai sus să aducă bani Ministerului Sănătăţii), despre incentivul generic (în aşa fel încât medicul să fie încurajat să prescrie medicamentul generic), despre sisteme de marje regresive (ca farmacia să fie încurajată să elibereze medicamentul generic), despre modalităţi de atragere a investiţiilor în industrie (şi modul în care o fac eficient China, India, Rusia, Turcia, unde se concentrează noile platforme tehnologice din domeniu),

La final însă, nu pot decât să confirm urgenţa pe termen scurt semnalată de ministrul Attila Cseke, şi anume că în acest moment sistemul sanitar din România chiar are nevoie de 4 miliarde de lei pentru a-şi plăti datoriile şi a merge mai departe. Vor fi multe nopţi nedormite în mandatul dvs la Ministerul Sănătăţii după ce vă veţi prelua mandatul, aşa că, sincer, încă o dată vă urez succes.

Dragoş DAMIAN
CEO Terapia Ranbaxy

 

Comenteaza