în viaţa medicală, miopia este o afecţiune care face dificilă vederea la distanţă. In viaţa socială şi politică, ea este o boală care face ravagii pentru că îmbracă multe forme: de la lipsa vederii de perspectivă, la narcisism politic, de la izolarea în sediul partidului, la închiderea ochilor la propriile greşeli. Miopia aparţine întotdeauna politicienilor şi niciodată amărâţilor de consumatori ai politicii, cum le place unor politicieni să creadă. Ea loveşte, ca o epidemie, puterea politică, dar nu dispare nici prin tratamentul cu carantina de opoziţie. Miopii pot fi tineri şi bătrâni, bărbaţi sau femei.
Miopia politică înseamnă a rămâne centrat pe propria ta viziune, pe propriul discurs, a rămâne încremenit în proiect. Pentru miopii din politică reacţiile beneficiarilor politicii nu contează decât sub forma degradată a votului, cetăţeanul nu este privit niciodată ca partener. Sondajele sunt folosite doar ca oglindă în care politicienii îşi privesc aura şi se uită cu atenţie le ele doar dacă se văd frumoşi, inteligenţi şi iubiţi de popor. Uitându-se doar la sine sau la cercul celor mai apropiaţi, majoritatea politicienilor pierd contactul cu realitatea, îşi pierd orice urmă de obiectivitate a judecăţilor şi realismul viziunii, dacă l-au avut vreodată. Dacă ar pune pe cineva să facă un studiu asupra impactului a ceea ce spun în campanie, ar vedea că sub 20% dintre români înţeleg cuvintele pe care ei le spun cu suficienţă, la televizor sau în discursuri: inflaţie, subsidiaritate, infrastructură, tehnocraţi, unicameral sau altele.
Dar politicianul miop nu priveşte în jurul său decât foarte rar, iar atunci când o face, se uită cu dispreţ, ură sau nepăsare. El nu ştie, astfel, mare lucru despre România şi nici despre lume. în mediul lui se creează un fel de narcoză a grupului mic în care nimic nu poate să pătrundă, nici informaţii, nici oameni şi nici o schimbare nu mai devine posibilă. în interiorul unui asemenea grup consensul afectiv ucide totul. în grupul mic nu există dezbatere, contradicţii sau întrebări. în grupul politicianului miop, noi suntem cei care avem mereu
dreptate, iar ceilalţi sunt nişte ticăloşi sau dobitoci.
Miopia este mai gravă atunci când e vorba de competiţia politică. Eroarea cea mare a miopului este reducerea politicii la competiţie. Unii dintre oamenii politici aflaţi la putere rămân cuplaţi la lupta împotriva adversarului din campanii.
Mai rea decât orbirea, miopia creează iluzia că totul se vede clar. Şi se vede totul bine, doar că lumea politicianului miop este foarte mică. Atât de mică, precum ocaua cu care încearcă să păcălească mulţimea. Politicienii unor lumi atât de mici nu se pot întâlni niciodată pe un teritoriu comun. Ţara noastră bâjbâie spre Europa pentru că de peste o jumătate de secol este condusă de politicieni miopi. Mereu ne surprinde ziua de mâine, ca şi prima zăpadă pe edili, mereu ne surprinde istoria cu pantalonii pe vine.
P.S. în ediţia de luni puteţi citi un studiu de caz al “miopiei politice”, «Modificarea Constituţiei», semnat de acelaşi autor.
