Mișu Babanu, noi file din poveste

Mișu Babanu, noi file din poveste
E de bine, judeţul Cluj a ajuns, în sfârşit, vedetă pe Times New Roman. O izbândă majoră, pentru care îi mulţumim cu plecăciuni d-lui. preşedinte Mihai Seplecan, fără diploma falsificată a căruia nu am fi reuşit să intrăm în galeria judeţelor celebre, precum Sălajul, prin existenţa lui enigmatică, sau Vasluiul, raiul beţivilor violatori.

„...să falsifici un act ca să poţi pretinde ulterior că ai terminat o facultate la Spiru Haret îţi asigură un loc de cinste printre proşti. Şi nu e nici o exagerare să spui că preşedintele CJ Cluj Mihai Seplecan este cel mai mare prost de la descoperirea focului încoace", scrie TNR.

E simplu să faci haz de prostia unui băiat fără şcoală, dar cu mari ambiţii, care ar face (aproape) orice ca să promoveze în ierarhii, până la şefia Consiliului Judeţean. Dar mai util ar fi ca discuţia să meargă în alte direcţii.

De exemplu, într-un sistem cu minime reguli, un "prost", oricât de băgăreţ ar fi, nu reuşeşte să urce niciodată într-o poziţie în care să-şi poată demonstra incompetenţa. Dacă se întâmplă asta, înseamnă că mecanismele de promovare sunt infectate. Astăzi, ştim cu siguranţă cum şefii lui de partid i-au spus "prostului" în repetate rânduri că este un tip muncitor, de gaşcă, de încredere, fidel, competent, ni l-au vândut ani la rând drept modelul de tânăr de succes în politica locală, iar deznodământul a fost firesc: omul a chiar ajuns mare şef peste judeţ. Acum ne dă mâna să-l facem troacă de porci că n-a fost în stare să termine măcar o prăpădită de facultate la „Spiru Haret" sau că umbla pe la felinare roşii cu diverse alte „mărimi" ale judeţului, dar (ne facem că) uităm că ascensiunea în cariera politică nu a venit de la sine. A fost un întreg partid - noul PNL, ba chiar două - vechile PNL şi PDL, cărora nu le mai ajungeau cuvintele să-l proslăvească şi limbile să-l catifeleze, cu dl. senator Nicoară, vârf de lance în această operaţiune jenantă.

Ca să-i înţelegem ascensiunea, este de ajuns să ne gândim la războiul intern din PNL-ul de la acea vreme, între grupările Nicoară şi Uioreanu, dintre care prima, ieşită mai puţin pătată în urma scandalurilor de corupţie, nu a găsit în tot partidul pe altcineva mai bun. Pentru declinul la care asistăm, nu este cazul să ne facem iluzia că - mai bine mai târziu decât niciodată - partidul a înţeles nepotrivirea personajului în înalta funcţie. Nici vorbă. La numirea d-lui. Seplecan au simțit doar că nu mai pot cauționa cultura instituțională a șpăgii ca mod de viață, așa cum devenise CJ-ul în scurtul mandat întâmplător al mafiotului Uioreanu, alegând să vireze spre cultura imposturii, în ciuda evidențelor. Nu impostura individului le repugnă acum, ci altceva: pentru asta, merită citit răspunsul d-lui. Seplecan, măcar printre rânduri, încercând să desluşim ceva sens în acea biată limbă română siluită.

„De parcă tot acest scandal pe care ei l-au declanşat numai ca eu să nu mai vorbesc, să le acopăr faptele şi să nu le raportez organelor în drept atunci când am luat la cunoştinţă de ele nu au lăsat urme. Au impresia că vor reuşi cumva să acopere din hârtii mizeriile lăsate în urmă, de parcă nimeni nu se va întreba niciodată de ce au dispărut milioane de euro din bugetul judeţului fără ca urma lor să se concretizeze şi în proiectele cu care se laudă că le-ar fi făcut, în schimb ei au reuşit să îşi facă case, cabane şi să construiască blocuri", iertaţi-mi impertinenţa de a scrie atât de confuz, chiar şi citând din dl. preşedinte.

Tema pe care se sforțează să o abordeze dl. Seplecan cuprinde fapte şi personaje despre care se vorbeşte foarte puţin în Cluj: o încrengătură transpartinică, de fapt supra-partinică, uşor de deconspirat dacă urmărim şefii de instituţii sau regii rămaşi şefi de-a lungul diferitelor mandate de primari, consilii judeţene sau guverne, unii de 5-10 ani în funcţii, ba chiar mai mult, neatinşi cu vreo floare de niciuna din răsturnările de forţe politice la nivel local sau naţional. Nici chiar vlaga din ultimii ani a DNA nu a reuşit să-i atingă (cu excepţia lui Daniel Don, care şi-a pierdut măsura şi nu a ştiut unde să se oprească). Și nu competența desăvârșită a fost cea care le-a păstrat scaunele calde, ci complicitățile și informațiile cu mare potențial de șantaj.

Poate din naivitate, poate din pură şi strălucitoare prostie, din neadecvare sau donquijotism, dl. Seplecan începuse cu adevărat să deranjeze, iar cei deranjaţi se exprimă astăzi în cel mai sincer mod despre asta, între ei sau pe la colțuri: nu mai poţi mişca în front din cauza lui, cere audituri peste audituri, ne-am plictisit de auditorii CJ-ului care tot stau pe capul nostru zi de zi şi se fac că nu înţeleg că n-o să capete nimic, încearcă să facă plângeri penale, noroc că râde lumea de el şi nu-l ascultă mai nimeni, noroc că mai ştim şi noi pe câte cineva prin parchete şi pe la poliţie, că altfel ne-ar mânca de vii. Cei care acum câteva luni îi ridicau osanale prin presă şi în întâlniri de partid, dau astăzi „anonime" pe la presă, încercând să-i aplice lovitura decisivă. Mizează pe faptul că instinctul de supravieţuire al oricărui vierme politic este acela de a tăcea atunci când are cu adevărat ceva de spus, pentru ca nu cumva să supere vreun cocoș flămând care să-l înşface şi să-l transforme fulgerător în găinaţ.

Dar un astfel de personaj, hăituit şi simţindu-şi tot mai aproape sfârşitul politic indiferent de cum ar fi să se desfăşoare lucrurile mai departe, este imprevizibil. Poate că, în ultimul moment, îşi va da seama că nu rezolvă nimic dând la presă scrisori confuze prin care nu spune nimic, ci doar îşi confirmă lipsa patentată a educaţiei formale. Încă sper că va şti să discearnă în cine să aibă încredere şi în cine nu. Sau care sunt oamenii politici cărora nu se face să le mărturiseşti vreo informaţie delicată, pentru că nu vor pierde prima ocazie să ţi-o întoarcă în faţă. Sau cum să se ferească de cârtiţe din instituţia pe care, chipurile, o conduce. Sau din DNA, sau din poliţia judiciară. Măcar acum, după ce s-a lovit de toate cele de mai sus. Măcar acum, când toată poleiala, cu care își îmbrăcase CV-ul oricum subțire, s-a coclit.

Am spus-o de la bun început: un tăntălău vanitos, impostor semi-dovedit și om politic nevertebrat precum Mihai Seplecan nu ar fi trebuit să devină niciodată președinte de Consiliu Județean. Dar debarcarea lui taman acum, când pare să fi început să zgârme în buboiul lăsat de predecesorii lui, este ultimul lucru necesar. Din răzbunare oarbă împotriva celor care acum îl vor terminat, el poate produce multe daune întregului establishment politic local, ros până la plăsele de corupție și jeg, cu sau fără carnete de partid. Cu riscul de a-și încheia definitiv cariera politică, ar fi în stare să-i dea în primire pe mulți foști lideri găunoși, împreună cu cozile lor de topor, aprinzând scandaluri de corupție cu reverberații naționale, ba chiar internaționale. Capete de neatins ale "lumii bune" din Cluj se tem de ziua când ar începe să se bălăngăne din cauza unui bufon al regelui, căruia i s-au înmânat, într-o joacă periculoasă, însemnele regale.

Timpul va trece, multe oase vor mai putrezi prin cimitire și pușcării, dar el va putea să-și continue cariera în singurul loc unde, probabil, și-a întâlnit vreodată competența: fără nicio urmă de ironie, în respectabila meserie de șofer.

Comenteaza