Mulţumim din inimă domnului Boc

Mulţumim din inimă domnului Boc
V-aţi întrebat vreodată, stimaţi cititori, ce ar fi fost Emil Boc fără presă? Dacă nu aţi găsit un răspuns, vi-l dau eu. Ar fi fost un excelent cosaş sau, cu puţin noroc, poate chiar un bun avocat de mâna a şaptea.

Dar viaţa a fost generoasă cu Emil Boc şi i-a acordat şansa de a fi iubit şi, mai ales, respectat de presa românească. în 2002-2003, dacă deschideai frigiderul, o conservă de ton sau de peşte în bulion, fierul de călcat sau sandwich makerul, aveai toate şansele să sară din ele Emil Boc. Micuţul avocat şi destoinicul deputat de atunci pur şi simplu vrăjea jurnaliştii, care, din dorinţa de a oferi informaţii, îl sunau pe cel care era disponibil oricând, la orice oră.

 

Mă întreb foarte serios dacă, din 1 iulie, adică de mâine, se va face un sondaj în rândul jurnaliştilor din România, câţi dintre ei ar mai avea aceeaşi părere despre Emil Boc precum în urmă cu opt ani. Managerii de presă şi proprietarii au, începând de mâine, două posibilităţi: să scadă salariile colegilor jurnalişti, cu diferenţa de impozitare pe care a fixat-o guvernul Boc, sau să găsească o modalitate de a plăti această diferenţă prin mărirea încasărilor. Ţin să precizez pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu situaţia că cea de-a doua variantă e aproape imposibilă din cauza contractării economiei prin măsurile geniale luate de guvernul condus de acelaşi Emil Boc. Dacă dumneavoastră, distinşi cititori, îmi veţi arăta o singură măsură de relansare a economiei din ultimele şase luni, adică până azi, eu voi trimite un mesaj de scuze pentru acest text direct pe numărul personal al premierului, mesaj în care voi scrie nici mai mult, nici mai puţin decât: “Am fost un dobitoc!”.

 

De mâine, Emil Boc ne ia nouă, presei, şi actorilor, şi scriitorilor, şi pictorilor, şi sculptorilor, şi celor care scriu manualele de şcoală ceea ce ne-a dat în 1998 Radu Vasile.

 

Culmea este că, pe vremea aceea, credeam că Radu Vasile e al doilea premier, ca şi prostie, în ordinea ultimilor 20 de ani, imediat după alt premier ardelean, Victor Ciorbea. Astăzi, dacă cineva m-ar pune să fac o ierarhie, ar fi foarte greu fiindcă  mi se pare că ierarhiile celor mai proşti premieri din ultimii 20 de ani sunt date peste cap prin apariţia în forţă a unui “new entry”. în sfârşit, am înţeles cum doreşte distinsul meu profesor să se comporte cu presa din România. Fiind incapabil să şi-o apropie, ca  Tăriceanu, sau să şi-o încalece, ca  Adrian Năstase, actualul premier s-a gândit că cea mai bună formă de a relaţiona cu presa e să o facă să dispară.

 

Emil Boc şi stăpânul său de la Cotroceni nu mai au astăzi nevoie de presă. Presa e rea, e critică, e neastâmpărată, e imposibil de subordonat pentru că presei, în toată lumea aceasta, îi place, în primul rând, libertatea. Presa iubeşte libertatea şi se luptă cu toate puterile ei, şi s-a luptat cu toate puterile ei pentru această libertate.

Uneori, culmea, se luptă pentru libertate chiar cu riscul ca reprezentanţi de-ai ei să-şi piardă printre primii libertatea. Presa, chiar dacă are colţi de topor, deşi are în interiorul ei o mulţime de pupincurişti, limbişti, şobolani, şoareci sau, pur şi simplu, nemernici, care nu se gândesc decât la ziua de azi, nu şi la cea de mâine şi poimâine, are în interiorul breslei şi o mulţime de oameni care conştientizează modul în care o putere încearcă s-o termine. S-o omoare!

 

Aş vrea foarte mult ca, pentru două minute, actualul premier, arogant şi lipsit de respect pentru cei care odată i-au fost aproape, să se întoarcă în timp şi să încerce să retrăiască şi să-şi reamintească ceea ce ne spunea nouă, celor care au sperat şi, mai ales, au crezut în el, la “Pescarul”, la “Arizona” sau “Casablanca” – viitor “Hungry Bunny”, despre relaţia dintre putere şi presă. Nu cred că dumneavoastră, cei care probabil nu l-aţi cunoscut atunci, aţi putea să vă daţi seama de modul în care actualul premier perora împotriva lui Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Adrian Năstase, da, Adrian Năstase, şi chiar Călin Popescu Tăriceanu. Toţi premierii României din 1992 încoace erau criticaţi de actualul prim-ministru cu mânie proletară din cauza relaţiei tensionate a acestora cu presa. Dar nimeni, nimeni nu a pus botniţă presei aşa cum face astăzi Emil Boc. Nimeni nu a luat o facilitate dată şi nimeni nu a încercat să transforme jurnaliştii aşa cum încearcă astăzi Emil Boc să-i transforme, în simpli strungari, sculeri-matriţeri sau excelenţi vânzători de supermarket.

 

Emil Boc a luat ceea ce, cu uriaşe eforturi, au obţinut în urmă cu 12 ani Sorin Roşca Stănescu, Petre Mihai Băcanu, Dumitru Tinu, Cristian Tudor Popescu, Cornel Nistorescu, Horea Alexandrescu şi Mihai Cârciog.

Atunci, aceşti oameni, dintre care prea mulţi sunt înjuraţi astăzi, au reuşit să obţină pentru presă ceea ce unii şobolani care conduc presa astăzi nici măcar nu pot să se gândească a obţine. Au fost personalităţi care au bătut cu pumnul în masă şi au cerut drepturi pentru presă.  Astăzi, mi-e greu să cred că Radu Moraru, Ioana Lupea, Andreea Pora, Dan Turturică sau Robert Turcescu sunt în stare să susţină interesele de breaslă ale unei prese din ce în ce mai căsăpite. E mare păcat că aceşti băieţi şi fete din această generaţie sunt, în marea lor parte, doar nişte umbre palide ale unor oameni de presă care au făcut istorie.

 

Mi-aş fi dorit să-l văd pe Emil Boc conducând Guvernul României atunci când Adevărul Cult, România Liberă, Evenimentul Zilei, bulina roşie şi albastră, Ziua, Express Magazin, Revista 22 sau Academia Caţavencu făceau opoziţie constructivă. Probabil, profesoraşul Boc era folosit pe post de ştergătoare de pantofi, la fel cum îl folosesc Traian Băsescu şi Elena Udrea.

Dar Emil Boc trăieşte în alte vremuri. Vremuri în care presa se încovoaie sau moare. Sau vremuri în care mai există presă şi ziarişti care, la fel poate, fie-mi iertată comparaţia, aleg să lupte şi să critice cu orice risc precum luptătorii din munţi.

 

Până la urmă, regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a înfrânt pe cei care sperau că vor veni americanii şi vor face scăpată România de comunism. Rămâne de văzut dacă actualul regim va înfrânge în următoarele luni şi ultima formă de rezolvare prin cuvinte la adresa unui regim ce se transformă pe zi ce trece

într-unul autoritar.

 

în încheiere, nu pot decât să-i mulţumesc din suflet, în numele tuturor celor ce vor plăti cu 33% în plus, domnului Premier al României, profesor universitar şi, foarte curând, doctor şi savant de renume mondial Emil Boc din Răchiţele.

 

P.S. 1 Pentru jandarmii care au intervenit ieri în faţa Prefecturii Cluj în forţă, aş dori doar să transmit că le doresc din tot sufletul ca bunicii, părinţii, unchii şi fraţii lor să nu treacă niciodată prin ce au trecut amărâţii care

au confruntat cu palmele goale bastoanele şi gazele lacrimogene de care au uzat ei.

 

P.S. 2  Ieri a sunat un om de afaceri care a fost convins că, dacă angaja absolvenţi, respectiv şomeri, beneficia de facilităţile enunţate în februarie de Guvernul Boc. Acestea prevedeau scutirea de 6, respectiv 12 luni la plata impozitelor pentru respectivii angajaţi. Totul s-a dovedit a fi un bluff, în realitate aceste facilităţi nefiind puse în practică. Acesta e un alt exemplu privitor la măsurile luate de către acest guvern.

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza