Numai dictaturii îi este frică de presă

Numai dictaturii îi este frică de presă
De la asta plecăm. Nu spun asta pentru cei care au trăit suficient în timpul lui Ceauşescu; ei au avut, cu vârf şi îndesat ocazia să afle ce a însemnat cenzura presei.

Aş dori, pentru cei mai tineri, să imaginez sau, mai bine, să-i rog să-şi imagineze o lume fără internet şi fără presă. Să-şi imagineze că România va avea doar posturi tv asemeni cu “B1 TV” şi ziare precum acela care şi-a câştigat, pe bună dreptate, “renumele” de “Oficiosul Cotrocenilor”. Poate că unora le va plăcea. N-am nici o îndoială.

 

Cum n-am nici o îndoială că multora dintre tinerii fără experienţa vieţii în “raiul” comunist le place dictatura, iar o bună parte a celor mai vârstnici, care ar trebui să fie “vaccinaţi” de trecerea prin viaţă, fiind fatalmente proşti, se gândesc cu nostalgie la reîntoarcerea la “comanda unică”. Şi probabil că acesta este motivul care stă la baza alunecării spre dictatură a României. Că acum se pune problema că România este un stat care trebuie să se teamă de presă este aproape maximum de deteriorare a democraţiei româneşti.

 

Sigur, presa poate fi judecată în fel şi chip, după chipul şi asemănarea celui care semnează un text într-un ziar sau ale celor care realizează emisiuni la televiziuni. Există multe categorisiri în care jurnaliştii din România sunt înghesuiţi zilnic de către toţi cei care, chiar dacă se pricep sau nu la asta, o fac, afişând o autosuficienţă binecunoscută celui prost şi fudul. Zecile de jurnalişti sunt “arondaţi”, uneori fără să le ceară cineva vreun cuvânt drept răspuns, zilnic, ba făcând jocul unor partide politice, ba unor moguli, ba al lor personal, uitând, poate, cel mai de bun simţ lucru cu care trebuie început atunci când se vorbeşte despre jurnalişti şi jurnalism.

 

Mai întâi să spunem că marele “duşman” al regimului Băsescu, aşa cum reiese din jalnica hârtie ieşită de sub minţile tarate de un comunism “retard” ale celor din CSAT, este, TOTUŞI, în România pe al treilea loc în topul încrederii populaţiei, după Biserică şi Armată. Oricât ţi-ai dori să calci pe gât toate instituţiile de forţă ale unui Stat, e extrem de greu să ucizi libertatea cuvântului şi a gândului scris, atunci când cei care scriu, cu toate câte li se pot reproşa, rămân în topul încrederii românilor.

 

în al doilea rând, trebuie să ştim că oricât de mult le-ar plăcea unora să pozeze în deontologi şi să-şi judece propriii colegi (astfel de apucături le au, de obicei, reprezentanţi ai breslei care nu au nici pic de talent, cei care au o cultură de tip “vulture culture” şi un bagaj de 120 de cuvinte, şi cei pe care şefii lor nu dau nici măcar doi bani), oricât de mult i-ar deranja asta, NU EI sunt cei care au dreptul să judece breasla. Sunt şi am fost adeptul judecăţii publicului cititor/privitor. Un jurnalist plictisitor, lipsit de talent, bâlbâit, nespălat, acultural şi, mai mizerabil decât toate astea la un loc - lingău al puterii sub masca unei false independenţe este mai mult decât penibil când mai emite judecăţi de valoare. UNICA judecată a unui jurnalist se face de către instanţa supremă, CITITORUL/PRIVITORUL.

 

Fiindcă asta înseamnă încrederea oamenilor în acel om care a scris sau a apărut la TV. Personal, n-am dat niciodată nici o importanţă ziariştilor care îşi comentează colegii, fac încadrări, stabilesc vinovaţii sau categorisesc în vreun fel. Şi, până în momentul când vor apărea “deontologi” după care să rămână cel puţin zece ani de presă, câteva mii de articole (nu ştiri sau alte feluri de texte uşurele), câteva cărţi sau investigaţii care să presupună curaj, asumare, inteligenţă, talent şi cultură, voi continua să gândesc la fel.

 

 Revenind, ideea că presa de opoziţie, campaniile duse de aceasta împotriva d-lui Băsescu, căci despre el este vorba, el fiind în cele mai multe cazuri cel care a arătat fără putinţă de tăgadă că urăşte din rărunchi presa care i se opune, creează o vulnerabilitate statului român nu este nouă. Ea a încolţit în mintea tuturor dictatorilor acestei lumi. Iar în cazul de faţă, presa este singura “putere” din stat care încă nu este îngenuncheată de d-sa, lucru care, pot înţelege, este cumplit de deranjant. Dacă ai ajuns în doar şase ani să ai, prin trădare, majoritatea în Parlament, dacă ai ajuns prin nesocotirea regulamentelor Parlamentului să pui stăpânire pe Curtea Constituţională, dacă poţi să numeşti politic Procurorul General, dacă ai politizat toate instituţiile importante ale statului, acum, vorba Poetului, “să te-mpiedici de-un moşneag?”

 

Numai regimurile dictatoriale se simt “datoare” să aibă grijă ca oamenii să nu

afle despre derapajele de la democraţie şi despre toate acţiunile ilegale ale propriilor guverne. Chiar şi cu preţul imens al restrângerii unor libertăţi, fapt fără precedent în Europa, între ale cărei ţări civilizate, unde se respectă cu sfinţenie Drepturile Omului şi Cetăţeanului, noi am intrat, se vede printr-o imensă fraudă. înşelând Uniunea Europeană şi în bătaie de joc faţă de propriul popor.

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza