Totul a plecat de la cea mai controversată decizie din istoria sportului: mişcării nude, în versiunea sa originară, care îşi făcea până atunci un titlu de glorie din caracterul amator şi voluntar al participării, i s-a organizat, în 1983 la Helsinki, primul campionat mondial, cu premii în bani. Intrat în acest vârtej, premiile au crescut exponenţial, iar banii din televizări, sponsorizări, publicitate şi alte activităţi conexe s-au metamorfozat chiar şi în lingouri de aur masiv pentru performerii cei mai buni.
Competiţia sportivă a cunoscut recorduri mondiale unele după altele, mai ales în perioada boemă folosirii la scară industrială a substanţelor dopante din anii ’80, când mulţi sportivi din state ale fostului spaţiu comunist mâncau steroizi cu polonicul şi crăpau în floarea vârstei.
Decizia lui Nebiolo a contribuit decisiv la dezvoltarea sportului la toate nivelurile, dar constatările post-factum arată fără dubii că undeva s-au scăpat hăţurile.
Juan Antonio Samaranch, fostul preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic, adversar doar de conjunctură al lui Nebiolo, a mai pus o cărămidă la edificarea celei mai mari afaceri transcontinentale din istorie, prin alegerea Atlantei pentru organizarea Jocurilor Olimpice care marcau centenarul variantei moderne a competiţiei.
Baronul Pierre de Coubertin se cutremura în mormânt văzând flacăra olimpică aprinsă cu brichete roşii “Coca Cola”. Evenimentul planetar, replică (post-)modernă a sărbătorii antice greceşti în timpul căreia chiar şi războaiele eterne luau o pauză, avea printre sponsorii importanţi compania Lockheed Martin, mare producător de armament. Visul lui Nebiolo prindea contur. Atleţii nu mai erau oameni, deveniseră maşinării aerodinamice supra-tehnologizate, măsline supersonice într-un castron multicolor, sclipind uluitor în cascade de blitz-uri.
Doar 3 ani mai târziu, competiţia seculară a Turului Franţei era zguduită de primul scandal de dopaj dintr-o serie interminabilă. O întreagă echipă a fost trimisă acasă, iar poleiala unui alt sport în stare pură a fost înlăturată violent, pentru a putea răzbate toată hidoşenia unui sistem prin arterele şubrezite ale căruia curgea sânge îngroşat cu eritropoetină.
Performanţele cerute de sponsorii echipelor depăşiseră cu mult capacităţile sportivilor, care au ajuns agregate experimentale în mâinile inginerilor de oameni.
Localizând, observăm că România s-a adaptat din mers noii paradigme după care evoluează sportul mondial. Hidoşeniei globale i-am adăugat găleţi de ridicol, l-am asezonat cu bani nespălaţi în aşteptarea detergentului cu mingea la poartă şi ne desăvârşim opera masacrând istorii şi tradiţii, vezi, Doamne, desuete.
înaintea ultimei etape a mascaradei, numite Liga I de fotbal, îmi vine în minte obsesiv o replică: bine că scăpăm! Câteva săptămâni, măcar cât ţine circoteca electorală, vom respira şi altceva decât gel întins cu lama, ca să se lipească mingea mai bine de gol. Primele pagini ale ziarelor de sport vor uita de TIR-urile cu bani plimbându-se bezmetic prin ţară, în căutarea de buzunare rupte-n fund.
Indivizii ăia cărora ne încăpăţânăm să le spunem “fotbalişti” vor redeveni celebri doar prin borfetele ilustre care le parfumează prohabul, nu prin vorbele de duh bâiguite printre ticuri verbale de Bamboo, nici prin bombeurile legendare care sparg parbrizele din parcarea stadionului.
Dacă CFR va pierde, deşi pare greu de crezut, probabil că patronul Stelei va încheia un contract de sponsorizare pe termen nelimitat cu BOR şi Parchetul Anticorupţie, ca să nu se mai trezească vreun ţâşti-bâşti de Ardeal să se atingă de mantia-i prealuminată.
Dacă CFR va lua campionatul, ne vom reconfirma faptul că şmechereala cu melon şi ghete de antilopă surclasează, meritat, ştaiful de stână cu crucifix şi Maybach reparat cu levierul.
Duetul Paszkany-Mureşan va traversa un bulevard al eroilor din Gruia, purtat pe braţe de fotbalişti, în timp ce trecătorii se vor întreba retoric: Care e păcatul mai mare, vanitatea sau închinatul la idoli falşi? O dată în plus, “U” va plăti tribut incompetenţei celor pe mâna cărora a ajuns, iar suporterilor le va rămâne să-şi trăiască deznădejdea cum crede fiecare de cuviinţă: fie cu rangă şi cagulă, fie cu demnitatea neştirbită a celui drept, chiar cu riscul de a fi luat de fraier.
Toate ca toate, dar personajelor de vodevil care populează această menajerie ar trebui să li se dea spre studiu biografia neromanţată a lui Primo Nebiolo. în felul ăsta, poate l-ar mai lăsa în pace puţin şi pe Dumnezeu şi şi-ar găsi un idol mai potrivit în persoana megalomanului vizionar care a schimbat planeta. Nihil sine Primo, mai pe limba lor.
