O gâlceavă trucată

O gâlceavă trucată
Aparent, Preşedintele Traian Băsescu s-a despărţit de Guvern. Pe care l-a criticat cu duritate. Luându-l chiar prin surprindere pe premierul Emil Boc atunci când a anunţat că, într-un viitor apropiat, TVA-ul va trebui să revină la 19 la sută.

 în fine, acelaşi preşedinte atacă şi PD-L. Sau o bună parte a acestui partid. Atunci când îi solicită să renunţe, pentru a nu se sinucide politic, la sistemul clientelar. Sunt câteva voci, e drept extrem de izolate, în PD-L, care cârtesc şi ele împotriva şefului statului. Asistăm la o gâlceavă reală? Este începutul unei rupturi generate de efectele crizei prost gestionate de către Preşedinte şi Guvern? Există o tentativă reală de aruncare a responsabilităţii dintr-o parte în alta? Este posibil să se întâmple şi acum, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în trecut, ca între “specialiştii” de la Cotroceni şi “specialiştii” de la Guvern să existe grave disensiuni?

 

Preşedintele Traian Băsescu, în calitate de conducător al Executivului, funcţie pe care şi-a asumat-o atunci când l-a numit pe Boc premier şi când a anunţat că se va comporta ca un preşedinte - jucător, a luat o serie de hotărâri extrem de riscante din punct de vedere constituţional şi politic. Nu le mai enumăr, pentru că ele sunt cunoscute. Important de reţinut este faptul că acestea  nu au condus la un rezultat bun.

 

 Dimpotrivă. în timp ce America s-a trezit şi a intrat într-o vizibilă creştere economică, în vreme ce Uniunea Europeană a revenit la creşterea modestă, dar constantă de dinainte de criză, în ceea ce priveşte România, toate prognozele şi, până la urmă, toate evidenţele ne arată că vom avea o criză profundă poate încă câţiva ani. Evident, vinovaţi sunt cei care conduc. Şi mai trebuie să subliniez faptul că, asumându-şi rolul pe care şi l-a asumat, Traian Băsescu a fost şi vestitorul măsurilor care ne duc spre catastrofă. A făcut acest lucru, inclusiv, zilele trecute. în aceste condiţii, este logic faptul că cea mai mare factură politică va fi plătită tot de preşedinte. După care, urmează PD-L.

 

Astfel, pentru Traian Băsescu, devine convenabilă iniţierea unui joc de imagine. Jocul de imagine constă în lansarea unor enunţuri aparent contradictorii, care sunt de natură să acopere, prin cuvinte şi intenţii, întreaga arie de răspunsuri ce pot fi date provocării crizei. La o adică, oricând Preşedintele poate invoca faptul că el a promovat o idee bună pe care alţii nu au urmat-o. Sau au soluţionat-o greşit. Marja sa de răspuns creşte exponenţial pe măsură ce lansează, în opinia publică, cât mai multe semnale contradictorii.

 

La rândul său, Guvernul nu are decât de câştigat din confuzia generată de falsa polemică. Pentru că, tot la o adică, şi reprezentanţii Executivului pot da vina pe indicaţii.

 

Falsa polemică Cotroceni - PD-L poate amăgi atât opinia publică, cât şi opoziţia, făcându-le să rămână în expectativă şi să întârzie să acţioneze în sensul măturării de la putere a responsabililor pentru criza rău gestionată. Aşa că, am convingerea, asistăm la o gâlceavă trucată.

 

Comenteaza