Originea crizei româneşti

Recenta moţiune de cenzură împotriva guvernului Udrea-Boc-Băsescu a dat un rezultat grăitor: pentru prima oară, votanţii cenzurii i-au depăşit semnificativ pe apărătorii guvernului.

Doar nefericite formulări constituţionale şi democraţia aritmetică ce se practică în România perpetuează guvernul actual. îl perpetuează, trebuie spus, împreună cu fenomenele tipice celei mai sărace ţări din Uniunea Europeană: reducerea activităţii economice, restrângerea investiţiilor străine, stingerea agriculturii, fuga profiturilor bancare, slăbirea capacităţii administrative, confuzia valorilor, sporirea emigrării.

 

în chip perceptibil, criza din România nu este deloc doar financiară (lipsa lichidităţilor) sau economică (declinul producţiei), nu este doar socială (sporirea şomajului), ci este şi o criză administrativă (a însăşi capacităţii autorităţilor de a administra ţara), o criză de motivaţie şi o criză culturală. Criza din România actuală prezintă toate aceste feluri de crize. Ea nu are analog în trecut decât în deceniul ultim al ceauşismului şi este, tot mai evident, o criză cuprinzătoare.

 

De unde vine această criză? Apărătorii regimului actual şi o mână de aşa-zişi “intelectuali” (persoane fără cărţi şi merite, dar care simt că un regim în criză i-ar putea face miniştri sau ambasadori!) ce-i acompaniază susţin trei teze: că România trăieşte, la rândul ei, efectele crizei mondiale, că ţara se află după două decenii de dezvoltare greşită, ce trebuie corectată drastic şi că schimbarea actualei guvernări ar însemna criză politică. Toate aceste trei teze sunt pentru naivi şi rămân costisitoare prin efectele falsităţii lor. Să le luăm pe rând.

 

Nu există în aceşti ani o criză economică mondială, chiar dacă recesiunea se observă în cele mai multe locuri. Multe ţări (Polonia, Austria, Germania, Franţa, China etc.) nu numai că nu au criză, dar înregistrează, cel puţin unele, creşteri economice. Altele (S.U.A., Ungaria etc.) au anunţat ieşirea din criză. Peste tot, în orice ţară, aşadar, ieşirea din criză se caută pe alte căi decât la Bucureşti.

 

După 1989, România s-a dezvoltat ca orice altă ţară din Europa Centrală şi Răsăriteană: pluralism politic, stat de drept, economie de piaţă, alternanţa la guvernare, integrare europeană. Criza cuprinzătoare din România de astăzi nu provine din această dezvoltare, care în unele ţări (vezi Polonia) nu a dus la criză sau în alte ţări (vezi Ungaria, Bulgaria) permite ieşirea din criză. Criza cuprinzătoare din ţara noastră este mai mult un produs indigen şi ţine din capul locului de incapacitatea administrativă a acestor ani. Dovadă peremptorie este împrejurarea că niciun proiect de lege al actualului guvern (salarizare, pensii, educaţie, descentralizare etc.) nu trece niciun examen: gramatical, juridic, profesional şi politic.

 

De aceea, se poate spune fără ezitare că schimbarea guvernării actuale – pe care istoricii epocii moderne o văd drept cea mai diletantă a acestei epoci – este o “criză” incomparabil mai mică decât criza cuprinzătoare ce se adânceşte continuu. în definitiv, guvernarea prin antagonizarea grupurilor şi persoanelor, politizarea primitivă a funcţiilor din stat, recentralizarea deciziilor, ocuparea de funcţii-cheie cu persoane nepricepute, mobilizarea părţii mai necalificate şi corupte a personalului – toate acestea au efecte dezastruoase în societate şi antrenează în crize multiple societatea. România este la această oră dramatică, în care are nevoie de soluţii distanţate de teze de felul celor evocate. Ţara are nevoie de adevăr spus răspicat şi asumat cu onestitate.