încălcarea prevederilor se sancţionează cu amenzi usturătoare. Ungaria a reacţionat prompt, cerând de urgenţă Comisarului European pentru Minorităţi, Knut Vollebaek, să se pronunţe oficial în legătură cu legea. Criticile internaţionale adresate Slovaciei şi răspunsul destul de colţuros al d-lui Vollebaek au determinat legislativul slovac să amendeze textul în mai multe rânduri, în sensul îndulcirii caracterului naţionalist şi eliminării unor pasaje incriminate de maghiari. Oricum, controversele continuă, iar relaţiile dintre cele două state s-au răcit semnificativ în ultimele luni. Câştigarea alegerilor legislative de către Fidesz şi scorul bun realizat de extremiştii lui Vona Gábor de la Jobbik nu a fost de natură să liniştească apele.
Dimpotrivă. Deşi Fidesz se bucură de majoritate absolută în Parlamentul de la Budapesta, iar guvernul nu are nicio problemă în a-şi trece legile prin legislativ, premierul Viktor Orbán ştie bine că în perioada următoare cabinetul său va fi nevoit să ia destule măsuri nepopulare, care i-ar putea eroda teribil capitalul electoral. Preferinţele maghiarilor nu par să se ducă spre opoziţia socialistă, dinamitată de minciunile fostului premier Gyurcsány din urmă cu 4 ani, ci spre opoziţia extremistă reprezentată tocmai de Jobbik, care găzduieşte de departe cele mai sonore voci anti-guvernamentale.
Aşadar, interesul de politică internă al lui Orbán este acela de a-şi asuma cât mai ferm o conduită naţionalistă, care să se suprapună cu agenda Jobbik, pentru a putea negocia susţinerea viitoare a extremiştilor. în plus, atâta vreme cât naţionalismul promovat de Orbán nu capătă tente rasist-xenofobe (în legătură cu minoritatea rromă din Ungaria, de pildă), propunerile sale sunt îmbrăţişate cu destul entuziasm de opinia publică maghiară.
Luni, preşedintele maghiar Solyom Lászlo, a promulgat legea cetăţeniei duble a maghiarilor de pretutindeni, ale cărei ecouri în România au fost mult mai slabe decât în alte rânduri. în schimb, mişcarea Budapestei a fost de natură să tensioneze şi mai mult relaţiile cu Slovacia vecină. Cireaşa de pe tort a fost pusă în urmă cu numai câteva zile, când acelaşi Parlament a adoptat un proiect înaintat de Cabinetul Orbán cu privire la stabilirea Zilei Unităţii Naţionale pe data de 4 iunie, adică mâine, când se împlinesc 90 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Slovacii au explodat, în România ştirea abia dacă a prins câteva semne prin unele ziare locale cu tiraj ruşinos.
Una peste alta, proiectul a stârnit destule controverse, însă nu doar din perspectiva invocării apelului la unitate, prin prisma comemorării Trianonului, pe care maghiarii continuă să-l considere o rană deschisă în sufletul naţiunii, în timp ce popoarele vecine, mai ales românii şi slovacii, îl citesc ca pe un act reparator. Este pentru prima dată în istoria modernă a Ungariei când textul unei legi aprobate de Parlament invocă Divinitatea, chiar în preambulul său: “Noi, membrii Parlamentului Republicii Ungaria, în numele credinţei că Dumnezeu guvernează istoria, precum şi pe cei care studiază căile ei, hotărâm...”.
Stilul se încadrează în paradigma noului discurs al premierului Orbán, plin de trimiteri religioase, inspirate dintr-un model politic polonez consacrat deja; acesta se potriveşte de minune la Varşovia, pentru un popor polon foarte religios, şi are menirea de a coagula forţa simbolică a maghiarilor în jurul unor valori paseist-religioase, cu care e greu să dai greş, deşi maghiarii sunt departe de a avea aceeaşi aplecare spre acest tip de discurs public.
Una peste alta, strategia de comunicare a noului Viktor Orbán, premierul salvator şi cu frica lui Dumnezeu, este evidentă, mai ales că l-a numit drept “consilier spiritual” pe Balog Zoltán, preot protestant, şi le-a încredinţat redactarea legii Zilei Unităţii Naţionale lui Semjén Zsolt, fost preşedinte al Partidului Creştin-Democrat, şi lui Kövér László, una dintre vocile cele mai puternice ale curentului naţionalist-ultra-liberal din interiorul Fidesz, considerat de mulţi drept unica eminenţă cenuşie a partidului.
***
Nu am făcut acest mic excurs prin politica recentă a Ungariei pentru că aş crede că acţiunile Budapestei ar aduce atingere intereselor noastre interne – aşa cum slovacii cred cu sinceritate. Nici pentru a încerca să-l propun pe Viktor Orbán drept model pentru politicienii de la Bucureşti, nici pentru cei români şi cu atât mai puţin pentru cei din UDMR.
Am vrut doar să îmi ofer un pretext de reflecţie: oare pentru români mai există vreo valoare naţională, vreun principiu suveran, vreo entitate sau vreun Dumnezeu în jurul căruia să ne regăsim cu toţii, într-o epocă precum cea de acum, când ni se cere şi tânjim dramatic după solidaritate?
